Ai o întrebare despre acest pasaj?

Cuvintele sale: „Să spună: «Stăpânul meu și domnul meu»”, adică „sayyidī wa-mawlāya”. Ne-am fi așteptat să spună „stăpânul tău și domnul tău”, „sayyidaka wa-mawlāka”, deoarece împrejurarea cere îndrumarea către o expresie care să înlocuiască formularea interzisă, potrivindu-se cu ea. Aici însă interdicția a venit la persoana a doua, iar îndrumarea, la persoana întâi: „Să spună: «Stăpânul meu și domnul meu»”. Autorul, fie ca Allah să aibă milă de el, a înțeles de aici — după cum va urma în învățăminte — că, dacă altcuiva i s-a interzis să-i spună robului „Dă-i de mâncare domnului tău”, cu atât mai mult robului i se interzice să spună „I-am dat de mâncare domnului meu” sau „I-am făcut abluțiunea domnului meu”, folosind „rabbī”; el spune în schimb „sayyidī” și „mawlāya”. Dacă însă spunem că interdicția „Dă-i de mâncare domnului tău” privește numai persoana care i se adresează robului, din cauza umilirii lui, spre deosebire de situația în care robul însuși spune „I-am dat de mâncare domnului meu”, fără această umilire, atunci explicația este următoarea: după ce Trimisul ﷺ i s-a adresat celui care îi vorbește robului, i s-a adresat robului însuși, spunând „Să spună: «Stăpânul meu și domnul meu»”, în loc de „I-am dat de mâncare domnului meu” și „I-am făcut abluțiunea domnului meu”, cu termenul „rabbī”.