Ai o întrebare despre acest pasaj?

Al-Baghawī a spus, 1/133: Al-Khaṭṭābī a spus: Întrebarea lor «Atunci să nu ne bizuim pe ceea ce ne-a fost scris și să lăsăm faptele?» era o cerere care ar fi dus la părăsirea îndatoririi de rob al lui Allah. Ceea ce Profetul ﷺ le-a spus despre hotărârea scrisă dinainte era o înștiințare despre cunoașterea nevăzută a lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, cu privire la ei și constituia o dovadă împotriva lor. Ei au vrut însă să o folosească drept dovadă în favoarea lor, pentru a părăsi faptele. Profetul ﷺ le-a arătat că aici sunt două lucruri, dintre care niciunul nu îl anulează pe celălalt: unul ascuns, care este cauza hotărâtoare în virtutea stăpânirii divine, și unul vădit, care este semnul necesar în îndatorirea de rob. Acesta este un indiciu care sugerează, fără să ofere o cunoaștere certă. Se pare — și Allah știe cel mai bine — că au fost tratați și îndatorați astfel pentru ca teama lor să fie legată de ceea ce le este ascuns, iar speranța lor, de ceea ce le este vădit. Teama și speranța sunt cele două trepte ale adorării, prin care să-și desăvârșească credința. El le-a arătat că fiecăruia îi este înlesnit ceea ce a fost creat să facă și că faptele sale de acum sunt un indiciu al sorții sale de apoi. A recitat cuvintele lui Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul: