Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Însemnătatea chemării la Allah și principiile invitării nemusulmanilor la Islam

ʿAbd al-Razzāq ibn ʿAbd al-Muḥsin al-Badr
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Categoriile celor cărora li se adresează chemarea

Când sunt chemați acești oameni, trebuie să se țină seama de starea lor. Chemătorul trebuie să cunoască felul necredinței lor, îndoielile pe care le au în această privință, cauzele și îndemnurile ei. Apoi se adresează fiecărui grup în felul potrivit lui și fiecărei categorii prin metoda care are înrâurire asupra ei. Fără îndoială, modul în care îi este transmisă chemarea unui ateu se deosebește de cel folosit pentru un om care Îi asociază alții lui Allah, iar modul folosit pentru acesta se deosebește de cel potrivit unui om al Cărții, și tot astfel.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Însemnătatea chemării la Allah și principiile invitării nemusulmanilor la Islam · Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000