Ai o întrebare despre acest pasaj?

Ibn al-Qayyim (751 h.) a spus: „Recunoașterea meritelor imamilor Islamului, a valorii, drepturilor și treptelor lor și a faptului că meritul, știința și sinceritatea lor față de Allah și de Trimisul Său nu obligă la acceptarea tuturor vorbelor lor; iar faptul că în răspunsurile lor juridice se găsesc chestiuni în care le-a rămas ascuns ceea ce a adus Trimisul și în care au vorbit potrivit științei la care au ajuns, deși adevărul era altul, nu îngăduie respingerea tuturor părerilor lor, micșorarea lor și vorbirea împotriva lor. Acestea sunt două extreme care se abat de la calea dreaptă, iar calea dreaptă este între ele: nu-i socotim păcătoși și nici infailibili.” Apoi a spus: „Cel care cunoaște Legea și realitatea știe cu certitudine că un om de seamă, care are merite și urme bune în Islam și o poziție însemnată în Islam și între oamenii săi, poate avea o scăpare și o alunecare pentru care este scuzat, ba chiar răsplătit pentru efortul său de judecată. Nu este îngăduit să fie urmat în ea și nu este îngăduit să i se șteargă locul, autoritatea și rangul din inimile musulmanilor.” Iʿlām al-Muwaqqiʿīn (3/295).