Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Cauzele creșterii și scăderii credinței
ʿAbd al-Razzāq ibn ʿAbd al-Muḥsin al-Badr
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Cauzele creșterii credinței
Chemarea la Allah Preaînaltul și la religia Sa, îndemnul reciproc la adevăr și la răbdare, chemarea la temelia religiei și la respectarea rânduielilor ei prin poruncirea binelui, oprirea răului și sfătuirea sinceră a musulmanilor sunt îndemnuri și mijloace ale credinței. Prin ele, robul se desăvârșește pe sine și îi desăvârșește pe ceilalți. Preaînaltul a jurat pe timp că neamul omenesc se află în pierdere, în afară de cei care au patru însușiri: credința și faptele bune, prin care omul se desăvârșește pe sine; îndemnul reciproc la adevăr — adică știința folositoare, fapta bună și religia adevărată — și la răbdare în toate acestea, prin care îi desăvârșește pe ceilalți.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.