Povestea unei femei din Paradis

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Laudă lui Allah, Stăpânul lumilor! Binecuvântarea și pacea fie asupra ultimului dintre profeți și trimiși, Profetul nostru Muḥammad, asupra familiei sale și asupra tuturor companionilor săi. În cele ce urmează:

Vă înfățișez o poveste minunată și însemnată, care cuprinde o învățătură și un îndemn: povestea unei femei dintre locuitorii Paradisului. Al-Bukhārī și Muslim au relatat în cele două Ṣaḥīḥ-uri ale lor¹, de la ʿAṭāʾ ibn Abī Rabāḥ:

El a spus: „Ibn ʿAbbās mi-a zis: «Vrei să-ți arăt o femeie dintre locuitorii Paradisului?» Am răspuns: «Da». A spus: «Femeia aceasta de culoare a venit la Profet ﷺ și a zis: „Am crize de epilepsie și mi se descoperă trupul. Roagă-L pe Allah pentru mine!” El i-a spus: „Dacă voiești, rabdă și vei avea Paradisul; iar dacă voiești, Îl voi ruga pe Allah să-ți dăruiască vindecare”. Ea a răspuns: „Voi răbda”. Apoi a spus: „Mi se descoperă trupul; roagă-L pe Allah pentru mine, ca să nu mi se mai descopere!” Iar el s-a rugat pentru ea»”.

Să cugetăm la povestea acestei femei deosebite. Ea avea credință și sinceritate, curăție și limpezime sufletească, evlavie și pudoare. Era însă lovită de o grea încercare: crizele de epilepsie care o nelinișteau, îi tulburau tihna, o chinuiau și o mâhneau. A venit la Profet — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — cerându-i să se roage lui Allah să-i îndepărteze suferința și să ridice încercarea care o lovise. El a îndrumat-o către ceva și mai măreț pentru ea: să rabde greutatea, încercarea și suferința, iar răsplata de la sfârșit să fie Paradisul. Ea a ales sfârșitul bun și deznodământul frumos: să fie dintre locuitorii Paradisului, potrivit făgăduinței Trimisului lui Allah ﷺ, dacă va răbda.

Ea — Allah să fie mulțumit de ea — a ales răbdarea. Totuși, continua s-o neliniștească faptul că, în timpul crizelor, i se descopereau unele părți ale trupului care trebuiau acoperite. Boala o scuza în această stare: nu alesese această dezvelire, nu o accepta și nu era mulțumită de ea. Cu toate acestea, pudoarea ei adâncă, tăria credinței, curăția inimii și puritatea sufletească o făceau să fie foarte tulburată de acea dezvelire.

A ales răbdarea — Allah să fie mulțumit de ea — și îi era făgăduit Paradisul, însă a spus:

Mi se descoperă trupul.

Cu alte cuvinte: acesta este un lucru pe care nu-l pot răbda, chiar dacă mi se întâmplă fără voia mea. Trimisul lui Allah ﷺ s-a rugat pentru ea, iar după aceea avea crize fără să i se mai descopere trupul, datorită rugăciunii Profetului — binecuvântarea și pacea fie asupra lui.

Povestea acestei femei este o poveste măreață, demnă de amintit când vorbim despre noblețea caracterului, frumusețea însușirilor, valorile alese, frumusețea pudorii și curăția și limpezimea inimii. Da! Ea a spus: „O, Trimis al lui Allah!”

Mi se descoperă trupul; roagă-L pe Allah pentru mine, ca să nu mi se mai descopere!

Această dezvelire, care se petrecea fără voia și alegerea ei, într-o stare în care nu putea fi învinovățită, era totuși un lucru care o neliniștea și o tulbura.

Dacă aceasta era starea ei — și ce stare aleasă, ce însușire măreață! — cum este atunci starea unei femei care își dezvelește frumusețile, își arată atracțiile trupului și își pune frumusețea în văzul lumii de bunăvoie, fără să țină seama nici de pudoare, nici de credință?! Ea aude versetele lui Allah, aude hadithurile Trimisului lui Allah ﷺ și aude avertismentele și amenințările privind etalarea podoabelor și dezvelirea, dar nu îi pasă de nimic din acestea și nu le ia în seamă.

Femeia aceasta, care este dintre locuitorii Paradisului, se dezvelea din pricina crizelor de epilepsie și detesta nespus acea dezvelire. Însă dezvelirea și etalarea podoabelor întâlnite la unele femei au drept cauză o altfel de doborâre, pentru care nu sunt scuzate: doborârea de către patimi, pricinuită de slăbirea credinței, de puțina evlavie și de pierderea pudorii. Omul ajunge răpus de patimile sale și de goana după plăceri; în această stare, nu-i mai pasă dacă faptele lui atrag mulțumirea lui Allah — Slavă Lui, Preaînaltul — sau mânia Sa.

Această formă de doborâre s-a răspândit mult în vremea noastră, din pricina numeroaselor ispite, a feluritelor pricini care ațâță patimile și a atâtor atracții ivite în viața oamenilor. Multe dintre mijloacele moderne apărute în zilele noastre alimentează ispitele și stârnesc patimile în suflete, prin canale păcătoase și site-uri corupătoare, al căror singur țel este să-i facă pe oameni să cadă pradă patimilor și să ajungă doborâți de plăceri. Astfel, încercarea s-a întețit, iar primejdia a devenit tot mai mare.

Imamul Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el — a vorbit în măreața sa carte, *Zād al-Maʿād*, despre această formă de doborâre, despre starea oamenilor atinși de ea și despre ispitele și furtunile cumplite care i-au lovit pe mulți, zdruncinându-le credința și certitudinea, caracterul și pudoarea. El descria starea oamenilor din vremea sa; ce-ar fi spus dacă ar fi văzut oamenii din vremurile de mai târziu, în mijlocul atâtor ispite?! El spune — Allah Preaînaltul să aibă milă de el:

„Cea mai mare parte a puterii pe care spiritele rele o au asupra celor atinși de ele vine din puțina lor evlavie și din golirea inimilor și a limbilor lor de adevărata pomenire, de cererile de ocrotire și de mijloacele de apărare profetice și ale credinței. Spiritul rău îl întâlnește pe om lipsit de apărare, fără armă și, uneori, chiar dezgolit; de aceea are înrâurire asupra lui. Dacă vălul ar fi ridicat, ai vedea cele mai multe suflete omenești doborâte de aceste spirite rele, aflate în robia și în puterea lor. Ele le mână încotro voiesc, iar sufletele nu li se pot împotrivi și nu le pot nesocoti. Aceasta este doborârea cea mai mare, din care cel atins nu-și revine decât la despărțirea de această viață și la vederea realității care i se dezvăluie. Atunci înțelege că el fusese, în adevăr, cel doborât. Iar ajutorul se cere de la Allah. Leacul acestei doborâri este îmbinarea minții sănătoase cu credința în cele aduse de trimiși. Paradisul și Focul trebuie să stea înaintea ochilor săi și să fie în centrul atenției inimii sale. Să-i aibă în minte pe oamenii preocupați de viața lumească, pedepsele și nenorocirile care se abat asupra lor și cad printre locuințele lor asemenea picăturilor de ploaie, în vreme ce ei zac doborâți și nu-și revin. Cât de grea este această boală! Însă, fiindcă năpasta a ajuns atât de răspândită încât nu vezi decât oameni doborâți, ea nu mai pare ciudată și nici de condamnat. Din pricina mulțimii celor atinși, tocmai starea opusă a ajuns să pară de condamnat și de mirare. Când Allah îi voiește binele unui rob, acesta își revine din acea cădere și îi vede pe oamenii acestei lumi doborâți în jurul său, la dreapta și la stânga, oricare le-ar fi rangul. Unii sunt cuprinși pe deplin de nebunie; alții își revin pentru scurte răstimpuri și apoi se întorc la nebunia lor; alții își revin o dată și iarăși își pierd mințile. Când își revin, fac faptele celor treji și cu mintea întreagă; apoi îi cuprinde din nou doborârea și se zbat în rătăcire.”²

El spunea acestea — Allah să aibă milă de el — fără să fi văzut pricinile ispitelor și lucrurile noi care s-au ivit în viața oamenilor dintr-o vreme ca a noastră, zdruncinând credința, slăbind caracterul și alungând noblețea și pudoarea. Cel care nu-și strunește sufletul cu frâul Legii și nu-l călăuzește prin îndrumarea Profetului nostru — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — ajunge unul dintre cei doborâți de aceste rele, răpuși de aceste ispite și trântiți la pământ de aceste patimi.

**O, femeie credincioasă!** Cugetă la viața acestei femei de culoare, cu credință sinceră și cu o mare pudoare, care îi vorbea Profetului — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — răbdând greutatea și suferința și spunând:

Mi se descoperă trupul; roagă-L pe Allah pentru mine, ca să nu mi se mai descopere!

Dacă aceasta era starea ei, din teamă să nu i se descopere trupul, care este atunci starea ta, o, femeie credincioasă?!

Unele femei sunt încercate în vremea noastră de o mare capitulare și de o schimbare rușinoasă, fiind orbite de civilizații înșelătoare și de un progres distrugător. Femeia ajunge astfel să nu imite, din civilizația pe care o admiră, decât lucrurile de nimic, faptele josnice și purtările înjositoare. Își face, prin aceasta, un mare rău și aduce asupra credinței sale o încercare și mai grea.

Să se teamă de Allah fiecare slujitoare musulmană și fiecare femeie credincioasă și să-și amintească de înfățișarea sa înaintea lui Allah. Allah, Stăpânul lumilor, o va întreba în Ziua Judecății despre pudoarea ei, despre acoperirea și decența ei și despre tot ceea ce se află în Cartea Domnului ei și în Sunna Profetului ei — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui.

Când unele femei au fost atinse de această formă de doborâre — doborârea de către patimi — și au căzut pradă ei, aceasta le-a adus felurite rele. De aceea, în multe țări musulmane și în multe locuri unde trăiesc oamenii credinței se văd dezvelirea și etalarea podoabelor într-un fel cu totul necunoscut în istoria vieții femeii musulmane, începând cu nobilele femei dintre companioni și cu cele care le-au urmat în bine: femei ale credinței, sincerității, castității și pudorii. Femeilor căzute astfel pradă patimilor nu le mai pasă să-și dezvăluie frumusețile și să-și arate atracțiile: una își descoperă pieptul, alta își arată gâtul, a treia își lasă părul descoperit, iar alta își arată gamba și coapsa, pe lângă alte feluri de dezvelire și etalare, fără frâul credinței, fără pudoare și fără teamă de Cel Milostiv.

Își amintesc oare aceste femei de înviere și de înfățișarea înaintea lui Allah?! Apoi, de darea de seamă și de pedeapsa pentru fiecare faptă rea pe care au săvârșit-o și pentru fiecare lucru rușinos pe care l-au făcut?!

Ce a amăgit-o în privința credinței ei? Ce a amăgit-o în privința pudorii ei?! Și ce a făcut-o să coboare atât de jos și să ajungă la această treaptă a decăderii?!

Să se îndrepte femeia cât mai este timp și să se salveze din această stare, cerând ajutorul Domnului ei și rugându-L pe Stăpânul și Ocrotitorul ei — Măreț este El — să-i dăruiască virtutea castității, decența și acoperirea. Apoi să procedeze cu hotărâre și fermitate, ocrotindu-se pe sine, păzindu-și pudoarea și păstrându-și credința. Iar izbânda se află numai în mâna lui Allah.