Rânduirea sfârșitului vieții conform Ahl as-Sunnah și Mu‘tazilah

Allah, slăvit fie El, i-a creat pe toți oamenii și le-a rânduit momentul precis la care viețile lor se vor sfârși. Allah, slăvit fie El, l-a informat pe îngerul care vine la făt în pântecele mamei sale despre hotărârea privind durata vieții lui. Apoi, când vine momentul încheierii vieții lor – fie că mor în mod natural, fie în urma unei boli, fie că sunt uciși sau mor într-un accident – acesta nu poate fi devansat și nici amânat față de momentul rânduit. Prin această hotărâre divină care nu se schimbă, atașamentul oamenilor față de orice altceva în afară de Allah, în speranța de a mări sau micșora durata acelei vieți, este înlăturat. Cel care are grijă de sănătatea sa nu este cel care îi face viața lungă; ci Allah, slăvit fie El, a rânduit aceasta pentru el. Cel care ucide o persoană nu a luat nimic din durata vieții celui ucis; ci Allah, slăvit fie El, a rânduit aceasta din veșnicie, iar ucigașul va fi tras la răspundere pentru încălcarea limitelor stabilite de sharee‘ah, dacă a ucis pe nedrept. 

Mu‘tazilah – care este una dintre grupările rătăcite – a spus că, dacă o persoană nu ar fi fost ucisă și nu ar fi murit de boală, ar fi trăit mai mult! Aceasta este fals și nu există nicio dovadă pentru aceasta în Coran sau Sunnah și nu este opinia niciunuia dintre Ahl as-Sunnah; ci Allah a rânduit durata vieții pentru fiecare dintre creațiile Sale și a rânduit mijloacele prin care viețile lor se vor încheia. Există o singură durată a vieții (pentru fiecare individ); ea este cunoscută de Allah, slăvit fie El, iar El i-a informat pe îngerii Săi despre aceasta, cărora le-a poruncit să scrie durata vieții fiecărui individ când acesta se află în pântecele mamei sale. 

Shaykh Ibn Abi’l-‘Izz al-Hanafi (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Allah, slăvit și preamărit fie El, a rânduit durata vieții tuturor creaturilor, astfel încât, atunci când vine termenul stabilit, acesta să nu fie deloc amânat sau devansat. Allah, slăvit fie El, spune (interpretarea sensului):

“când termenul lor este atins, ei nu-l pot nici amâna și nici devansa cu o oră (sau cu o clipă)”

[al-A‘raaf 7:34; an-Nahl 16:61]

“Și nicio persoană nu poate muri vreodată decât cu îngăduința lui Allah și la un termen stabilit”

[Aal ‘Imraan 3:145]. 

În Saheeh Muslim se relatează că ‘Abdullah ibn Mas‘ood (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Umm Habeebah, soția Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa și Allah să fie mulțumit de ea) a spus: O, Allah, îngăduie-mi să mă bucur de compania soțului meu, Mesagerul lui Allah, a tatălui meu Abu Sufyaan și a fratelui meu Mu‘aawiyah. Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa și Allah să fie mulțumit de ea) a spus: “I-ai cerut lui Allah în privința unor durate de viață deja stabilite, a unor zile al căror număr este deja predeterminat și a unor provizii deja rânduite. Nimic nu va fi adus înainte de timpul său și nimic nu va fi amânat față de timpul său. Dacă I-ai fi cerut lui Allah să-ți acorde protecție împotriva pedepsei în Foc și a pedepsei din mormânt, aceasta ar fi fost mai bine.” 

Cel care este ucis a murit la momentul stabilit pentru el. Allah, slăvit fie El, a știut, a hotărât și a rânduit ca o persoană să moară din cauza unei boli, alta să moară fiind ucisă, alta să moară în urma prăbușirii unui zid sau a unei clădiri, alta să moară arsă sau înecată ori din alte cauze. Allah, slăvit fie El, a creat viața și moartea și a creat cauzele vieții și ale morții. 

Însă, potrivit Mu‘tazilah, cel care este ucis a avut durata vieții scurtată, iar dacă nu ar fi fost ucis, ar fi trăit până la momentul stabilit pentru el! Astfel, el ar fi avut două durate ale vieții. Dar aceasta este o idee falsă, deoarece nu este potrivit să se sugereze că Allah, slăvit fie El, i-a rânduit un moment, știind că nu va trăi până la acel moment, sau că i-a rânduit două momente, asemenea celui ignorant care nu știe ce se va întâmpla.  

Motivul pentru care este obligatorie aplicarea pedepsei retributive (qisaas) și tragerea la răspundere a ucigașului este că acesta a comis o faptă interzisă și a făcut ceva haraam care constituie mijlocul încheierii unei vieți. 

Prin urmare, putem înțelege cuvintele Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), “Menținerea legăturilor de rudenie mărește durata vieții”, în sensul că aceasta este un mijloc de a trăi o viață lungă și că Allah a rânduit ca această persoană să mențină legăturile de rudenie și, din această cauză, să trăiască atât timp; dacă nu ar fi fost acest motiv, nu ar fi trăit atât timp, însă El a rânduit și a hotărât această cauză și acest efect. În același fel, El a rânduit ca o altă persoană să rupă legăturile de rudenie și să trăiască până la un anumit moment, după cum am spus cu privire la ucidere sau la alte lucruri.

Citat încheiat din Sharh al-‘Aqeedah at-Tahhaawiyyah, p. 100, 101 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus, comentând versetul “și apoi a hotărât un termen stabilit (pentru ca voi să muriți). Și la El este un alt termen determinat (pentru ca voi să fiți înviați)” [al-An‘aam 6:2]: În ceea ce privește momentul la care este rânduit ca un individ să moară, acesta este cunoscut îngerilor care scriu provizia, durata vieții, faptele individului și dacă este sortit Iadului sau destinat Paradisului, după cum se spune în as-Saheehayn, unde se relatează că Ibn Mas‘ood (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) – care este cel mai adevărat dintre oameni – ne-a spus: “Crearea oricăruia dintre voi este adunată în pântecele mamei sale timp de patruzeci de zile sub forma unui nutfah (picătură de spermă); apoi devine un ‘alaqah (o bucată de sânge coagulat și gros) pentru o perioadă similară; apoi devine asemenea unei bucăți de carne mestecate (mudghah) pentru o perioadă similară., apoi îngerul este trimis la el și i se poruncește să scrie patru lucruri. I se spune: Scrie provizia sa, durata vieții sale, faptele sale și dacă este sortit (Iadului) sau binecuvântat (destinat Paradisului). Apoi sufletul este suflat în el.” Această durată a vieții este momentul stabilit al morții, pe care Allah îl poate face cunoscut oricăruia dintre robii Săi cui voiește. În ceea ce privește celălalt “termen determinat”, adică învierea, nimeni nu îl cunoaște în afară de El.

Citat încheiat din Majmoo‘ al-Fataawa, 14/489 

De asemenea, i s-a adresat întrebarea despre cel care este ucis: A murit el la momentul stabilit pentru el sau ucigașul i-a scurtat viața? 

El a răspuns: 

Cel care este ucis este asemenea oricărui alt mort; nimeni nu moare înainte de momentul stabilit pentru el, iar momentul stabilit nu este amânat pentru nimeni. Dimpotrivă, toate animalele și toți copacii au durata vieții și momentul morții stabilite pentru ei, care nu pot fi devansate sau amânate. Momentul stabilit al unui lucru este sfârșitul vieții sale; viața sa este perioada de timp în care va dăinui, iar momentul stabilit pentru el este sfârșitul vieții sale. Este dovedit în Saheeh Muslim și în alte surse că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Allah a hotărât predestinările creației cu cincizeci de mii de ani înainte de a crea cerurile și pământul. Iar Tronul Său era deasupra apei.” Și este dovedit în Saheeh al-Bukhaari că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Allah exista și nimic nu exista înaintea Lui, iar Tronul Său era deasupra apei. El a scris toate lucrurile în Carte și a creat cerurile și Pământul.” Potrivit unei alte versiuni: “… Apoi a creat cerurile și Pământul.” Iar Allah, slăvit fie El, spune (interpretarea sensului): “când termenul lor este atins, ei nu-l pot nici amâna și nici devansa cu o oră (sau cu o clipă)” [al-A‘raaf 7:34]. Allah a știut ce urma să existe înainte ca acel lucru să existe și a hotărât aceasta. El știe că o persoană va muri din cauza unei boli de stomac sau a pleureziei, ori va muri în urma prăbușirii unui zid sau a unei clădiri, prin înec sau din alte cauze, iar o altă persoană va muri fiind ucisă, fie prin otrăvire, fie cu sabia, fie prin lapidare sau prin alte mijloace. Faptul că Allah știe aceasta și a hotărât aceasta, ba chiar faptul că El a voit toate lucrurile și a creat toate lucrurile, nu împiedică lăudarea (cuiva pentru săvârșirea faptelor bune) sau blamarea (cuiva pentru săvârșirea faptelor rele), răsplătirea sau pedepsirea. Dimpotrivă, dacă cel care a ucis o persoană a făcut aceasta la porunca lui Allah și a Mesagerului Său – asemenea mujaahidului care luptă în jihad de dragul lui Allah – Allah îl va răsplăti pentru aceasta. Dar dacă ucide o persoană pe care Allah și Mesagerul Său i-au interzis să o ucidă – asemenea tâlharilor și agresorilor – Allah îl va pedepsi pentru aceasta. Iar dacă ucide o persoană într-un mod permis – asemenea qisaas-ului sau pedepsei retributive – nu va fi nici răsplătit și nici pedepsit, cu excepția cazului în care a avut o intenție bună sau rea în oricare dintre situații. 

Există două tipuri de termene stabilite (ale morții); cel absolut, care este cunoscut de Allah, și cel condiționat. Astfel, putem înțelege ceea ce se intenționează prin cuvintele Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) – “Celui căruia îi place ca provizia sa să fie sporită și durata vieții sale să fie mărită să mențină legăturile de rudenie.” Allah i-a poruncit îngerului să scrie pentru el o durată a vieții și a spus: “Dacă menține legăturile de rudenie, atunci mărește-o cu atât și atât”, însă îngerul nu știe dacă ea va fi mărită sau nu. Cu toate acestea, Allah știe care va fi rezultatul, iar când vine acel moment stabilit, el nu va fi nici devansat și nici amânat. 

Dacă persoana ucisă nu ar fi fost ucisă, unii dintre Qadaris (cei care neagă hotărârea divină) au spus că ar fi trăit! Iar unii dintre cei care neagă cauza și efectul au spus că tot ar fi murit. Însă ambele grupări se înșală, deoarece Allah știa că el va muri fiind ucis. Dacă (ipotetic vorbind) El ar fi hotărât altceva decât ceea ce știa că se va întâmpla, aceasta ar fi fost o hotărâre pentru ceva ce nu s-ar fi întâmplat; dacă s-ar fi întâmplat, cum s-ar fi putut întâmpla? Aceasta este ceva ce unii oameni pot cunoaște sau nu. Dacă presupunem că Allah știa că el nu urma să fie ucis (la acel moment anume), atunci fie a hotărât că tot urma să moară la acel moment anume, fie a hotărât că urma să trăiască până la un alt moment. A fi sigur de unul dintre aceste două scenarii, care apoi nu se întâmplă, este ignoranță. Aceasta este asemenea celui care spune: “Dacă nu mănâncă din provizia care i-a fost rânduită, fie va muri, fie i se va da o altă provizie”; și este asemenea celui care spune: “Dacă acest bărbat nu ar fi lăsat această femeie însărcinată, ar fi fost ea stearpă sau ar fi lăsat-o însărcinată un alt bărbat?” sau: “Dacă el nu ar fi cultivat acest pământ, l-ar fi cultivat altcineva sau ar fi rămas necultivat, fără nimic plantat pe el?” sau: “Dacă cel care a învățat Coranul de la acest bărbat nu ar fi învățat de la el, ar fi învățat de la altcineva sau nu ar fi învățat deloc?” Și există multe exemple similare.

Citat încheiat din Majmoo‘ al-Fataawa, 8/516-518 

Și Allah știe cel mai bine.