Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Boala și leacul
Ibn Qayyim al-Jawziyyah
Ediție în limba română · Institutul Tawhid · România · 2026 · Pedepsele prescrise de Lege
Cât despre cel cu care s-a săvârșit fapta și care este la maturitate mai rău decât în copilărie, fără să fi fost călăuzit către pocăință sinceră ori faptă dreaptă, fără să fi îndreptat ceea ce a pierdut, să fi readus la viață ceea ce a omorât ori să fi înlocuit faptele rele cu fapte bune, este puțin probabil să fie călăuzit la moarte către un sfârșit prin care să intre în Rai, ca pedeapsă pentru faptele sale. Allah, Preaslăvitul, pedepsește o faptă rea printr-o altă faptă rea, iar pedepsele faptelor rele se înmulțesc unele prin altele, după cum răsplătește o faptă bună printr-o altă faptă bună.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.