Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II
Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · „Ce a voit Allah și ai voit tu”
Cuvintele sale: „Cutare și cutare lucru mă împiedică”. Adică îl împiedica sfiala, după cum apare într-o altă relatare. Nu era însă sfiala de a dezaproba neadevărul, ci aceea de a interzice expresia fără ca Allah să-i fi poruncit aceasta. Acesta este sensul în care trebuie înțeles acest cuvânt, dacă el a fost păstrat întocmai în relatare: sfiala care îl împiedica nu era sfiala de a dezaproba, căci Trimisul ﷺ nu se sfiește în privința adevărului. Era sfiala de a dezaproba un lucru devenit obișnuit pe buzele oamenilor și cu care ei se deprinseseră, înainte să i se fi poruncit să-l dezaprobe. Așa a fost cu vinul: oamenii au continuat să-l bea până când a fost interzis în sura al-Māʾidah. Câtă vreme nu i se poruncise să-l interzică, Trimisul ﷺ a păstrat tăcerea. Când atenția a fost atrasă asupra acestei exprimări prin dezaprobarea acelor iudei și creștini, el ﷺ a considerat necesar să o dezaprobe, deoarece rostirea ei atrăgea învinuirea asupra musulmanilor.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.