Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Căsătoria

Muhammad ibn Salih al-‘Uthaymin
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Condițiile căsătoriei

Printre dovezile bunei orânduiri a Islamului și ale preciziei sale în legiferare se află faptul că a stabilit condiții pentru contracte, de care depind validitatea, aplicabilitatea și continuarea lor. Fiecare contract are condiții fără de care nu este încheiat în mod valabil. Aceasta dovedește limpede temeinicia și desăvârșirea Legii și faptul că ea vine de la Cel Înțelept și Bineștiutor, care cunoaște ceea ce le este de folos făpturilor și le rânduiește ceea ce le îndreaptă religia și viața lumească, pentru ca lucrurile să nu rămână fără ordine și fără hotare. Printre aceste contracte este și contractul de căsătorie. Dintre condițiile sale le amintim pe cele mai însemnate:

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Căsătoria · Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000