Ai o întrebare despre acest pasaj?

Cuvintele sale: „Pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul lui Ibn ʿUmar!”: această formulă este un jurământ, iar propoziția care îi exprimă conținutul este: „Dacă unul dintre ei ar avea aur cât muntele Uḥud și l-ar cheltui pe calea lui Allah, Allah nu l-ar primi de la el până când nu crede în predestinare.” Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său — a enunțat judecata cu privire la ei în privința primirii faptelor lor și nu a spus direct: „Sunt necredincioși.” Însă judecata lui că ceea ce cheltuiesc pe calea lui Allah nu este primit presupune judecata necredinței lor. Ibn ʿUmar a spus aceasta ca răspuns la cele ce îi fuseseră aduse la cunoștință: unii oameni din Basra spuneau că Allah, Atotputernicul și Mărețul, nu a predestinat fapta robului, că lucrurile iau naștere fără o predestinare anterioară și că El nu cunoaște faptele robului până când acesta nu le săvârșește și ele nu au loc. Judecata necredinței lor decurge, așadar, din cuvintele lui Ibn ʿUmar: „Allah nu l-ar primi de la el până când nu crede în predestinare.” Cel de la care cheltuielile nu sunt primite este necredinciosul, potrivit cuvintelor lui Allah Preaînaltul: