Ai o întrebare despre acest pasaj?

„Ei au spus: Ceea ce strică rădăcina și îi face creșterea rea este hrana pământului. Ea ajunge groasă, cu multă coajă, se usucă repede și devine urât mirositoare — adică putredă —, umflată și găunoasă. Prin «umflată» se înțelege cea groasă, dar fără putere, căreia nu-i priește pământul; se înclină și se umflă, iar curmalul ei se golește pe dinăuntru și piere. Dacă este într-un pământ bun și roditor, rădăcina iese albă și subțire iar vârful ei pare să-și cunoască drumul: nimic nu-l abate până găsește apa, fie departe, fie aproape. Dacă rădăcina se află într-un pământ bun, cu lut bun, când ajunge la apă se oprește: ea se întoarce la un pământ bun și la o hrană care îi priește și nu coborâse decât în căutarea apei. Când a simțit apa, s-a oprit. Dar dacă a coborât dintr-un pământ cu lut rău, lipsit de partea roditoare, se subțiază până ajunge să se îndoaie în apă și să putrezească. Fusese împinsă înainte numai de căutarea apei, iar când a găsit hrana apei a început să se subțieze în ea, fiindcă nu-i pria ceea ce se afla deasupra.”^[41]