Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Boala și leacul
Ibn Qayyim al-Jawziyyah
Ediție în limba română · Institutul Tawhid · România · 2026 · Urmările păcatelor
Dacă Șayṭān a pus stăpânire pe rob pe când mintea îi era prezentă, puterea întreagă și înțelegerea deplină și l-a folosit pentru păcatele pe care le voiește, făcându-i inima nepăsătoare față de Allah, oprindu-i limba de la pomenirea Lui și mădularele de la ascultarea de El, ce se poate aștepta când puterile îi cad, iar inima și sufletul îi sunt ocupate cu durerea morții, în timp ce Șayṭān își adună împotriva lui întreaga putere și năzuință și strânge tot ce poate ca să profite de prilej? Acesta este sfârșitul faptelor: atunci diavolul său este cel mai puternic împotriva lui, iar el este în starea sa cea mai slabă. Cine, oare, scapă în aceste împrejurări?
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.