Lectură cu înțelegere
Ai o întrebare despre acest pasaj?
Verifică textul și notele de mai jos, apoi formulează întrebarea. Sursa completă va fi atașată automat mesajului trimis echipei.
Din ediția publicată
Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul I
Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn
Ediția I · Institutul Tawhid · România · 2026 · Virtutea monoteismului și păcatele pe care le ispășește
Cuvintele «Toți robii Tăi spun aceasta» nu înseamnă că ar fi o expresie neînsemnată, pe care o rostește oricine. Mūsā, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, cunoștea măreția acestor cuvinte, dar dorea ceva care să-i fie propriu. A-i acorda unui om un lucru aparte arată o virtute și o înălțare a rangului său. Allah i-a explicat lui Mūsā că, orice i s-ar dărui, nu i s-ar dărui ceva mai bun decât aceste cuvinte. Mărturisirea «Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah» este mai măreață decât cerurile, pământul și tot ce se află în ele, deoarece le face să se încline și le întrece în greutate. Aceasta arată virtutea și măreția mărturisirii, dar trebuie împlinite condițiile ei. Cât despre simpla rostire cu limba, câți oameni nu o rostesc, însă ea este la ei asemenea unui fulg, fără nicio greutate! Aceasta fiindcă nu au rostit-o în felul prin care se împlinesc condițiile și sunt înlăturate piedicile.
Întreabă despre acest pasaj
Vom verifica întrebarea în raport cu răspunsurile și sursele documentate disponibile; cazurile personale pot necesita un savant calificat.