Respingerea concepției celor care spun: „Nu Te adorăm de teamă de Focul Tău sau din speranța Paradisului Tău”

Această confuzie care apare în întrebarea dumneavoastră rezultă din concepția bine cunoscută, dar greșită, potrivit căreia „nu Îl adorăm pe Allah de teamă de Focul Său sau din speranța Paradisului Său; mai degrabă Îl adorăm din iubire față de El”. Unii dintre ei o formulează diferit, sugerând că, dacă cineva Îl adoră pe Allah de teamă de Focul Său, aceasta este adorarea unui sclav, iar dacă cineva Îl adoră din speranța Paradisului Său, aceasta este adorarea unui negustor, și susțin că adevăratul adorator este cel care Îl adoră din iubire față de El, slăvit și înălțat fie!

Indiferent cum este formulată sau sub ce formă apare această idee și indiferent cine o afirmă, ea este greșită și contrară învățăturilor nobile ale Islamului. Aceasta este indicat de următoarele: 

1.Nu există contradicție între iubire, frică și speranță, astfel încât să dorești să Îți adori Domnul, slăvit și înălțat fie, numai din iubire față de El, deoarece cel care se teme de El, slăvit și înălțat fie, și își pune speranța în El nu este lipsit de iubire față de Allah; dimpotrivă, este posibil să aibă o iubire mai mare pentru El decât mulți dintre cei care pretind că Îl iubesc. 

2. Potrivit lui Ahl as-Sunnah, adorarea islamică corectă trebuie să se bazeze pe iubire și venerare; iubirea generează speranță, iar venerarea generează frică. 

Shaykh Muhammad ibn Saalih al-‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Adorarea se bazează pe două principii mărețe, și anume iubirea și venerarea, al căror rezultat este: „ei se grăbeau să facă fapte bune și Ne chemau cu speranță și teamă” [al-Anbiya’ 21:90]. Din iubire vine speranța, iar din venerare vine frica. 

Prin urmare, actele de adorare implică atât porunci, cât și interdicții. Poruncile se bazează pe speranță și pe căutarea apropierii de Cel care a emis aceste porunci, iar interdicțiile se bazează pe venerare și pe frica de Atotputernicul. 

Dacă Îl iubești pe Allah, slăvit și înălțat fie, speri la ceea ce se află la El și tânjești să ajungi la El, cauți calea care duce la El și Îl asculți în cel mai desăvârșit mod. Dacă Îl venerezi, te temi de El și, de fiecare dată când te gândești să comiți un păcat, îți amintești măreția Creatorului, slăvit și înălțat fie, și te abții. „Într-adevăr, ea l-a dorit, iar el ar fi înclinat spre dorința ei dacă nu ar fi văzut dovada Domnului său. Astfel am îndepărtat de la el răul și relația sexuală nelegitimă” [Yoosuf 12:24]. 

Aceasta este una dintre binecuvântările lui Allah asupra ta: dacă te gândești la un păcat, Îl găsești pe Allah înaintea ta, astfel încât te temi de El și te înfricoșezi de pedeapsa Sa; prin urmare, te îndepărtezi de acel păcat, deoarece Îl adori pe Allah cu speranță și teamă. 

Majmoo‘ Fatawa ash-Shaykh al-‘Uthaymeen (8/17, 18) 

3. Adorarea Profeților, a învățaților și a oamenilor pioși se bazează pe frică și speranță și nu este lipsită de iubirea față de Allah. Oricine dorește să Îl adore pe Allah, slăvit și înălțat fie, într-un singur astfel de mod este un inovator, iar chestiunea poate ajunge până la kufr (necredință). 

Allah, slăvit și înălțat fie, spune – descriindu-i pe cei cărora li se adresează rugămințile, precum îngerii, Profeții și cei drepți – (interpretarea sensului):

„Aceia pe care ei îi cheamă (precum ‘Eesa (Isus), fiul lui Maryam (Maria), Uzair (Ezra), îngerii etc.) caută mijloace de apropiere de Domnul lor (Allah), pentru a vedea care dintre ei este cel mai apropiat, iar ei (‘Eesa (Isus), Uzair (Ezra), îngerii etc.) speră la Mila Lui și se tem de Pedeapsa Lui” [al-Isra’ 17:57]. 

Și Allah, binecuvântat și înălțat fie, spune – descriindu-i pe Profeți – (interpretarea sensului):

„Într-adevăr, ei se grăbeau să facă fapte bune, Ne chemau cu speranță și teamă și se smereau înaintea Noastră” [al-Anbiya’ 21:90]. 

Ibn Jareer at-Tabari (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Prin cuvântul „speranță” se înțelege că ei Îl adorau, căutând ceea ce sperau din mila și harul Său. Iar „frica” înseamnă teama de pedeapsa și sancțiunea Sa, dacă nu reușeau să Îl adore și comiteau păcate.

Comentatorii au spus ceva asemănător cu ceea ce am afirmat cu privire la această chestiune. Tafseer at-Tabari (18/521) 

Al-Haafiz Ibn Katheer (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Cuvintele (interpretarea sensului) „Într-adevăr, ei se grăbeau să facă fapte bune” [al-Anbiya’ 21:90] înseamnă: se grăbeau să facă ceea ce îi apropia de Allah și să îndeplinească acte de ascultare față de El.

„și Ne chemau cu speranță și teamă” – ath-Thawri a spus: „speranță”, adică pentru ceea ce se află la Noi, și „teamă”, adică de pedeapsa Noastră.

„și se smereau înaintea Noastră” – ‘Ali ibn Abi Talhah a relatat de la Ibn ‘Abbaas: aceasta înseamnă confirmarea a ceea ce a revelat Allah. Mujaahid a spus: (înseamnă) să creadă cu adevărat. Abu’l-‘Aaliyah a spus: Abu Sinaan a spus: smerenia se referă la frica ce se află permanent în inimă și nu o părăsește niciodată. De asemenea, s-a relatat de la Mujaahid că „se smereau” înseamnă că erau oameni smeriți. Al-Hasan, Qataadah și ad-Dahhaak au spus: „se smereau” înseamnă că se smereau înaintea lui Allah, slăvit și înălțat fie. Toate aceste opinii sunt apropiate ca sens. Tafseer Ibn Katheer (5/370) 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Unii dintre primele generații au spus: cel care Îl adoră pe Allah numai pe baza iubirii este un eretic; cel care Îl adoră numai pe baza fricii este un Haroori (adică un Khaariji); cel care Îl adoră numai pe baza speranței este un Murji’; însă cel care Îl adoră pe baza iubirii, fricii și speranței este un credincios care afirmă Unicitatea Sa. Majmoo‘ al-Fatawa (15/21) 

4. Ei cred că Paradisul înseamnă copaci, râuri și al-hoor al-‘iyn și nu își dau seama că cel mai măreț lucru din Paradis pe care cineva se poate strădui să îl dobândească este vederea lui Allah, slăvit și înălțat fie, și trăirea acelei bucurii. Focul nu înseamnă doar vânt arzător și apă clocotită și Zaqqoom (un copac îngrozitor din Iad care poartă fructe amare); mai degrabă, el înseamnă mânia și pedeapsa lui Allah și privarea de vederea Lui, slăvit și înălțat fie. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Astfel, lucrurile devin clare, iar confuzia din concepția celor care spun „Nu Te ador din dorința după Paradisul Tău sau din frica de Focul Tău; Te ador doar din dorința de a Te vedea” este înlăturată. 

Cel care spune aceasta și cei asemenea lui cred că Paradisul nu înseamnă nimic altceva decât mâncare, băutură, îmbrăcăminte, căsătorie și alte lucruri create de care se poate beneficia. Prin urmare, unul dintre shaykh-i a greșit atunci când a auzit cuvintele lui Allah (interpretarea sensului): „Unii dintre voi doresc această lume, iar alții doresc Viața de Apoi” [Aal ‘Imraan 3:152] și a spus: Unde este cel care Îl caută pe Allah? Un altul a spus, referitor la cuvintele lui Allah, slăvit și înălțat fie (interpretarea sensului): „Într-adevăr, Allah a cumpărat de la credincioși viețile și averile lor, în schimbul Paradisului” [at-Tawbah 9:111]: Dacă viețile și averile sunt oferite în schimbul Paradisului, atunci ce se poate spune despre privirea asupra Lui?! 

Toate acestea se datorează faptului că ei cred că Paradisul nu include privirea asupra Lui. În realitate însă, Paradisul este locul care cuprinde toate tipurile de bucurie și desfătare, iar cea mai sublimă bucurie din el este privirea asupra Chipului lui Allah. Aceasta este una dintre bucuriile pe care le vor dobândi în Paradis, după cum confirmă textele. În mod similar, oamenii Iadului vor fi împiedicați să Își vadă Domnul și vor intra în Foc. Mai mult, dacă cel care a spus aceste lucruri ar fi știut despre ce vorbea, atunci afirmația sa ar putea fi interpretată în sensul că: chiar dacă Tu nu ai fi creat focul sau nu ai fi creat Paradisul, tot ar fi obligatoriu să fii adorat și oamenii ar trebui să se străduiască să se apropie de Tine și să aspire să Te privească. Prin Paradis, el se referă în acest caz la ceea ce oamenii pot avea ca desfătare. Majmoo‘ al-Fatawa (10/62, 63) 

Ibn al-Qayyim (Allah să aibă milă de el) a spus: 

De fapt, se poate spune că Paradisul nu este doar un nume pentru copaci, fructe, mâncare, băutură, al-hoor al-‘iyn, râuri și palate. Cei mai mulți oameni se înșală cu privire la ceea ce este numit Paradis. Mai degrabă, Paradisul este numele unui sălaș al desfătării absolute și perfecte, iar una dintre cele mai mari bucurii ale Paradisului este privirea asupra Chipului lui Allah, ascultarea cuvintelor Sale, bucuria apropierii de El și dobândirea mulțumirii Sale. Nu există comparație între mâncarea, băutura, îmbrăcămintea și imaginile plăcute pe care le conține și această sublimă bucurie. Cea mai mică parte a mulțumirii Sale este mai măreață decât Paradisul și tot ceea ce conține acesta, după cum spune Allah, slăvit și înălțat fie (interpretarea sensului): „Dar cea mai măreață binecuvântare este Mulțumirea lui Allah” [at-Tawbah 9:72]. 

Hadithul saheeh menționează vederea lui Allah: „Pe Allah, Allah nu le va dărui niciodată ceva mai drag lor decât privirea asupra Chipului Său.” Potrivit unui alt hadith: „Când Allah, slăvit fie, Se va manifesta înaintea lor și Își vor vedea Chipul cu propriii ochi, vor uita toată fericirea de care s-au bucurat; vor fi distrași de la ea și nu îi vor acorda nicio atenție.” 

Fără îndoială, așa este; mai degrabă, este mai măreț decât ar putea estima sau imagina cineva, în special atunci când cei care iubesc acolo dobândesc compania Celui Iubit, deoarece „Omul va fi împreună cu cel pe care îl iubește”. Și nu există nicio excepție de la această regulă; mai degrabă, ea este confirmată. Ce binecuvântare, ce plăcere, ce bucurie și ce triumf ar putea fi măcar apropiate de bucuria, plăcerea și desfătarea acelei tovărășii? Există oare o binecuvântare mai mare decât bucuria de a fi împreună cu Cel Iubit, când nimeni nu ți-ar putea oferi o bucurie mai sublimă, mai desăvârșită sau mai frumoasă decât aceasta?

Aceasta – pe Allah – este cunoașterea pe care cei care iubesc sunt pregătiți să se străduiască din greu să o dobândească; este stindardul în jurul căruia se adună toți cei care Îl cunosc pe Allah; este esența Paradisului și adevărata sa viață, iar prin ea omul se va putea bucura de Paradis, deoarece pe ea se întemeiază Paradisul. 

Cum se poate spune că „Allah nu trebuie adorat din speranța Paradisului Său și din frica de Focul Său”?

 În mod similar, în ceea ce privește Focul – căutăm adăpost la Allah de el –, pentru cei care intră în el, durerea de a fi împiedicați să Îl vadă pe Allah, de a fi umiliți de El, de a simți mânia și furia Sa și de a fi departe de El va fi mai mare decât durerea pe care o suferă din cauza flăcărilor care le ard trupurile și sufletele. De fapt, flăcările acestui foc încep în inimile lor, iar aceasta este ceea ce face ca flăcările să îi chinuie trupește. 

Scopul Profeților, Mesagerilor, siddeeqs, martirilor și oamenilor drepți este Paradisul, iar fuga lor este de Foc. Allah este Cel al cărui ajutor îl căutăm și în El ne punem încrederea. Nu există putere și tărie decât prin Allah, iar Allah ne este suficient și El este cel mai bun Ocrotitor. Madaarij as-Saalikeen (2/80, 81) 

5. Implicația acestei concepții este tratarea cu ușurință a creării Paradisului și Iadului, în timp ce Allah le-a creat pe amândouă și le-a pregătit pe fiecare pentru cei care le merită. El a făcut Paradisul un stimulent pentru adoratori ca să Îl adore și a făcut Iadul pentru a-i îndepărta pe oameni de comiterea păcatelor și de necredința în El.

6. Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) I-a cerut lui Allah Paradisul și a căutat refugiu la El de Iad și i-a învățat pe Companionii săi (Allah să fie mulțumit de ei) să facă la fel. Astfel, învățații și adoratorii au moștenit aceste învățături de la ei și nu au considerat că aceasta diminuează sau slăbește iubirea lor pentru Domnul lor, slăvit și înălțat fie, și nici nu au considerat că indică vreo lipsă în calitatea adorării lor. 

S-a relatat că Anas a spus: Cea mai mare parte a rugii Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) era: „Allahumma Rabbana aatina fi’l-dunya hasanah wa fi’l-aakhirah hasanah wa qina ‘adhaab al-naar (O, Allah, Domnul nostru, dă-ne ceea ce este bun în această lume și ceea ce este bun în Viața de Apoi și protejează-ne de chinul Focului).” Relatat de al-Bukhaari (6026) 

S-a relatat că Abu Hurayrah a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) i-a spus unui om: „Ce spui în timpul rugăciunii tale?” El a spus: Recit Tashahhud-ul, apoi Îi cer lui Allah Paradisul și caut refugiu la El de Iad, însă, pe Allah, nu înțeleg murmurul tău sau murmurul lui Mu‘aadh. El a spus: „Despre ele [Paradisul și Iadul] murmurăm noi.

Relatat de Abu Dawood (792) și Ibn Maajah (3847); clasificat drept saheeh de al-Albaani în Saheeh Ibn Maajah. 

S-a relatat că al-Bara’ ibn ‘Aazib a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) mi-a spus: „Când mergi la culcare, fă wudoo’ ca pentru rugăciune, apoi întinde-te pe partea dreaptă, apoi spune: ‘Allaahumma aslamtu wajhi ilayka wa fawwadtu amri ilayka wa alja‘tu zahri ilayka raghbatan wa rahbatan ilayka, la malja’a wa laa manjaa minka illa ilayka. Allaahumma aamantu bi kitaabika alladhi anzalta wa nabiyyika alladhi arsalta (O, Allah, mi-am îndreptat fața către Tine, Ți-am încredințat Ție treburile mele și m-am bazat pe Tine în întregime, din speranță și teamă de Tine. Nu există refugiu sau adăpost de Tine decât la Tine. Cred în Cartea Ta pe care ai revelat-o și în Profetul Tău pe care l-ai trimis).’ Apoi, dacă mori, vei fi murit în starea de fitrah, deci fă ca acestea să fie ultimele tale cuvinte.” Relatat de al-Bukhaari (5952) și Muslim (2710). 

Taqiy ad-Deen as-Subki (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Cei care se străduiesc în adorare sunt de diferite tipuri. Unii Îl adoră pentru ceea ce este El și pentru că este vrednic de aceasta, deoarece numai El merită aceasta, chiar dacă nu ar fi creat Paradisul sau Iadul. Acesta este sensul concepției celor care spun: „Nu Te adorăm de teamă de Focul Tău sau din speranța Paradisului Tău.” Cu alte cuvinte: Te adorăm pentru că ești vrednic de aceasta. Cu toate acestea, cel care spune aceasta încă Îi cere lui Allah Paradisul și caută refugiu la El de Iad. Iar unii oameni ignoranți cred contrariul. Ei sunt ignoranți, deoarece cel care nu Îi cere lui Allah Paradisul și salvarea de Iad se opune Sunnah, întrucât o parte a Sunnah Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) este să facă aceasta. Când acel om i-a spus Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) că Îi cere lui Allah Paradisul și caută refugiu la El de Foc și a spus: Nu înțeleg murmurul tău sau murmurul lui Mu‘aadh, Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Despre ele [Paradisul și Iadul] murmurăm noi.” 

Aici îl vedem pe conducătorul celor dintâi și al celor de pe urmă spunând aceste cuvinte; prin urmare, cel care crede în altceva decât aceasta este ignorant și înșelat. 

Patru lucruri sunt esențiale pentru conduita lui Ahl as-Sunnah: urmarea exemplului Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa); exprimarea nevoii proprii față de Allah, slăvit și înălțat fie; căutarea ajutorului lui Allah; și statornicia în urmarea acestei căi până la moarte. 

Aceasta a fost afirmat de Sahl ibn ‘Abdullah at-Tastari și este adevărat. Fatawa as-Subki (2/560) 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Tot ceea ce Allah a pregătit pentru apropiații Săi face parte din Paradis, iar privirea asupra Lui face parte din fericirea Paradisului. De aceea, cea mai bună dintre creaturi Îi cerea lui Allah Paradisul și căuta refugiu la El de Iad. Când l-a întrebat pe unul dintre Companionii săi ce spunea în rugăciunea sa, acesta a spus: Îi cer lui Allah Paradisul și caut refugiu la Allah de Iad, însă nu înțeleg murmurul tău sau murmurul lui Mu‘aadh. El a spus: „Despre ele [Paradisul și Iadul] murmurăm noi. Majmoo‘ al-Fatawa (10/241) 

7. Dacă cineva dorește să Îl adore pe Allah, slăvit și înălțat fie, numai pe baza iubirii, fără frică sau speranță, atunci angajamentul său religios este în pericol și el este cel mai rău dintre inovatori; într-adevăr, chestiunea poate ajunge până la scoaterea lui din Islam. Unii dintre ereticii de frunte spun: Îl adorăm pe Allah din iubire față de El, chiar dacă soarta noastră finală este eternitatea în Iad. Unii dintre ei cred că numai iubirea va câștiga mulțumirea lui Allah. Prin această credință, el seamănă cu evreii și creștinii, despre care Allah, slăvit și înălțat fie, spune (interpretarea sensului):

„Și evreii și creștinii spun: «Noi suntem copiii lui Allah și cei iubiți de El.» Spune: «Atunci de ce vă pedepsește pentru păcatele voastre?» Nu, voi sunteți doar ființe omenești dintre cele pe care El le-a creat; El îl iartă pe cel pe care îl voiește și îl pedepsește pe cel pe care îl voiește. Și a lui Allah este stăpânirea cerurilor și a pământului și a tot ceea ce se află între ele, iar la El este întoarcerea tuturor” [al-Maa’idah 5:18]. 

Taqiy ad-Deen as-Subki (Allah să aibă milă de el) a spus: 

În ceea ce îl privește pe cel care își bazează relația cu Allah numai pe iubire și Îl adoră pe Allah numai pe baza iubirii, acesta a mers la extreme în ignoranța sa și a început să creadă că are un statut înalt care l-a ridicat deasupra nivelului de robie și a insignifianței sale, care umilește și înjosește omul, dar că el a fost ridicat (sau cel puțin așa crede) la cel mai înalt nivel al iubirii, ca și cum ar simți că este în siguranță și că are un legământ cu Domnul său pentru a-l face dintre cei apropiați de Allah, cu atât mai mult dintre cei aflați la Dreapta (care sunt în siguranță față de pedeapsa lui Allah). Nu; mai degrabă, el va fi redus la cel mai de jos dintre cei de jos. 

Ceea ce trebuie făcut este să se respecte buna conduită față de Allah, să se manifeste smerenie înaintea Lui, să se simtă foarte neînsemnat și mic înaintea Lui, să se teamă de pedeapsa lui Allah, să nu se simtă în siguranță față de planul lui Allah, să se spere la harul lui Allah, să se caute ajutorul Său pentru disciplinarea sinelui și apoi să se spună, după o strădanie intensă în adorare: „Nu Te-am adorat așa cum meriți.” El trebuie să își recunoască lipsurile și să ceară iertare după rugăciuni, recunoscându-și lipsurile în adorare; trebuie să ceară iertare în ultimele ore ale nopții, înainte de zori, recunoscându-și lipsurile chiar și după ce a stat treaz toată noaptea în rugăciune; cu atât mai mult cel care nu se ridică noaptea să se roage. Fatawa as-Subki (2/560) 

Al-Qurtubi (Allah să aibă milă de el) a spus: 

„și invocați-L cu teamă și speranță” [al-A‘raaf 7:56]. Aceasta este o poruncă adresată individului de a fi vigilent, într-o stare de teamă și speranță față de mila lui Allah, slăvit și înălțat fie, astfel încât speranța și frica să devină asemenea celor două aripi ale unei păsări, care îl poartă statornic pe calea dreptății; dacă rămâne cu una singură, va fi sortit pierzării. Allah, slăvit și înălțat fie, spune (interpretarea sensului):

„Vestește-le (o, Muhammad (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa)) robilor Mei că, într-adevăr, Eu sunt Iertătorul, Milostivul.

Și că pedeapsa Mea este, cu adevărat, cea mai dureroasă pedeapsă” [al-Hijr 15:49-50]. 

Tafseer al-Qurtubi (7/227) 

Puteți vedea că trebuie să urmați în adorarea voastră aceeași cale pe care au urmat-o înaintea voastră Profeții și cei drepți. Așadar, faceți ceea ce Allah v-a poruncit să faceți: adorați-L în modul pe care îl iubește, căutând prin aceasta să vă apropiați de El, sperând la răsplata pe care a pregătit-o pentru adoratori și temându-vă de mânia și pedeapsa Sa dacă nu vă ridicați la nivelul actelor de ascultare sau nu le îndepliniți. Oricine pretinde că își iubește Domnul, slăvit și înălțat fie, să Îi arate ascultarea față de Profetul Său (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), după cum spune Allah, slăvit și înălțat fie (interpretarea sensului):

„Spune (o, Muhammad (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), oamenilor): «Dacă Îl iubiți cu adevărat pe Allah, urmați-mă (adică acceptați Monoteismul Islamic, urmați Coranul și Sunnah), Allah vă va iubi și vă va ierta păcatele. Iar Allah este Iertător, Milostiv»” [Aal ‘Imraan 3:31]. 

Și Allah știe cel mai bine.