Ai o întrebare despre acest pasaj?

„Cea mai mare parte a puterii pe care spiritele rele o au asupra celor atinși de ele vine din puțina lor evlavie și din golirea inimilor și a limbilor lor de adevărata pomenire, de cererile de ocrotire și de mijloacele de apărare profetice și ale credinței. Spiritul rău îl întâlnește pe om lipsit de apărare, fără armă și, uneori, chiar dezgolit; de aceea are înrâurire asupra lui. Dacă vălul ar fi ridicat, ai vedea cele mai multe suflete omenești doborâte de aceste spirite rele, aflate în robia și în puterea lor. Ele le mână încotro voiesc, iar sufletele nu li se pot împotrivi și nu le pot nesocoti. Aceasta este doborârea cea mai mare, din care cel atins nu-și revine decât la despărțirea de această viață și la vederea realității care i se dezvăluie. Atunci înțelege că el fusese, în adevăr, cel doborât. Iar ajutorul se cere de la Allah. Leacul acestei doborâri este îmbinarea minții sănătoase cu credința în cele aduse de trimiși. Paradisul și Focul trebuie să stea înaintea ochilor săi și să fie în centrul atenției inimii sale. Să-i aibă în minte pe oamenii preocupați de viața lumească, pedepsele și nenorocirile care se abat asupra lor și cad printre locuințele lor asemenea picăturilor de ploaie, în vreme ce ei zac doborâți și nu-și revin. Cât de grea este această boală! Însă, fiindcă năpasta a ajuns atât de răspândită încât nu vezi decât oameni doborâți, ea nu mai pare ciudată și nici de condamnat. Din pricina mulțimii celor atinși, tocmai starea opusă a ajuns să pară de condamnat și de mirare. Când Allah îi voiește binele unui rob, acesta își revine din acea cădere și îi vede pe oamenii acestei lumi doborâți în jurul său, la dreapta și la stânga, oricare le-ar fi rangul. Unii sunt cuprinși pe deplin de nebunie; alții își revin pentru scurte răstimpuri și apoi se întorc la nebunia lor; alții își revin o dată și iarăși își pierd mințile. Când își revin, fac faptele celor treji și cu mintea întreagă; apoi îi cuprinde din nou doborârea și se zbat în rătăcire.”^[2]