Ai o întrebare despre acest pasaj?

وقد قيل: إن فساد القصد من فساد العلم، وإلا فلو علم ما في الضار من المضرة ولوازمها حقيقة العلم لما آثره، ولهذا من علم من طعام شهي لذيذ أنه مسموم؛ فإنه لا يقدم عليه، فضعف علمه بما في الضار من وجوه المضرة، وضعف عزمه عن اجتنابه يوقعه في ارتكابه، ولهذا كان الإيمان الحقيقي هو الذي يحمل صاحبه على فعل ما ينفعه، وترك ما يضره، فإذا لم يفعل هذا، ولم يترك هذا، لم يكن إيمانه على الحقيقة، وإنما معه من الإيمان بحسب ذلك، فإن المؤمن بالنار حقيقة الإيمان حتى كأنه يراها، لا يسلك طريقها الموصلة إليها، فضلًا عن أن يسعى فيها بجهده، والمؤمن بالجنة حقيقة الإيمان لا تطاوعه نفسه أن يقعد عن طلبها، وهذا أمر يجده الإنسان في نفسه فيما يسعى فيه في الدنيا من المنافع، أو التخلص منه من المضار.

„S-a spus că stricarea intenției vine din stricarea cunoașterii. Altfel, dacă omul ar cunoaște cu adevărat răul cuprins în lucrul vătămător și urmările sale, nu l-ar alege. De aceea, cel care știe că o mâncare îmbietoare și gustoasă este otrăvită nu se încumetă să o mănânce. Slaba lui cunoaștere a feluritelor vătămări cuprinse în lucrul dăunător și slaba lui hotărâre de a-l evita îl fac să-l săvârșească. De aceea, credința adevărată este cea care îl îndeamnă pe omul care o are să facă ceea ce îi folosește și să părăsească ceea ce îi dăunează. Dacă el nu face aceasta și nu părăsește cealaltă, credința sa nu este pe deplin adevărată, ci el are credință pe măsura acestora. Cel care crede cu adevărat în Foc, de parcă l-ar vedea, nu merge pe drumul care duce la el, cu atât mai puțin să se străduiască din răsputeri pe acel drum. Iar celui care crede cu adevărat în Paradis, sufletul nu-i îngăduie să rămână așezat, fără să-l caute. Omul simte aceasta în sine în privința foloaselor lumești pe care se străduiește să le dobândească ori a vătămărilor de care caută să scape.”^[102]

Ibn al-Qayyim, Ighāthat al-lahfān, vol. 2, p. 133