Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II
Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Titluri care Îi aparțin numai lui Allah
Cât despre numirea cu titlul de „imam”, aceasta este mult mai ușoară decât numirea cu titlul de „Shaykh al-Islām”, deoarece Profetul ﷺ l-a numit imam pe cel care conduce rugăciunea în moschee, chiar dacă alături de el nu sunt decât două persoane. Trebuie însă atrasă atenția că titlul de imam nu se folosește cu ușurință decât pentru cel care este un model și are adepți, precum imamul Aḥmad, al-Bukhārī, Muslim și alții care au avut o contribuție în Islam. A-l descrie pe om prin ceva ce nu merită nedreptățește comunitatea. Dacă omul își închipuie că acesta este imam și acela este imam, adevăratul imam își pierde însemnătatea în ochii lui. Poetul a spus:
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.