Ai o întrebare despre acest pasaj?

Allah a arătat că lăsarea celui rătăcit în rătăcire are drept pricină ceva ce vine de la robul însuși. După cum am spus mai înainte, robul nu știe ce i-a hotărât Allah, deoarece predestinarea nu este cunoscută decât după împlinirea lucrului predestinat. El nu știe dacă Allah i-a hotărât să fie rătăcit ori călăuzit. De ce urmează atunci calea rătăcirii și pretinde apoi că Allah a voit aceasta pentru el? Nu s-ar cuveni să urmeze calea călăuzirii și apoi să spună că Allah l-a călăuzit pe calea dreaptă? Se cuvine să fie jabarit când rătăcește și qadarit când ascultă? Nu! Nu i se cuvine omului să fie jabarit în rătăcire și neascultare: când rătăcește ori nu ascultă de Allah, să spună că acest lucru i-a fost scris și predestinat și că nu poate ieși din hotărârea și predestinarea lui Allah; iar când se află în ascultare și Allah îi dă izbândă în ascultare și călăuzire, să pretindă că aceasta vine de la el și să socotească faptul drept o favoare făcută lui Allah, spunând: „Am făcut aceasta de la mine.” Ar fi astfel qadarit în ascultare și jabarit în neascultare. Așa ceva nu poate fi nicidecum acceptat. Omul are, în realitate, putere și alegere, iar calea călăuzirii nu este mai ascunsă decât calea dobândirii mijloacelor de trai ori decât căile căutării științei.