Săvârșește păcate și spune: „Credința este în inimă”!

Aceste cuvinte sunt adesea rostite de unii oameni ignoranți sau care greșesc. Cuvintele sunt adevărate, dar sunt folosite într-un mod incorect, deoarece cel care le spune încearcă să justifice păcatul pe care îl săvârșește. El susține că este suficientă credința în inimă și că nu este nevoie să facă fapte drepte și să renunțe la acțiunile haram. Aceasta este o greșeală evidentă, deoarece credința nu este doar în inimă; mai degrabă, credința, așa cum este definită de Ahl as-Sunnah wa’l-Jamaa‘ah, constă în cuvinte rostite cu buzele, credință în inimă și acțiuni fizice.

Imam al-Hasan al-Basri (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: Credința nu este o manifestare exterioară sau o dorință; mai degrabă, ea este ceea ce se așază în inimă și este confirmat prin faptele unei persoane.

Săvârșirea păcatelor și abținerea de la faptele drepte indică faptul că nu există credință în inimă sau că orice credință există este deficientă. Allah, preaslăvit fie El, spune (interpretarea sensului):

{O, voi cei care ați crezut, nu consumați camăta} [Aal ‘Imraan 3:130]

{O, voi cei care ați crezut, temeți-vă de Allah, căutați mijloacele [de apropiere] de El și străduiți-vă pe calea Sa pentru ca voi să izbândiți} [al-Maa’idah 5:35]

{aceia [dintre ei] care au crezut în Allah și în Ziua de Apoi și au făcut fapte drepte} [al-Maa’idah 5:69]

{Cu adevărat, cei care cred și fac fapte drepte } [al-Baqarah 2:277]

{aceia [dintre ei] care au crezut în Allah și în Ziua de Apoi și au făcut fapte drepte } [al-Baqarah 2:62].

Așadar, credința nu poate fi numită credință desăvârșită decât dacă este însoțită de fapte drepte și de renunțarea la păcat. Allah, preaslăvit fie El, spune (interpretarea sensului):

{Pe timp,

Cu adevărat, omenirea se află în pierdere,

Cu excepția celor care au crezut, au făcut fapte drepte și s-au sfătuit reciproc cu adevărul și s-au sfătuit reciproc cu răbdarea.} [al-‘Asr 103:1-3]

{O, voi cei care ați crezut, ascultați de Allah și ascultați de Mesager} [an-Nisa’ 4:59]

{O, voi cei care ați crezut, răspundeți lui Allah și Mesagerului atunci când vă cheamă la ceea ce vă dă viață} [al-Anfaal 8:24].

Așadar, acțiunile fizice nu sunt suficiente fără credința în inimă, deoarece aceasta este caracteristica ipocriților, care vor fi în cea mai joasă treaptă a iadului.

Iar credința în inimă nu este suficientă fără cuvinte rostite cu buzele și acțiuni fizice, deoarece aceasta este calea Murji’ah dintre Jahamis și a altora și este o cale falsă. Mai degrabă, este esențial să existe credință în inimă, cuvinte rostite cu buzele și acțiuni fizice. Săvârșirea păcatului indică faptul că credința din inimă este slabă și deficientă, deoarece credința crește prin îndeplinirea actelor de adorare și ascultare (fapte drepte) și scade prin săvârșirea păcatului." (Al-Muntaqa min Fataawa ash-Shaykh Saalih al-Fawzaan  1/19).

Hadithul la care se referă persoana care folosește acest argument – „… mai degrabă El Se uită la inimile voastre” – este relatat în Saheeh Muslim (2564) după cum urmează: „Allah nu Se uită la (înfățișările) voastre exterioare și la averile voastre, ci Se uită la inimile și faptele voastre.” Dar acesta este un text care indică limpede că se cere atât îndreptarea inimii, cât și îndreptarea faptelor și că omul este îndemnat să le facă pe amândouă. Așadar, nu este permis unui musulman să fie nepăsător în îndeplinirea faptelor drepte sau să săvârșească acțiuni haram și apoi să spună că Allah Se uită doar la inimile oamenilor. Mai degrabă, El Se uită la inimile și faptele lor și îi va trage la răspundere pentru ceea ce se află în inimile lor și pentru faptele pe care le săvârșesc.

Și Allah știe cel mai bine.