Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Comentariu la cele șase principii
Ṣāliḥ ibn Fawzān ibn ʿAbd Allah al-Fawzān
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Al treilea principiu — Ascultarea conducătorului musulman
Astfel, pentru ei, omul curajos, care poruncește binele, oprește răul și nu se teme de mustrarea nimănui în privința lui Allah, este cel care se ridică împotriva conducătorului musulman, își retrage supunerea și cheamă la revoltă împotriva cârmuitorilor musulmani pentru simplul fapt că aceștia au comis o greșeală sau un păcat care nu ajunge la limita necredinței.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.