Proprietarul udhiyah spune Bismillah și rostește niyyah cu voce tare, dar desemnează un alt bărbat să efectueze sacrificarea

În primul rând:

În ceea ce privește rostirea Bismillah în momentul sacrificării, aceasta este obligatorie, iar carnea nu este halaal decât dacă este făcută, potrivit opiniei majorității savanților.

Ceea ce contează în privința rostirii Bismillah este ca aceasta să fie făcută de sacrificatorul însuși, adică măcelarul care efectuează sacrificarea, nu de proprietarul animalului de sacrificiu (udhiyah).

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus în comentariul său la Zaad al-Mustaqni‘:

Cuvintele „sau numește un musulman să o facă în timp ce este martor” înseamnă: poate numi un musulman să sacrifice acest animal de sacrificiu, iar „în timp ce este martor” înseamnă: în timp ce el – proprietarul animalului – este prezent.

Cel care trebuie să spună Bismillah este sacrificatorul, deoarece el efectuează fapta; prin urmare, el trebuie să rostească numele lui Allah asupra faptei sale.

Sfârșitul citatului din ash-Sharh al-Mumti‘ (7/456).

Dacă sacrificatorul uită să spună Bismillah din greșeală, atunci carnea rămâne halaal, iar el este scuzat pentru uitarea sa.

Ibn Qudaamah (Allah să aibă milă de el) a spus:

În ceea ce privește sacrificarea cărnii, opinia binecunoscută în madhhab-ul lui Ahmad este că aceasta – adică rostirea Bismillah – este o condiție dacă persoana își amintește, însă este anulată în cazul uitării. Aceasta a fost relatată de la Ibn ‘Abbaas. Aceasta este și opinia lui Maalik, ath-Thawri, Abu Haneefah și Ishaaq.

Printre cei care au permis carnea în cazul uitării rostirii Bismillah asupra ei în momentul sacrificării se numără: ‘Ataa’, Taawoos, Sa‘eed ibn al-Musayyab, al-Hasan, ‘Abd ar-Rahmaan ibn Abi Layla, Ja‘far ibn Muhammad și Rabee‘ah…

Putem cita, de asemenea, cuvintele lui Ibn ‘Abbaas: Dacă cineva uită să spună Bismillah (în momentul sacrificării), nu este nicio problemă.

Mai mult, aceasta este opinia celor ale căror nume le-am menționat și nu cunoaștem pe nimeni dintre Sahaabah care să fi avut o opinie diferită.

În ceea ce privește versetul în care Allah, preaînălțatul, spune (interpretarea sensului): „Și nu mâncați din ceea asupra căruia nu a fost menționat numele lui Allah, căci aceasta este cu adevărat gravă neascultare” [al-An‘aam 6:121], acesta trebuie interpretat ca referindu-se la ceea asupra căruia rostirea Bismillah a fost omisă în mod deliberat, pe baza cuvintelor „căci aceasta este cu adevărat gravă neascultare”; consumarea cărnii asupra căreia rostirea Bismillah a fost omisă din greșeală, din cauza uitării, nu constituie gravă neascultare.

Sfârșitul citatului din al-Mughni (13/290).

Ibn al-‘Arabi (Allah să aibă milă de el) a spus:

În ceea ce privește persoana care uită să spună Bismillah atunci când sacrifică un animal, carnea nu devine haraam din această cauză, deoarece Allah, preaînălțatul, spune: „căci aceasta este cu adevărat gravă neascultare [fisq]” [al-An‘aam 6:121], iar cel care uită nu este faasiq [nelegiuit, cel care comite gravă neascultare], potrivit consensului savanților. Prin urmare, carnea nu devine haraam pentru el (să o mănânce).

Sfârșitul citatului din Ahkaam al-Qur’an (2/750).

În mod similar, dacă nu a spus Bismillah deoarece nu cunoștea hotărârea, de exemplu credea că proprietarul udhiyah era cel care trebuia să spună Bismillah, atunci este scuzat din cauza ignoranței sale, iar sacrificarea este valabilă.

Shaykh ‘Abd al-‘Azeez ibn Baaz (Allah să aibă milă de el) a spus:

Dacă musulmanul omite în mod deliberat și cu bună știință să spună Bismillah, atunci carnea sacrificată de el nu poate fi consumată.

Dar dacă nu cunoștea hotărârea sau a uitat să facă acest lucru, nu este nicio problemă.

Este esențial să se spună Bismillah în momentul sacrificării, rostind „Bismillah wa Allahu akbar (În numele lui Allah și Allah este prea măreț)”, însă dacă musulmanul omite acest lucru din uitare sau ignoranță, fără să cunoască hotărârea shar‘i, atunci carnea sacrificată de el este halal. …

Sfârșitul citatului din Fataawa Noor ‘ala ad-Darb (24/164-165).

Pe baza acestui lucru:

Dacă sacrificatorul a omis în mod deliberat să spună Bismillah, atunci această carne nu este halaal, chiar dacă tu ai fost cel care a spus Bismillah, deoarece ceea ce contează este ca sacrificatorul să menționeze numele lui Allah, întrucât el este cel care efectuează efectiv sacrificarea.

Dar dacă sacrificatorul a omis să spună Bismillah din greșeală sau pentru că nu știa că acest lucru este obligatoriu, atunci carnea sacrificată de el este permisă (halaal), iar el este scuzat pentru uitarea sau ignoranța sa.

În același mod, dacă tu nu știi dacă el a spus Bismillah sau nu, atunci principiul de bază este că animalul sacrificat de el este permis, iar acțiunea sa trebuie considerată valabilă și corectă.

În Fataawa al-Lajnah ad-Daa’imah li’l-Buhooth al-‘Ilmiyyah wa’l-Iftaa’ (22/364-367) se spune:

Principiul de bază în privința musulmanului este că nimeni nu trebuie să creadă despre el decât lucruri bune, cu excepția cazului în care există dovezi contrare.

Pe baza acestui lucru, trebuie presupus că animalul sacrificat de el este în conformitate cu hotărârile shar‘i privind rostirea Bismillah și modul de sacrificare, astfel încât poate fi consumat.

În hadithul lui ‘Aa’ishah (Allah să fie mulțumit de ea) se spune: Unii oameni au spus: O, Mesager al lui Allah, oamenii noștri ne aduc carne și nu știm dacă numele lui Allah a fost menționat asupra ei sau nu. El a spus: „Menționați numele lui Allah asupra ei și mâncați.” Ea a spus: Iar ei deveniseră musulmani de curând.

Relatat de al-Bukhaari, an-Nasaa’i și Ibn Maajah.

Comitetul Permanent pentru Cercetare Academică și Iftaa’.

‘Abdullah ibn Sulaymaan ibn Munayyi‘, ‘Abdullah ibn ‘Abd ar-Rahmaan ibn Ghadyaan, ‘Abd ar-Razzaaq ‘Afeefi. Sfârșitul citatului.

În al doilea rând:

Dar dacă sacrificatorul a spus Bismillah asupra udhiyah, însă nu a menționat ceea ce intenționasei tu – că (prima oaie) era în numele tău și al membrilor familiei tale, iar a doua oaie era în numele tatălui tău – atunci sacrificarea a fost valabilă, iar udhiyah (sacrificiul) a fost valabilă. Nu contează dacă sacrificatorul a spus ceva despre acest lucru; mai degrabă, propria ta intenție este suficientă, chiar dacă tu însuți nu ai rostit-o cu voce tare.

Az-Zarkashi (Allah să aibă milă de el) a spus în comentariul său la cartea Mukhtasar al-Khuraqi:

El a spus: Nu este necesar să spună cu voce tare în numele cui este în momentul sacrificării, deoarece intenția (niyyah) este suficientă.

Comentariu:

Nu există nicio îndoială că intenția este suficientă, căci faptele sunt doar prin intenții, deși dacă menționează în numele cui este sacrificat, este bine…

Cuvintele lui al-Khuraqi, „deoarece intenția (niyyah) este suficientă”, indică faptul că intenția este esențială și nu există nicio îndoială că animalul nu devine sacrificiu (udhiyah) decât prin intenție.

Sfârșitul citatului din Sharh az-Zarkashi ‘ala Mukhtasar al-Khuraqi (7/45-46).

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a fost întrebat:

Este stipulat ca, în momentul sacrificării, să se precizeze că sacrificiul este în numele cutăruia?

El a răspuns: Dacă se precizează că este în numele cutăruia, este mai bine, deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) obișnuia să spună: „O, Allah, aceasta este de la Tine și pentru Tine; O, Allah, aceasta este în numele lui Muhammad și al familiei lui Muhammad.” Dar dacă acest lucru nu este menționat, intenția (niyyah) este suficientă, deși este preferabil să se menționeze (în numele cui este făcut).

Sfârșitul citatului din Majmoo‘ Fataawa Ibn ‘Uthaymeen (25/60).

Pentru mai multe informații, vezi răspunsul la întrebarea nr. 36518.

Pe baza acestui lucru, dacă i-ai spus sacrificatorului despre intenția ta înainte ca el să sacrifice animalul, atunci ceea ce pare a fi cazul este că el a intenționat ceea ce i s-a spus și l-ai desemnat să acționeze în numele tău; nu este stipulat ca el să fi rostit acest lucru cu voce tare.

Dar dacă nu i-ai spus, iar el nu știa despre acest lucru, atunci intenția ta este suficientă, deoarece l-ai desemnat pur și simplu să efectueze sacrificarea, nu să precizeze în numele cui era oferită udhiyah, deoarece tu hotărâseși acest lucru și tu erai cel care oferea această udhiyah, iar aceasta este suficient.

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus:

Dacă îl desemnează și formează intenția în momentul în care persoana desemnată sacrifică animalul, aceasta este suficient, iar persoanei desemnate nu i se cere să formeze intenția. De fapt, chiar dacă persoana desemnată nu știa că sacrifică o udhiyah, acest lucru nu contează.

Sfârșitul citatului din al-Majmoo‘ (8/406).

Az-Zarkashi (Allah să aibă milă de el) a spus:

În ceea ce privește animalul ales pentru udhiyah (sacrificiu), nu este nevoie de intenție, deoarece se știe că animalul a fost ales în acest scop.

Sfârșitul citatului din Sharh az-Zarkashi ‘ala Mukhtasar al-Khuraqi (7/44).

Concluzie:

Dacă sacrificatorul a omis în mod deliberat să spună Bismillah, atunci udhiyah nu este valabilă, deoarece această carne este considerată maytah [carne care nu a fost sacrificată în maniera prescrisă] și nu este permis să fie consumată.

Dacă a spus Bismillah sau a omis să facă acest lucru din ignoranță ori dacă nu ești sigur dacă a spus Bismillah sau nu, atunci udhiyah este valabilă.

Și Allah știe cel mai bine.