Relația dintre hadithurile profetice și realitatea științifică

Realitatea științifică este ceva creat de Allah, mărit și glorificat fie El, iar sursa Coranului și a Sunnah este Allah, mărit și glorificat fie El. Ceea ce provine de la Allah, mărit și glorificat fie El – fie că este vorba despre revelație sau creație – nu se poate contrazice reciproc, deoarece aici vorbiți despre Allah, mărit și glorificat fie El, Căruia Îi aparține perfecțiunea supremă și a Cărui cunoaștere cuprinde toate lucrurile, atât cele majore, cât și cele minore. El este, așadar, mult prea presus de existența vreunei contradicții între ceea ce creează și ceea ce revelează, deoarece ambele provin din aceeași sursă. Allah, Preaînaltul, spune (interpretarea sensului):

„Oare nu cugetă ei cu atenție asupra Coranului? Dacă ar fi fost de la altcineva decât de la Allah, ar fi găsit cu siguranță în el multe contradicții”

[an-Nisa’ 4:82].

Odată ce înțelegeți această idee, veți realiza că orice contradicție despre care credem că există – după cum pare – între realitatea științifică și hadithurile profetice se datorează unor erori de gândire, iar cercetătorul trebuie să depună efort pentru a examina și a înțelege problema în lumina principiului de bază menționat mai sus, principiul care confirmă armonia dintre rațiune (inclusiv știința empirică) și revelație. Atunci va realiza că a existat o greșeală care a dus la ceea ce el a considerat a fi o contradicție. În caz contrar, există de fapt acord și armonie între rațiune și revelație, după cum a spus ar-Raaghib al-Asfahaani (Allah să aibă milă de el) cu privire la rațiune și învățăturile islamice: Ele se sprijină reciproc; mai degrabă, sunt unul și același lucru. Citat încheiat din Tafseel an-Nash’atayn (p. 74).

Aceasta înseamnă că rezultatele examinării problemelor, în încercarea de a rezolva aceste contradicții aparente, pot conduce la multe lucruri, dintre care vom menționa câteva sau pe cele mai importante:

-1-

Ajungerea la concluzia că acest hadith anume, atribuit Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), are un lanț de transmițători cu defecte, iar presupusa autenticitate a hadithului nu are nicio bază. Slăbiciunea hadithului va deveni evidentă atunci când reexaminăm hadithul și studiem problema pentru a rezolva contradicția.

În această situație, realitatea științifică ar deveni un mijloc care ne-ar putea ajuta să aflăm problema lanțului de transmițători. Dacă nu ar fi existat această problemă (a contradicției aparente), criticul ar fi acceptat autenticitatea hadithului la prima vedere (deoarece i se părea autentic), fără să-l examineze pe deplin pentru a descoperi problema subtilă a hadithului.

Ibn Abi’l-Haatim ar-Raazi (Allah să aibă milă de el) a spus:

Autenticitatea hadithului trebuie judecată pe baza autenticității celor care l-au transmis, iar textul hadithului trebuie să fie de natura potrivită pentru a constitui cuvintele Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa).

Citat încheiat din al-Jarh wa’t-Ta‘deel (1/351)

Ibn al-Jawzi a spus, de asemenea:

Nu vezi că, dacă un grup de oameni de încredere ne-ar spune cu toții împreună că o cămilă a intrat prin urechiul unui ac, faptul că toți sunt de încredere nu ne este de niciun folos, nouă sau relatării lor, și nu are niciun impact asupra relatării lor, deoarece ei relatează că s-a întâmplat ceva imposibil? Așadar, în ceea ce privește orice relatare care contrazice rațiunea sau principiile de bază, trebuie să înțelegeți că este fabricată, deci nu depuneți niciun efort pentru a găsi un motiv care să o justifice și să o accepte.

Citat încheiat din al-Mawdoo‘aat (1/106).

Imam al-‘Iraqi (Allah să aibă milă de el) a spus ceva similar:

Unul dintre lucrurile care dovedesc că un hadith este fabricat este faptul că el contrazice realitatea.

Citat încheiat. Citat de Ibn Hajar în al-Qawl al-Musaddad (p. 9)

Un exemplu în acest sens este hadithul marfoo‘ atribuit lui Abu Hurayrah: „Cel care relatează un hadith și strănută în timp ce îl relatează spune adevărul.”

Relatat de Abu Ya‘la în al-Musnad (11/234), cu un isnaad clasificat drept hasan de unii savanți, precum an-Nawawi în al-Adhkaar (p. 275) și as-Suyooti în ad-Durar al-Muntathirah fi’l-Ahaadeeth al-Mushtahirah (p. 183).

Însă unii savanți ai hadithului din generațiile ulterioare au spus: Acesta este un hadith fals, chiar dacă lanțul său de transmițători ar fi fost la fel de frumos ca soarele. Citat încheiat. Citat de az-Zarkashi în al-La’aali al-Manthoorah (p. 211).

Ibn al-Qayyim a spus:

Chiar dacă unii savanți au clasificat lanțul său de transmițători drept saheeh, viața reală mărturisește că este o invenție, deoarece vedem oameni strănutând atunci când se spun minciuni. Dacă o sută de mii de oameni ar strănuta atunci când este relatat un hadith de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), acesta nu ar putea fi considerat autentic din cauza acelui strănut, iar dacă ar strănuta atunci când se depune o mărturie falsă, aceasta nu ar putea fi acceptată. Citat încheiat.

Priviți cum Ibn al-Qayyim (Allah să aibă milă de el) a folosit faptul că hadithul contrazice viața reală pentru a dovedi că este fals.

Cu toate acestea, isnaadul acestui hadith nu este nici saheeh, nici hasan; mai degrabă, este da‘eef jiddan (foarte slab). De aceea, Abu Haatim ar-Raazi a spus: Acest hadith este o minciună – după cum se menționează în al-‘Ilal (3/116).

Pentru mai multe discuții cu privire la problemele acestui hadith, consultați al-Fawaa’id al-Majmoo‘ah fi’l-Ahaadeeth al-Mawdoo‘ah de ash-Shawkaani și comentariul lui al-‘Allaamah al-Mu‘allimi asupra acestuia (p. 224). A se vedea, de asemenea: Silsilat al-Ahaadeeth ad-Da‘eefah de al-Albaani (136).

Însă această modalitate de examinare a hadithului – după cum vedeți – trebuie efectuată în cadrul științei hadithului și în limitele generale ale acestui domeniu. De asemenea, trebuie să existe condiția ca hadithul să contrazică în mod clar realitatea. Dar examinarea hadithului nu trebuie făcută în maniera celor care critică și încearcă să submineze Sunnah și se grăbesc să respingă fiecare hadith, chiar și atunci când acesta nu este contrar realității și științei, doar pentru că este contrar capriciilor și dorințelor lor, care nu au limite sau un cadru clar; mai degrabă, ei fac aceasta fără a recurge la limitele generale ale examinării hadithului la care savanții hadithului recurg de obicei.

Aici trebuie să evidențiem un fapt important, de mare însemnătate în această privință și subliniat de Imam ash-Shaafa‘i (Allah să aibă milă de el), și anume că această modalitate de examinare a hadithului, prin care putem stabili că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu ar fi putut spune acel lucru, poate fi aplicată doar unui număr foarte mic de hadithuri.

Imam ash-Shaafa‘i (Allah să aibă milă de el) a spus:

Nu ar trebui să existe nicio metodă de confirmare a faptului că un hadith este adevărat sau fals, în afară de examinarea faptului dacă un transmițător este de încredere sau mincinos, cu excepția unui număr foarte mic de hadithuri specifice, în cazul cărora putem stabili dacă hadithul este adevărat sau fals pe baza faptului că transmițătorul a relatat ceva ce nu poate fi adevărat în niciun caz sau pentru că este contrazis de un alt hadith transmis de cineva care are o cunoaștere mai vastă și există mai multe dovezi că este sincer. Citat încheiat din ar-Risaalah (p. 399).

-2-

Cercetătorul poate realiza că ceea ce considera a fi un fapt științific nu este, în realitate, astfel; mai degrabă, știința poate ajunge ulterior la o concluzie aflată în armonie cu hadithul profetic, caz în care nu va exista nicio bază pentru afirmația privind contradicția.

Un exemplu în acest sens este situația în care unii oameni au respins hadithul lui Abu Hurayrah (Allah să fie mulțumit de el) despre muscă, în care Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Dacă o muscă cade în băutura unuia dintre voi, acesta să o scufunde, apoi să o scoată, deoarece pe una dintre aripile ei se află o boală, iar pe cealaltă se află un remediu.” Relatat de al-Bukhaari în Saheeh-ul său (3320).

Al-Khattaabi a spus:

Unii oameni cu un caracter rău au criticat acest hadith și au spus: Cum poate fi aceasta? Cum pot exista atât boala, cât și remediul pe cele două aripi ale muștii? Cum ar putea musca să știe ea însăși acest lucru, astfel încât să introducă mai întâi aripa bolnavă și să încerce să evite scufundarea aripii vindecătoare și care este scopul muștii în a face aceasta? Citat încheiat din Ma‘aalim as-Sunan (4/259)

Această obiecție față de hadith reprezintă o grabă în respingerea lui. Însă a devenit posibil să se răspundă acestei critici, după cum a spus al-Mu‘allimi:

Cum ar putea Abu Rayyah și cei asemenea lui să nege faptul că Allah, Preaînaltul, i-ar fi putut spune Trimisului Său (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) despre un fapt pe care știința încă nu l-a descoperit?

Citat încheiat din al-Anwaar al-Kaashifah (p. 221).

Unele cercetări moderne au confirmat că hadithul despre muscă are, în realitate, o dovadă științifică și că muștele poartă într-adevăr boala sub forma unor bacterii dăunătoare și poartă remediul sub forma unor agenți antibacterieni. Printre cele mai puternice dovezi științifice stabilite cu privire la această chestiune se numără cercetarea realizată de Prof Dr Mustafa Ibraaheem Hasan, profesor de entomologie medicală și director al Centre for the Research and Study of Disease-Transmitting Insects, publicată sub titlul ad-Daa’ wa’d-Dawa’ fi Janaahay adh-Dhubaab (Boala și remediul pe aripile muștii).

Prin urmare, cercetătorului nu îi este permis să se grăbească să pretindă că știe faptele științifice – fie că este vorba despre presupusul rău al scufundării muștii în apă sau despre orice alte probleme – înainte de a verifica chestiunea prin experimente științifice corespunzătoare.

Trebuie să se știe că graba de a respinge hadithul este o problemă foarte gravă, care duce de obicei la concluzii greșite. Hadithul despre muscă oferă cel mai bun exemplu din care putem învăța în această privință.

Un caz similar este hadithul despre despicarea lunii. Savanții hadithului nu văd nicio problemă în a crede în incidentul despicării lunii și au confirmat autenticitatea multor relatări transmise cu privire la acest incident.

Una dintre cele mai importante astfel de relatări este cea transmisă în as-Saheehayn de la ‘Abdullah ibn Mas‘ood (Allah să fie mulțumit de el), care a spus: Luna a fost despicată în două în timpul Trimisului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), iar Trimisul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Mărturisiți.”

Acest hadith a fost relatat de Imam al-Bukhaari în Saheeh-ul său (nr. 3636) și de Muslim în Saheeh-ul său (2800). Atitudinea pripită a unor cercetători, atunci când se grăbesc să respingă acest hadith pe motiv că ar contrazice faptele astronomice, este similară cu greșeala menționată mai sus. Aceasta deoarece știința spațiului nu neagă faptul că luna a fost despicată, iar faptul că știința nu confirmă că acest lucru s-a întâmplat nu înseamnă că nu s-a întâmplat. Prin urmare, este esențial ca problema să fie supusă unei cercetări științifice corespunzătoare înainte de a decide interpretarea hadithului într-un mod diferit de sensul său aparent, cu atât mai mult înainte de a-l respinge.

-3-

În multe cazuri realizăm că contradicția aparentă este cauzată de înțelegerea greșită a hadithului profetic și că interpretarea corectă și precisă este calea de a rezolva ceea ce pare contradictoriu.

Un exemplu este interpretarea greșită a hadithului: „Nu există contagiune, nici credință superstițioasă în semnele păsărilor, nici haamah [Aceasta se referă la o tradiție arabă din perioada Jaahiliyyah descrisă în diferite moduri ca: un vierme care infestează mormântul unei victime a unei crime până când aceasta este răzbunată; o bufniță; sau oasele unei persoane moarte transformate într-o pasăre care putea zbura] și nici Safar [luna Safar era considerată „nefastă” în perioada Jaahiliyyah]. Și fugi de lepros așa cum ai fugi de un leu.” Relatat de Muslim (5707) și Muslim (2220).

Unii dintre cei care au încercat să submineze Sunnah cred că acest hadith sugerează că nu există contagiune, adică acea cauză naturală prin care boala se transmite de la un individ bolnav la unul sănătos; prin urmare, au negat și au respins relatarea.

Dar această interpretare a hadithului este greșită, deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) i-a interzis celui sănătos să se amestece cu cel bolnav și a dat instrucțiuni ca persoana infectată cu ciumă să fie pusă în carantină. Toate acestea sunt dovedite în hadithuri autentice bine cunoscute. De fapt, în același hadith în care se spune „Nu există contagiune”, se mai spune și: „Fugi de lepros.” Iar într-un singur hadith nu poate exista o contradicție.

Contagiunea negată în acest hadith este cea în care credeau pe scară largă oamenii ignoranți, care o asociau cu anumite animale și ființe mitice despre care se credea că sălășluiesc în persoana bolnavă, apoi o părăsesc și merg să locuiască în trupul unei persoane sănătoase, făcând-o astfel să se îmbolnăvească.

Abu ‘Ubayd al-Qaasim ibn Salaam (Allah să aibă milă de el) a spus:

Safar [explicat mai sus ca referindu-se la o lună considerată nefastă] se poate referi la o creatură care sălășluiește în stomac. Abu ‘Ubaydah a spus: L-am auzit pe Yoonus întrebându-l pe Ru’bah ibn al-‘Ajjaaj despre safar, iar acesta a spus: Este un șarpe în stomac care afectează animalele și oamenii și este mai contagios decât râia, potrivit arabilor.

Abu ‘Ubayd a spus: Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a confirmat că nu este contagios. S-a spus că provoacă durere omului și îi face rău atunci când îi este foame.

Citat încheiat din Ghareeb al-Hadith, 1/25

Am discutat acest hadith mai detaliat în răspunsul la întrebarea nr. 45694.

Odată ce faptele științifice sunt dovedite și lanțul de transmițători al hadithului este dovedit ca fiind autentic, atunci hadithul trebuie înțeles într-un mod care să nu contrazică faptele științifice, chiar dacă aceasta se realizează printr-un anumit tip de interpretare, cu condiția ca limba să permită acea modalitate de interpretare.

Acestea sunt, pe scurt, câteva modalități care ne pot ajuta să rezolvăm contradicția aparentă dintre știință sau realitate, pe de o parte, și hadith, pe de altă parte; prin ele putem înțelege că problema nu este supusă unei singure reguli absolute. Mai degrabă, problema este supusă discuției și examinării, precum și cântăririi chestiunii pe baza cunoașterii și a corectitudinii. Cel care urmează această abordare (în încercarea de a rezolva contradicția aparentă) va proceda corect și cu imparțialitate și nu trebuie acuzat de săvârșirea unui act de necredință sau de inovație. În ceea ce-l privește pe cel care respinge hadithul fără să urmeze o metodologie corectă și imparțială, am discutat deja hotărârea cu privire la o astfel de persoană în răspunsul la întrebarea nr. 115125.

Pentru mai multe informații, puteți consulta o teză de doctorat intitulată Athar al-‘Ilm at-Tajreebi fi’l-Kashf ‘an Naqd al-Hadeeth an-Nabawi de Dr Jameel Abu Saarah, tipărită de Markaz Nama’. Aceasta ne-a fost foarte utilă în pregătirea majorității ideilor din răspunsul de mai sus.

Și Allah știe cel mai bine.