Înapoi la carte

Lectură cu înțelegere

Ai o întrebare despre acest pasaj?

Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.

Din ediția publicată

Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul I

Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Mijlocirea

, adică s-ar ajuta. Cel Preaînalt a mai spus: «Iar îngerii, după aceasta, îi sunt sprijin» [At-Taḥrīm: 4], adică ajutor. Allah nu are, așadar, vreun ajutător care să-L ajute în faptele Sale. Prin aceasta li se neagă acestor idoli toate lucrurile de care se agață adoratorii lor: ei nu stăpânesc nimic nici singuri, nici ca părtași, nici ca ajutători. Acela care te ajută, chiar dacă nu îți este părtaș, îți face un bine pentru care îi ești îndatorat, astfel că s-ar putea să-l favorizezi, dându-i ceea ce dorește.

Continuă lectura în context

Întreabă despre acest pasaj

Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.

Mesajul ajunge la echipa editorială
Răspunsuri cu surse citate
Timpul de răspuns poate varia în funcție de natură

Toate câmpurile sunt obligatorii.

Pasaj atașat

Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul I · Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026

Verifică pasajul și notele

Cartea, ediția, pasajul integral, notele și legătura sursă vor ajunge împreună cu întrebarea.

Minimum 10 caractere. Include detaliile relevante.0/2000