S-a răzvrătit Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab împotriva Califatului Otoman și care a fost motivul căderii acestuia?

Nu există niciodată un om care aduce vreun bine în această lume fără să aibă dușmani printre oameni și djinni. Nici Profeții lui Allah nu au fost feriți de aceasta.

 Dușmănia oamenilor s-a îndreptat în trecut împotriva savanților, mai ales împotriva susținătorilor chemării adevărate (a Islamului). Aceștia au fost întâmpinați cu o ostilitate intensă din partea oamenilor. Un exemplu este Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el); unii dintre cei geloși pe el au considerat permisă vărsarea sângelui său, iar alții l-au acuzat că este rătăcit, că a depășit limitele Islamului și că a devenit apostat.

 Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab a fost pur și simplu un altul dintre acești savanți nedreptățiți, acuzați pe nedrept de oameni în încercarea de a provoca tulburări (fitnah). Singurele motive ale oamenilor au fost gelozia și ura, împreună cu faptul că bid’ah era adânc înrădăcinată în inimile lor sau că erau ignoranți și îi imitau orbește pe oamenii capriciilor și dorințelor. 

Vom menționa câteva dintre acuzațiile false formulate împotriva Shaykh-ului și le vom respinge. 

Shaykh ‘Abd al-‘Azeez al-‘Abd al-‘Lateef a spus: 

Unii adversari ai da’wah salafi susțin că Imam Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab s-a răzvrătit împotriva Califatului Otoman, divizând astfel jamaa’ah (corpul principal al musulmanilor) și refuzând să asculte și să se supună conducătorului. 

Da’aawa al-Munaawi’een li Da’wat al-Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahaab, p. 233 

El a spus: 

‘Abd al-Qadeem Zalloom susține că apariția Wahhabiților și chemarea lor au fost o cauză a căderii Califatului. S-a spus că Wahhabiții au format un stat în interiorul statului islamic, sub conducerea lui Muhammad ibn Sa’ood și, ulterior, a fiului său ‘Abd al-‘Azeez, care era aprovizionat cu arme și bani de britanici, și că au pornit să preia controlul asupra altor ținuturi aflate sub conducerea Califatului, motivați de dorința de a-și răspândi credințele; adică și-au ridicat săbiile împotriva califului și au luptat împotriva armatei musulmane, armata lui Ameer al-Mu’mineen, cu încurajarea și sprijinul britanicilor. 

Kayfa hudimat al-Khilaafah, p. 10. 

Înainte de a răspunde acuzației false că Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab s-a răzvrătit împotriva Califatului, trebuie să menționăm faptul că Shaykh-ul considera obligatoriu să-i asculți și să te supui imamilor (conducătorilor) musulmanilor, fie ei neprihăniți sau imorali, atât timp cât nu porunceau neascultarea față de Allah, deoarece supunerea privește numai ceea ce este drept și corect. 

Shaykh-ul a spus în scrisoarea sa către oamenii din al-Qaseem: „Cred că este obligatoriu să-i asculți și să te supui conducătorilor musulmanilor, fie ei neprihăniți sau imorali, atât timp cât nu poruncesc neascultarea față de Allah. Oricine a devenit calif, iar oamenii i-au oferit sprijinul și l-au acceptat, chiar dacă a dobândit poziția de calif prin forță, trebuie ascultat și este haram să te răzvrătești împotriva lui.” 

Majmoo’at Mu’allafaat al-Shaykh, 5/11 

El a mai spus: 

Unul dintre principiile principale ale unității este să-l asculți și să te supui celui care este numit peste noi, chiar dacă este un sclav abisinian…” 

Majmoo’ah Mu’allafaat al-Shaykh, 1/394; citat în Da’aawa al-Munaawi’een, 233-234. 

Shaykh ‘Abd al-‘Azeez al-‘Abd al-Lateef a spus: 

După prezentarea acestor fapte, care explică faptul că Shaykh-ul considera obligatoriu să-i asculți și să te supui conducătorilor musulmanilor, fie ei neprihăniți sau imorali, atât timp cât nu poruncesc neascultarea față de Allah, putem aborda o chestiune importantă ca răspuns la acea acuzație falsă. Întrebarea importantă este: Najd, locul în care această chemare a luat naștere și s-a dezvoltat pentru prima dată, se afla sub suveranitatea statului otoman? 

Dr Saalih al-‘Abood a răspuns astfel: 

Najd nu a ajuns niciodată sub stăpânire otomană, deoarece conducerea statului otoman nu a ajuns atât de departe, niciun guvernator otoman nu a fost numit peste acea regiune, iar soldații turci nu au traversat niciodată ținutul ei în perioada de dinaintea apariției chemării lui Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab (Allah să aibă milă de el). Acest fapt este indicat de împărțirea statului otoman în provincii administrative. Acest lucru este cunoscut dintr-un document turcesc intitulat Qawaaneen Aal ‘Uthmaan Mudaameen Daftar al-Deewaan (Legile otomanilor cu privire la ceea ce este cuprins în Legislație), scris de Yameen ‘Ali Effendi, responsabil cu Constituția în anul 1018 AH/1609 CE. Documentul indică faptul că, de la începutul secolului al XI-lea AH, statul otoman era împărțit în 23 de provincii, dintre care 14 erau provincii arabe, iar ținutul Najd nu se număra printre ele, cu excepția al-Ihsa’, dacă socotim al-Ihsa’ ca făcând parte din Najd. 

‘Aqeedat al-Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab wa atharuha fi’l-‘Aalam al-Islami (nepublicată), 1/27 

Dr ‘Abd-Allah al-‘Uthaymeen a spus: 

Oricare ar fi situația, Najd nu a cunoscut niciodată o stăpânire otomană directă înainte de apariția chemării lui Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab, așa cum nu a cunoscut nici vreo influență puternică ce ar fi putut avea un impact asupra evenimentelor din Najd. Nimeni nu a avut o asemenea influență, iar influența lui Bani Jabr sau Bani Khaalid în anumite părți, ori a Ashraaf în alte părți, a fost limitată. Niciunii dintre ei nu au reușit să aducă stabilitate politică, astfel că războaiele dintre diferitele regiuni ale Najdului au continuat, iar conflictele violente dintre diferitele sale triburi au persistat. 

Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab Hayaatuhu wa Fikruhu, p. 11; citat în Da’aawa al-Munaawi’een, 234-235. 

Vom încheia această discuție citând ceea ce a spus Shaykh ‘Abd al-‘Azeez ibn ‘Abd-Allah ibn Baaz ca răspuns la această acuzație falsă. El a spus (Allah să aibă milă de el): 

Din câte știu, Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab nu s-a răzvrătit împotriva Califatului Otoman, deoarece nu exista nicio zonă din Najd aflată sub stăpânire turcă. Mai degrabă, Najd era alcătuit din emirate mici și sate împrăștiate, iar fiecare oraș sau sat, oricât de mic, era condus de un emir independent. Între aceste emirate existau lupte, războaie și dispute. Așadar, Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab nu s-a răzvrătit împotriva statului otoman, ci împotriva situației corupte din propriul său ținut și a perseverat în jihad de dragul lui Allah până când lumina acestei chemări s-a răspândit în alte ținuturi… 

Conversație înregistrată pe bandă; citată în Da’aawa al-Munaawi’een, p. 237 

Dr. ‘Ajeel al-Nashmi a spus: … Califatul nu a reacționat în niciun fel și nu și-a arătat nemulțumirea sau resentimentele în timpul vieții Shaykh-ului, deși în timpul vieții sale au existat patru sultani otomani… 

Majallat al-Mujtama’, numărul # 510. 

Dacă cele de mai sus reflectă atitudinea Shaykh-ului față de Califat, cum a privit Califatul chemarea lui Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab? 

Dr. al-Nashmi a răspuns la această întrebare astfel: 

Părerea Califatului despre mișcarea lui Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab era foarte denaturată și confuză, deoarece Califatul i-a ascultat numai pe cei ostili mișcării lui Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab, fie prin rapoarte trimise de guvernatorii lor din Hijaaz, Baghdad și din alte locuri, fie prin intermediul unor persoane care ajungeau la Istanbul purtând vești. 

Al-Mujtama’, numărul #504; citat în Da’aawa al-Munaawi’een, p. 238-239. 

În ceea ce privește susținerile lui Zalloum că chemarea Shaykh-ului a fost unul dintre motivele căderii Califatului și că englezii i-au ajutat pe Wahhabiți să-l răstoarne, Mahmoud Mahdi al-Istanbuli spune despre această afirmație ridicolă: 

Ar trebui să ne așteptăm ca acest scriitor să prezinte dovezi și probe pentru opinia sa. Cu mult timp în urmă, poetul a spus: 

Dacă afirmațiile nu sunt susținute de dovezi, numai proștii le folosesc ca dovezi. 

Trebuie să observăm și faptul că istoria ne spune că englezii s-au opus acestei chemări încă de la început, temându-se că aceasta ar putea trezi lumea musulmană. 

Al-Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab fi Mar’aat al-Sharq wa’l-Gharb, p. 240 

El mai spune: 

Faptul ironic este că acest profesor acuză mișcarea lui Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab că ar fi fost unul dintre factorii care au dus la distrugerea Califatului Otoman, deși această mișcare a început în 1811 CE, iar Califatul a fost abolit în 1922 CE. 

Op. cit., p. 64 

Faptul că englezii s-au opus mișcării wahhabite este indicat de trimiterea căpitanului Foster Sadler pentru a-l felicita pe Ibrahim Pasha pentru succesul său împotriva Wahhabiților – în timpul războiului lui Ibrahim Pasha din Dar’iyyah – și, de asemenea, pentru a afla în ce măsură era dispus să coopereze cu autoritățile britanice pentru a reduce ceea ce ei numeau pirateria wahhabită din Golful Arabiei. 

Într-adevăr, această scrisoare exprima clar dorința de a încheia un acord între guvernul britanic și Ibrahim Pasha, cu scopul de a-i distruge complet pe Wahhabiți. 

Shaykh Muhammad ibn Manzoor al-Nu’maani a spus: 

Englezii au profitat la maximum de ostilitatea existentă în India față de Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab și i-au acuzat pe toți cei care li se opuneau și le stăteau în cale sau pe care îi considerau periculoși că sunt Wahhabiți… În mod similar, englezii i-au numit pe savanții din Deoband – în India – Wahhabiți, din cauza opoziției lor directe față de englezi și a presiunilor pe care le exercitau asupra acestora.  

Di’aaya Mukaththafah Didd al- Shaykh Muhammad ibn ‘Abd al-Wahhaab, p. 105-106 

Din aceste citate putem vedea falsitatea acestor argumente defectuoase atunci când sunt comparate cu dovezile academice clare din eseurile și cărțile Shaykh-ului; această falsitate este de asemenea evidentă atunci când este comparată cu faptele istorice consemnate de autori imparțiali. 

Da’aawa al-Munaawi’een, 239, 240. 

În cele din urmă, îi sfătuim pe toți cei care l-au calomniat pe Shaykh să-și țină limba și să se teamă de Allah în privința lui. Poate că Allah le va accepta căința și îi va călăuzi pe calea dreaptă. 

Allah știe cel mai bine.