Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Chemarea la Allah și conduita celor care o transmit
ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Introducere
Apoi a murit ﷺ, după ce Allah desăvârșise prin el religia și după ce el transmisese în chip limpede. Companionii săi au preluat după el ceea ce le fusese încredințat și au urmat aceeași cale. Au chemat la Allah și s-au răspândit în ținuturile locuite, chemând la adevăr și străduindu-se pe calea lui Allah, fără să se teamă, în cele privitoare la Allah, de mustrarea cuiva. Ei transmiteau mesajele lui Allah, se temeau de El și nu se temeau de nimeni în afară de Allah. S-au răspândit pe pământ ca luptători pe calea Sa, chemători călăuziți, oameni drepți care îndreptau, răspândind religia lui Allah, învățându-i pe oameni Legea Sa și lămurindu-le credința cu care Allah i-a trimis pe mesageri: adorarea să-I fie închinată sincer numai lui Allah și să fie părăsită adorarea altcuiva — copaci, pietre, idoli sau orice altceva. Nimeni să nu fie invocat decât Allah singur, numai Lui să I se ceară izbăvirea, numai după Legea Sa să se judece, numai Lui să I se împlinească rugăciunea și numai Lui să I se facă legămintele, precum și celelalte forme de adorare. Le-au lămurit oamenilor că adorarea este dreptul lui Allah și le-au recitat versetele privitoare la aceasta, precum cuvintele Preaslăvitului:
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.