Ai o întrebare despre acest pasaj?

Apoi El, Preaslăvitul, a arătat că Șayṭān îl abate pe însoțitorul și apropiatul său de la calea ce duce către El și către Raiul Său. Omul rătăcit, abătut de la cale, se socotește însă pe o cale călăuzită. Când cei doi însoțitori vin în Ziua Învierii, unul îi spune celuilalt: „O, de-ar fi între mine și tine depărtarea dintre răsărit și apus! Ce rău însoțitor mi-ai fost în lume! M-ai abătut de la călăuzire după ce îmi venise, m-ai oprit de la adevăr și m-ai rătăcit până am pierit. Ce rău însoțitor îmi ești astăzi!” Când cel lovit de o nenorocire o împarte cu altul, află prin faptul că nu este singur o ușurare și o mângâiere. El, Preaslăvitul, a arătat însă că aceasta nu există pentru cei care împart pedeapsa. Însoțitorul nu află odihnă și nici cea mai mică bucurie din pedepsirea celuilalt alături de el, deși nenorocirile din lume devin mângâiere când sunt generale.