Ai o întrebare despre acest pasaj?

A doua dintre cele două păreri, anume amânarea declarării persoanei ca necredincioasă, a fost afirmată de mulți învățați, printre care șeicul Islamului Ibn Taymiyyah și șeicul Islamului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb. Șeicul Islamului Ibn Taymiyyah — fie ca Allah să aibă milă de el! — a spus în cartea Al-Istighāthah (2/731): «După cunoașterea celor aduse de Trimis ﷺ, știm în mod necesar că el nu i-a rânduit comunității sale să invoce pe vreunul dintre morți, fie profeți, oameni drepți sau alții: nici prin cererea izbăvirii, nici prin altă formulă; nici prin cererea ocrotirii, nici prin altceva. La fel, nu i-a rânduit comunității sale prosternarea înaintea unui mort, a unui om viu sau alte lucruri asemenea. Dimpotrivă, știm că a oprit toate aceste lucruri și că ele fac parte din politeismul oprit de Allah și de Trimisul Său. Însă, din pricina răspândirii neștiinței și a puținei cunoașteri a învățăturilor trimise, la mulți dintre cei de mai târziu nu era cu putință declararea lor ca necredincioși pentru acestea până când nu li se lămureau cele aduse de Trimis ﷺ care li se împotrivesc. De aceea, ori de câte ori i-am explicat această chestiune cuiva care cunoaște temelia Islamului, el a înțeles și a spus: „Aceasta este temelia religiei.” Unii dintre marii șeici cunoscători, dintre tovarășii noștri, spuneau: „Acesta este cel mai de seamă lucru pe care ni l-ai lămurit”, fiindcă știau că aceasta este temelia religiei.»