Ramurile benefice ale cunoașterii lumești sunt considerate parte a cunoașterii shar‘i și este stipulată sinceritatea intenției atunci când sunt studiate?

 În primul rând:

 Hadithul menționat a fost relatat de Ibn Maajah (253) de la Ibn ‘Umar (fie ca Allah să fie mulțumit de el), că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cel care dobândește cunoaștere pentru a se contrazice cu cei necugetați, pentru a se lăuda înaintea savanților sau pentru a atrage atenția oamenilor va fi în Iad”. Clasificat ca saheeh de al-Albaani în Saheeh Ibn Maajah.

El l-a relatat și (254) de la Jaabir ibn ‘Abdillah (fie ca Allah să fie mulțumit de el). Această versiune spune: „Nu dobândiți cunoaștere pentru a vă lăuda înaintea savanților sau pentru a vă contrazice cu cei necugetați și nu alegeți cel mai bun loc într-o adunare din acest motiv, căci cel care face aceasta va avea parte de Foc, de Foc”. Clasificat ca saheeh de al-Albaani în Saheeh Ibn Maajah.

Prin cunoaștere în acest hadith și în altele se înțelege cunoașterea religioasă.  Aceasta este ceea ce se are în vedere în principiu, în contextul laudelor și respectului, atunci când este menționată în textele religioase.

Această cunoaștere se referă la textele Legiuitorului, care constituie baza responsabilității, iar cei care dobândesc această cunoaștere (religioasă) sunt moștenitorii Profeților, după cum a spus Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa): „Savanții sunt moștenitorii Profeților”. Relatat de Abu Dawood (3641) și de alții; clasificat ca saheeh de al-Albaani.

Shaykh ‘Abd al-‘Azeez ibn Baaz (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: Cuvântul cunoaștere se referă la multe lucruri, însă, așa cum este folosit de savanții Islamului, prin cunoaștere se înțelege cunoașterea religioasă. Aceasta este ceea ce se are în vedere în Cartea lui Allah și în Sunnah Mesagerului Său (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) atunci când cuvântul este folosit fără calificare. Sfârșitul citatului.

Majmoo‘ Fataawa Ibn Baaz (2/302).

În al doilea rând:

Ceea ce am menționat, și anume că prin cunoașterea la care se referă hadithul se înțelege cunoașterea religioasă (shar‘i), nu înseamnă că ramurile cunoașterii lumești nu sunt vrednice de laudă în toate cazurile sau că nu trebuie căutate. Dimpotrivă, ramurile vrednice de laudă ale cunoașterii lumești trebuie căutate, deoarece interesele ummah depind de ele și au nevoie de ele.

Abu Haamid al-Ghazaali (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Discuție despre acea cunoaștere care este o obligație comunitară:

Trebuie să înțelegi că învățarea a ceea ce este obligatoriu nu poate fi realizată decât dacă discutăm despre ramurile cunoașterii, iar ramurile cunoașterii, în contextul pe care îl discutăm aici, pot fi împărțite în cunoaștere religioasă și cunoaștere nereligioasă. Prin cunoaștere religioasă înțeleg ceea ce este predat de Profeți (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra lor), care nu poate fi dobândit prin raționament, precum matematica, nici prin experiență, precum medicina, și nici prin ascultare, precum limba.

Ramurile nereligioase ale cunoașterii pot fi împărțite în cele vrednice de laudă, cele condamnabile și cele permise. Ramurile vrednice de laudă ale cunoașterii sunt cele legate de interesele lumești, precum medicina și matematica. Acestea pot fi împărțite în continuare în cele care reprezintă o obligație comunitară (fard kifaayah) și cele care este bine să fie învățate, dar nu sunt obligatorii. În ceea ce privește cele care reprezintă o obligație comunitară, acestea se referă la cunoașterea fără de care nu ne putem pune în ordine treburile lumești, precum medicina, care este esențială pentru sănătatea fizică, și matematica, care este esențială pentru tranzacțiile comerciale, împărțirea testamentelor și a moștenirilor și așa mai departe. Dacă într-o comunitate nu există nimeni care să aibă această cunoaștere, acest lucru va cauza probleme membrilor acelei comunități, însă dacă o persoană își asumă dobândirea și folosirea acestei cunoașteri, aceasta este suficient, iar obligația este ridicată de la ceilalți.

Nimeni nu ar trebui să fie surprins dacă spunem că medicina și matematica sunt obligații comunitare, deoarece cunoștințele de bază ale diferitelor industrii și meserii sunt obligații comunitare, precum agricultura, țesutul și dresarea cailor, chiar și hijaamah (ventuzele terapeutice) și cusutul. Dacă într-o comunitate nu există nimeni priceput în hijaamah, oamenii se vor îmbolnăvi curând și se vor expune bolii și morții. Sfârșitul citatului.

Ihyaa’ ‘Uloom ad-Deen (1/16).

Astfel, este clar că printre ramurile cunoașterii lumești se numără unele care sunt vrednice de laudă și necesare și care sunt asemănătoare îndemânării în agricultură, comerț și așa mai departe. Ele sunt necesare pentru interesele lumești, iar oamenii le învață și le folosesc din acest motiv. Nu este nimic greșit în a-ți câștiga existența prin intermediul lor, deoarece ele nu sunt precum actele de adorare care sunt îndeplinite exclusiv pentru a te apropia de Allah.

În al treilea rând:

Dacă cineva învață oricare dintre aceste ramuri lumești permise ale cunoașterii, în principiu își poate îndrepta intenția atunci când face acest lucru, urmărind să obțină binele pentru sine și pentru ceilalți, să împlinească nevoile celor aflați în nevoie, să-i ajute pe cei slabi, să-și elibereze comunitatea de nevoia de a se baza pe alții sau alte obiective care sunt vrednice de laudă din punct de vedere islamic. Cu cât intenția sa este mai bună și mai sinceră, cu atât este lăudat pentru ceea ce face și răsplătit pentru aceasta, dacă Allah voiește, chiar dacă această acțiune este permisă în principiu. Dacă nu are această intenție nobilă, nu este considerat păcătos și nu trebuie învinuit.

În Fataawa al-Lajnah ad-Daa’imah se spune:

Orice cunoaștere religioasă și mijloacele care ajută la dobândirea ei sunt incluse în ceea ce Allah va folosi pentru a ridica în rang persoana care o învață, acționează conform ei și o face cu sinceritate de dragul Său. Acesta este sensul principal al cuvântului cunoaștere, iar orice cunoaștere lumească de care ummah are nevoie și de care depinde supraviețuirea sa – precum medicina, agricultura, producția și așa mai departe – poate fi inclusă de asemenea, dacă intenția este bună și cel care învață și acționează conform acelei cunoașteri intenționează să aducă beneficii ummah musulmane, să o sprijine, să-i ridice statutul și să o facă independentă de orice nevoie de ajutor din partea națiunilor necredincioase și rătăcite. Însă acesta este un sens secundar, iar statutul fiecărei ramuri a cunoașterii variază în funcție de cât de strâns este legată de religie, cât de mare este beneficiul ei și cât de eficientă este în satisfacerea nevoilor ummah. Sfârșitul citatului.

Fataawa al-Lajnah ad-Daa’imah (12/77).

Și Allah știe cel mai bine.

Vezi și răspunsul la întrebarea nr. 10675.