Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Drepturi și îndatoriri

Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Dreptul al șaptelea — Drepturile conducătorilor și ale supușilor

Drepturile supușilor asupra conducătorilor sunt ca ei să împlinească răspunderea pe care Allah le-a încredințat-o și i-a obligat s-o poarte: să le dorească binele celor aflați sub conducerea lor și să-i călăuzească pe calea dreaptă care le asigură binele acestei lumi și al Vieții de Apoi. Aceasta se face urmând calea credincioșilor, calea pe care a fost Trimisul lui Allah ﷺ. În ea se află fericirea lor și a tuturor celor aflați sub conducerea lor. Ea este și cel mai puternic mijloc prin care supușii sunt mulțumiți de conducători, rămân legați de ei, se supun poruncilor lor și păzesc lucrurile încredințate. De cel care se teme de Allah se vor teme și oamenii. Iar celui care caută mulțumirea lui Allah, Allah îi este de ajuns împotriva poverii oamenilor și îi face mulțumiți de el, fiindcă inimile sunt în mâna lui Allah și El le întoarce cum voiește.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Drepturi și îndatoriri · Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000