Putem face ceea ce vrem?

Trebuie remarcat faptul că unele dintre circumstanțele noastre ne sunt impuse și nu avem nicio alegere în privința lor, precum ziua în care se naște o persoană, culoarea pielii și a ochilor săi și momentul în care va muri. Toate acestea sunt chestiuni asupra cărora oamenii nu au control; mai degrabă, ele li se întâmplă în mod forțat. Dat fiind că acestea sunt chestiuni în care oamenii nu au de ales, ele nu au nicio legătură cu Paradisul sau Iadul, cu pedeapsa sau binecuvântarea. 

Dar unele acțiuni fac obiectul alegerii, precum alegerea de a crede sau de a nu crede, ori chestiuni lumești, precum alegerea a ceea ce să mănânci sau să bei și a locului în care să locuiești. 

Nu există nimic de această natură care să fie în întregime în afara voinței și hotărârii lui Allah. 

Dar cum se întâmplă acest lucru? 

Credința în al-qadar (voința și hotărârea divină) este unul dintre stâlpii credinței. Credința musulmanului nu poate fi validă decât dacă acceptă că totul vine de la Allah. Allah spune (interpretarea sensului): 

„Într-adevăr, Noi am creat toate lucrurile cu Qadar (hotărâri divine prestabilite ale tuturor lucrurilor înainte de crearea lor, așa cum sunt scrise în Cartea Hotărârilor, Al-Lawh Al-Mahfooz)”

[al-Qamar 54:49]

Într-adevăr, printre numele lui Allah se numără al-Qaadir, al-Qadeer și al-Muqtadir (care se referă la faptul că El este Atotputernic). 

Esența chestiunii este că Allah posedă atributele cunoașterii, puterii și voinței. 

Pe baza acestui fapt, dacă oamenii care săvârșesc fapte doresc să le facă, fie că sunt păcate sau acte de ascultare, atunci Allah știe în mod inevitabil acest lucru; într-adevăr, El a știut aceasta din veșnicie, înainte chiar de a crea universul. 

Apoi, după ce a știut aceasta, a scris-o la El, iar când ei au vrut să o facă, El a voit ca ei să o facă. Dacă El nu ar fi voit aceasta, ei nu ar fi făcut-o. El este Atotputernic și este Creatorul faptelor oamenilor, deoarece El este Creatorul ființelor umane care le săvârșesc. 

Așadar, toate faptele oamenilor sunt scrise la Allah, deoarece Allah le cunoaște dinainte. Aceasta nu înseamnă că Allah îi constrânge pe oameni să facă ceea ce fac, ci mai degrabă că ei au libertatea de a alege în ceea ce privește faptele lor. Allah spune (interpretarea sensului): 

„Într-adevăr, Noi i-am arătat calea, fie că este recunoscător, fie că este nerecunoscător”

[al-Insaan 76:3]

Dar faptele lor nu sunt impuse de Allah, căci Allah nu-Și forțează robii să facă nimic. 

Imam Ibn Abi’l-‘Izz al-Hanafi a spus cu privire la o chestiune similară: 

Dacă se spune: Cum poate Allah să voiască ceva cu care nu este mulțumit și pe care nu-l iubește? Cum poate El să-l voiască și să-l creeze? Cum poate fi împăcată voința Sa cu ura Sa față de acel lucru? 

Trebuie spus (ca răspuns) că aceasta este întrebarea care a provocat diviziuni între oameni și i-a determinat să urmeze căi și opinii diferite. 

Trebuie remarcat faptul că ceea ce este voit poate fi de două tipuri: ceea ce este voit sau dorit pentru sine și ceea ce este voit sau dorit pentru altceva. 

Ceea ce este voit sau dorit pentru sine este ceea ce este dorit și iubit pentru ceea ce este și pentru binele pe care îl conține. Prin urmare, intră în categoria scopurilor și obiectivelor. Ceea ce este voit sau dorit pentru altceva poate să nu fie dorit în sine, dar servește unui scop; poate să nu servească niciunui scop în sine, deși poate fi un mijloc pentru a obține ceea ce dorește și urmărește. Așadar, poate fi ceva detestat în sine, dar pe care îl caută deoarece servește unui scop și îl ajută să ajungă la ceea ce dorește. În acest caz, el va avea două sentimente opuse: aversiunea sa (față de mijloc) și dorința sa (față de scop). Nu există nicio contradicție, deoarece aceste sentimente se referă la lucruri diferite. Este precum medicamentul neplăcut despre care cel care îl ia știe că îl va vindeca, sau precum amputarea unui membru putrezit atunci când știe că aceasta va salva restul corpului său, sau precum călătoria pe un drum dificil atunci când știe că aceasta îl va duce la ceea ce dorește și iubește. Omul înțelept ar prefera să accepte lucrul detestat pe baza faptului că este probabil să obțină rezultate bune, chiar dacă scopul final nu este pe deplin sigur. Așadar, cum rămâne cu Allah, de Care nimic nu este ascuns? El poate detesta ceva, însă acest lucru poate să nu fie împotriva voinței Sale ca acel lucru să existe, deoarece poate fi un mijloc pentru un scop și poate fi un mijloc către ceva ce Allah iubește. De exemplu, Allah l-a creat pe Iblees, care este cauza coruperii religiilor, faptelor, credințelor și voințelor oamenilor; cu toate acestea, el este un mijloc pentru multe lucruri pe care Allah le iubește și care rezultă din crearea lui Iblees. Existența acestor lucruri Îi este mai dragă lui Allah decât dacă ele nu ar fi existat deloc.

Sharh al-‘Aqeedah al-Tahhaawiyyah, 252-253.