Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul II
Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · A-I face lui Allah semeni
Cât despre formula mā shāʾ Allāh fa-shāʾa fulān, „Ce a voit Allah, iar apoi a voit cutare”, judecata asupra ei se află între cea a lui wāw și cea a lui thumma. Ea diferă de thumma prin faptul că thumma indică distanțarea, iar fāʾ, succesiunea imediată; se aseamănă însă cu thumma prin indicarea ordinii. Aparent, această formulă este îngăduită, dar folosirea lui thumma este mai potrivită, fiindcă aceasta este exprimarea către care a îndrumat Profetul ﷺ și fiindcă ea arată mai limpede deosebirea dintre Creator și făptură.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.