Repetiția în Coran – tipuri și beneficii

Urmează o scurtă discuție despre repetițiile din Coran, potrivită naturii site-ului nostru. Puteți examina subiectul mai departe consultând referințele la care facem trimitere sau studiind, în general, cărțile despre ‘Uloom al-Qur’aan. 

1 – Definiția repetiției 

Ibn al-Manzoor a spus: 

Cuvântul takraar (tradus aici prin repetiție) derivă din cuvântul al-karr, care înseamnă întoarcerea la un lucru.  

Lisaan al-‘Arab (5/135). 

În terminologia sharee’ah, takraar înseamnă repetarea unui cuvânt sau a unei expresii de mai multe ori, din diverse motive, precum accentuarea, exagerarea, consolidarea și altele asemenea. 

2 – Repetiția este un tip de elocvență 

Unii dintre cei care nu au nicio înțelegere a limbii arabe au criticat repetiția care apare în Coran și au considerat că aceasta nu este elocventă. Acest lucru provine din ignoranța lor. Repetiția care apare în Coran nu este genul de repetiție lipsită de valoare, care nu are nicio utilitate – după cum vom vedea în detaliu mai jos – și care apare în vorbirea celui care nu vorbește sau nu se exprimă bine în acea limbă. 

Al-Suyooti (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Repetiția este mai elocventă decât simpla accentuare și reflectă un stil bun, contrar celor pe care unii oameni îi consideră. 

Al-Itqaan fi ‘Uloom al-Qur’aan (3/280), ediția Mu’sasat al-Nada’. 

3 – Tipurile repetiției 

Savanții au împărțit repetiția din Coran în două tipuri: 

(i) Repetiția cuvintelor și a sensurilor 

Aceasta este situația în care cuvintele sunt repetate fără nicio diferență în sens. Există două tipuri: legată și nelegată. 

Tipul legat apare în mai multe forme: fie prin repetarea cuvintelor în același verset, precum atunci când Allah spune (interpretarea sensului): 

„Departe, foarte departe este ceea ce vi se promite!”

[al-Mu’minoon 23:36]

sau la sfârșitul unui verset și la începutul versetului următor, precum atunci când Allah spune (interpretarea sensului): 

„Și printre ei vor fi trecute vase de argint și cupe de cristal —

16. Cristal limpede, făcut din argint. Ei vor stabili măsura acestuia (după dorințele lor)”

[al-Insaan 76:15,16]

sau la sfârșitul unui verset, precum atunci când Allah spune (interpretarea sensului): 

„Ba nu! Când pământul va fi măcinat până va deveni pulbere [kallaa idha dukkat il-ardu dakkan dakka]”

[al-Fajr 89:21]

sau atunci când un verset este repetat imediat după un alt verset, precum atunci când Allah spune (interpretarea sensului): 

„5. Cu adevărat, odată cu orice greutate este ușurare,

6. Cu adevărat, odată cu orice greutate este ușurare”

[al-Sharh 94:5,6]

Cât despre ceea ce este nelegat, acesta apare în două forme: fie repetat în aceeași soorah, fie repetat de-a lungul Coranului. 

Printre exemplele de repetiție în aceeași soorah se numără expresia „Și cu adevărat, Domnul tău este cu adevărat Atotputernicul, Milostivul”, care este repetată de 8 ori în Soorat al-Shu’ara’, „Vai în Ziua aceea celor care tăgăduiesc (Ziua Învierii)!”, care este repetată de 10 ori în Soorat al-Mursalaat, și „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le veți doi (djinni și oameni) nega?”, care este repetată de 31 de ori în Soorat al-Rahmaan.   

Printre exemplele expresiilor repetate de-a lungul Coranului se numără expresia „Ei spun: «Când se va împlini această promisiune (adică Ziua Învierii), dacă spuneți adevărul?»”, care apare de șase ori, în Yoonus 10:48, al-Anbiya’ 21:38, al-Naml 27:71, Saba’ 34:29, Yaa-Seen 36:48 și al-Mulk 67:25. Iar expresia „O, Profetule (Muhammad صلى الله عليه وسلم)! Luptă cu râvnă împotriva necredincioșilor și fățarnicilor și fii aspru cu ei; sălașul lor va fi Iadul și ce rea destinație este aceasta” apare de două ori, în al-Tawbah 9:73 și al-Tahreem 66:9.  

(ii) Repetiția sensului, dar nu a cuvintelor 

Precum povestirile Profeților cu popoarele lor și menționarea Paradisului și a locuitorilor săi, precum și a Iadului și a ororilor sale. 

4 – Beneficiile repetiției 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus: 

În Coran nu există repetiție inutilă; mai degrabă, există beneficii în fiecare repetiție. 

Majmoo’ al-Fataawa (14/408) 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus, comentând repetarea povestirii lui Moosa și a poporului său:

 Allah menționează această povestire în mai multe locuri din Coran, iar în fiecare loc evidențiază o idee și o concluzie diferită, la fel cum Allah, Trimisul Său și Cartea Sa sunt numiți prin nume diferite, fiecare nume indicând un sens care nu este indicat de un alt nume. Nu există repetiție în aceasta, ci mai degrabă este o formă de diversitate, asemenea numelor Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), deoarece este numit Muhammad, Ahmad, al-Haashir, al-‘Aaqib, al-Muqaffa, Profetul Milei, Profetul Pocăinței, iar fiecare nume indică un sens care nu este indicat de niciun alt nume; persoana este aceeași, însă atributele sunt numeroase. 

Același lucru se aplică și Coranului, care este numit și Furqaan (criteriu), Bayaan (declarație clară), Huda (călăuzire), Basaa’ir (dovadă limpede), Shifa’ (vindecare), Noor (lumină) și Rahmah (milă). Fiecare nume indică un sens care nu este indicat de celelalte nume. 

Același lucru se aplică și numelor Domnului, deoarece El este numit: al-Malik (Suveranul), al-Quddoos (Cel Sfânt), al-Salaam (Cel lipsit de orice defect), al-Mu’min (Păzitorul credinței), al-Muhaymin (Veghetorul asupra creaturilor Sale), al-‘Azeez (Atotputernicul), al-Jabbaar (Cel care constrânge), al-Mutakabbir (Cel Măreț), al-Khaaliq (Creatorul), al-Baari’ (Inventatorul tuturor lucrurilor) și al-Musawwir (Dătătorul formelor). Fiecare nume indică un sens care nu este indicat de un alt nume. Esența este una, însă atributele sunt numeroase.  

Același lucru se aplică și propozițiilor complete ca sens. Povestirea este relatată într-un fel care evidențiază un punct, apoi este relatată într-un alt fel care evidențiază un punct diferit. Povestirea este aceeași, dar detaliile ei sunt numeroase, iar fiecare propoziție transmite un sens care nu este indicat de celelalte propoziții. 

Majmoo’ al-Fataawa 919/167, 168). 

Al-Suyooti (Allah să aibă milă de el) a spus:  

Există mai multe motive pentru repetiție: 

Printre acestea se numără confirmarea. Se spune că, atunci când cuvintele sunt repetate, sensul este confirmat. Allah a indicat motivul pentru care repetă povestirile și îndemnurile în Coran, după cum spune (interpretarea sensului): 

„și am explicat în detaliu în el avertismentele, pentru ca ei să se teamă de Allah sau pentru ca aceasta să-i facă să tragă o învățătură din el”

[Ta-Ha 20:113]

Printre acestea se numără și accentuarea. 

Printre acestea se numără și evidențierea unui punct, pentru ca acele cuvinte să fie acceptate, precum în versetul:  

„Iar omul care credea a spus: «O, popor al meu! Urmați-mă, vă voi călăuzi către calea cea dreaptă [adică vă voi călăuzi către religia lui Allah, a Monoteismului Islamic, cu care a fost trimis Moosa (Moise)].

39. «O, popor al meu! Cu adevărat, această viață lumească nu este decât o plăcere (trecătoare)»”

[Ghaafir 40:38].

În acest pasaj chemarea este repetată din acest motiv. 

Un alt exemplu este atunci când discursul este lung și există teama că ceea ce s-a spus la început ar putea fi uitat, astfel încât este repetat a doua oară pentru a menține ideea proaspătă. De exemplu, în versetele: 

„Apoi, cu adevărat, Domnul tău __ față de cei care fac răul (săvârșesc păcate și nu ascultă de Allah) din ignoranță și apoi se căiesc și săvârșesc fapte bune, cu adevărat, Domnul tău după aceea, (față de aceștia) este Iertător, Milostiv”

[al-Nahl 16:119] 

„Apoi, cu adevărat, Domnul tău _față de cei care au emigrat după ce au fost supuși încercărilor și apoi au luptat cu râvnă și au luptat (pentru Cauza lui Allah) și au fost răbdători, cu adevărat, Domnul tău după aceea”

[al-Nahl 16:110] 

„Iar când a venit la ei (evrei) o Carte (acest Coran) de la Allah, care confirmă ceea ce aveau ei [Tawraat (Tora) și Injeel (Evanghelia)], deși înainte Îl invocaseră pe Allah (pentru venirea lui Muhammad صلى الله عليه وسلم) ca să obțină victoria asupra celor care nu credeau, atunci când a venit la ei ceea ce recunoscuseră, nu au crezut în el”

[al-Baqarah 2:89]

„Nu socotiți că cei care se bucură de ceea ce au făcut (sau provocat) și iubesc să fie lăudați pentru ceea ce nu au făcut — nu socotiți că aceștia sunt salvați de chin”

[Aal ‘Imraan 3:188] 

„Cu adevărat, am văzut (într-un vis) unsprezece stele și soarele și luna — le-am văzut”

[Yoosuf 12:4]

Repetiția poate fi făcută și pentru accentuare, precum în versetele: 

„Inevitabilul (adică Ziua Învierii)!

2. Ce este Inevitabilul?”

[al-Haaqqah 69:1] 

„Al‑Qaari‘ah (Ora izbitoare, adică Ziua Învierii).

2. Ce este Ora izbitoare?”

[al-Qaari’ah 101:1] 

„Iar cei din partea dreaptă — cât de (fericiți) vor fi cei din partea dreaptă?”

[al-Waaqi’ah 56:27]

al-Itqaan fi ‘Uloom al-Qur’aan (3/281, 282). 

5 – Beneficiile repetării unor povestiri și versete 

1 – Abu’l-Faraj Ibn al-Jawzi (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Dacă se spune: Care este rostul repetării versetului „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le veți doi (djinni și oameni) nega?” [în Soorat al-Rahmaan]? 

Răspunsul este: Această repetiție are scopul de a confirma binecuvântarea și de a accentua amintirea ei. Ibn Qutaybah a spus: Este obiceiul arabilor să repete lucrurile pentru accentuare și pentru a se asigura că sunt înțelese, deși ei pot vorbi și pe scurt pentru a nu-l obosi pe ascultător, deoarece, dacă un vorbitor abordează un punct din unghiuri diferite, acest lucru este mai bun decât să-l abordeze dintr-un singur unghi, precum atunci când cineva spune: Pe Allah, nu voi face aceasta, și pe Allah, nu voi face aceasta – deoarece a dorit să-și accentueze punctul de vedere și să pună capăt oricărei speranțe că ar putea să o facă. Iar dacă dorește să fie concis, poate spune: Pe Allah, o voi face, omițând cuvântul „nu” de dragul conciziei. În mod similar, cel care se grăbește poate spune: Grăbește-te, grăbește-te! Iar arcașului i se poate spune: Trage, trage! 

Ibn Qutaybah a spus: Când Allah Și-a enumerat binecuvântările în această soorah, le-a amintit robilor Săi semnele Sale și le-a atras atenția asupra puterii Sale, El a repetat această expresie între fiecare două binecuvântări, pentru ca ei să aprecieze binecuvântările și să le recunoască, precum atunci când îi spui unui om: Nu ți-am oferit eu adăpost când erai fără locuință – poți nega aceasta? Nu te-am dus eu în Hajj când nu fusesei niciodată – poți nega aceasta?  

Zaad al-Maseer (5/461). 

2 – al-Qurtubi (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Cât despre modul în care este făcută repetiția – adică „Spune (O, Muhammad صلى الله عليه وسلم, acestor Mushrikoon și Kaafiroon): «O, Al‑Kaafiroon (necredincioșilor)»” – se spune că este pentru accentuare, ca să le taie speranțele, asemenea situației în care cineva ar spune: Pe Allah, nu voi face aceasta, și pe Allah, nu voi face aceasta. 

Cei mai mulți dintre savanții semanticii au spus: Coranul a fost revelat în limba arabilor, iar obiceiul lor este să repete lucrurile pentru accentuare și pentru a se asigura că sunt înțelese și, de asemenea, să vorbească pe scurt pentru a nu-l obosi pe ascultător, deoarece, atunci când vorbitorul folosește expresii diferite în discursul său, aceasta este mai bine decât să se limiteze la o singură expresie. Allah spune (interpretarea sensului): „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le veți doi (djinni și oameni) nega?” și „Ba nu, ei vor ști! Ba nu, din nou, ei vor ști!” [al-Naba’ 78:4, 5] și „5. Cu adevărat, odată cu orice greutate este ușurare,6. Cu adevărat, odată cu orice greutate este ușurare” [al-Sharh 94:5,6]. În toate cazurile, scopul este accentuarea. 

Tafseer al-Qurtubi (20/226). 

Și Allah știe cel mai bine.