Ai o întrebare despre acest pasaj?

Hadithul nu trebuie, așadar, luat în sensul său aparent sub orice aspect. Prin laudă se înțelege să le aduci oamenilor întreaga laudă, uitându-L pe Allah, Cel Atotputernic și Măreț, Cel care a rânduit cauza. Aceasta ține de slăbiciunea certitudinii, ca și cum L-ai fi uitat pe Binefăcătorul de la început, Allah, Cel Atotputernic și Măreț, de la care vine prima binefacere. Este și nesăbuință, căci, în realitate, Allah este Cel care ți-a dat. Omul care ți-a dat această înzestrare nu a creat ceea ce ți-a dat. Allah a creat ceea ce se afla în mâna lui și tot El i-a înclinat inima ca să-ți dea. Dacă un om ar avea un copil, i-ar da o mie de dirhami și i-ar spune: «Dă-i lui cutare», cel care primește dirhamii îl laudă pe tată. Dacă l-ar lăuda numai pe copil, aceasta ar fi socotită nesăbuință, fiindcă el nu este decât un trimis. Spunem, așadar: dacă îi lauzi pe oameni uitând lauda și preamărirea care I se cuvin lui Allah, aceasta ține de slăbiciunea certitudinii. Dacă însă îi lauzi ca fiind unul dintre mijloace, știind că întreaga laudă I se cuvine lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, aceasta este drept și nu ține de slăbiciunea certitudinii.