Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Boala și leacul
Ibn Qayyim al-Jawziyyah
Ediție în limba română · Institutul Tawhid · România · 2026 · Pedepsele prescrise de Lege
Dacă pedepsele legale sunt lăsate deoparte, ele se prefac în pedepse rânduite prin hotărârea divină. Acestea pot fi mai aspre decât cele legale ori mai ușoare, însă îi cuprind pe mai mulți, pe când cele legale îi privesc numai pe făptași. Domnul, Binecuvântatul și Preaînaltul, nu pedepsește prin Lege decât pe cel care a săvârșit fărădelegea ori a pricinuit-o. Pedeapsa rânduită prin hotărârea divină poate fi însă atât generală, cât și individuală. Când neascultarea rămâne ascunsă, ea nu-l vatămă decât pe făptaș; când este făcută public, vatămă atât individul, cât și întreaga obște. Dacă oamenii văd răul și se unesc în a nu-l dezaproba, este de temut că Allah îi va cuprinde pe toți în pedeapsa Sa.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.