Ai o întrebare despre acest pasaj?

„Dacă vei cugeta la această asemănare, o vei găsi potrivită pomului monoteismului, statornic și adânc înrădăcinat în inimă, ale cărui ramuri — faptele bune — se înalță la cer. Pomul acesta dă necontenit rodul faptelor bune, în orice vreme, potrivit tăriei cu care stă în inimă, iubirii pe care inima i-o poartă, sincerității în privința lui, cunoașterii adevărului său, împlinirii drepturilor lui și îngrijirii lui așa cum se cuvine. Cel în inima căruia acest cuvânt s-a înrădăcinat cu adevărul său, a cărui inimă a dobândit această însușire și s-a pătruns de pecetea lui Allah, decât care nu există o pecete mai bună, cunoaște adevărul dumnezeirii pe care inima sa îl mărturisește lui Allah, limba sa îl rostește, iar mădularele sale îl confirmă. El respinge acest adevăr și toate urmările lui în privința oricui altcuiva în afară de Allah, iar inima și limba sa se unesc în această negare și afirmare. Mădularele sale se supun Celui Căruia I-a mărturisit unicitatea, ascultând de El, urmând căile Domnului său cu smerenie, fără să se abată de la ele și fără să caute altele în locul lor, așa cum inima nu trebuie să caute un înlocuitor pentru Adevăratul său Adorat. Fără îndoială, acest cuvânt, pornit dintr-o asemenea inimă și rostit de această limbă, dă necontenit rodul faptelor bune care se înalță la Allah, în orice vreme. Acest cuvânt bun este cel care a înălțat fapta bună către Domnul Preaînalt. Cuvântul bun dă din belșug cuvinte bune atunci când îl însoțește o faptă bună, după cum fapta bună înalță cuvântul bun. Allah Preaînaltul spune: