Principiul de bază cu privire la vorbirea musulmanului este că aceasta trebuie să fie adevărată și sinceră; el nu trebuie să vorbească pe baza speculațiilor sau despre lucruri despre care nu are cunoștință

În primul rând:

Musulmanul trebuie să se străduiască să spună adevărul și să fie sincer, iar cuvintele sale trebuie să fie folositoare, fie că este vorba despre chestiuni lumești, fie despre chestiuni ale Vieții de Apoi.

El nu trebuie să vorbească prea mult despre ceea ce nu este folositor și nu servește niciunui scop și trebuie să evite să vorbească pe baza speculațiilor sau despre lucruri despre care nu are cunoștință, deoarece aceasta înseamnă să fii adevărat și sincer. Allah, Preaînaltul și Preamăritul, le-a poruncit robilor Săi credincioși să fie alături de cei adevărați (în cuvânt și faptă), după cum spune El (interpretarea sensului): „O, voi cei care credeți! Temeți-vă de Allah și fiți alături de cei adevărați (în cuvinte și fapte)” [at-Tawbah 9:119].

Ibn Katheer (Allah să aibă milă de el) a spus:

Fiți adevărați, respectați adevărul și fiți alături de cei adevărați, iar voi veți fi salvați de pieire și vi se va acorda ușurare din greutăți. Sfârșitul citatului.

Tafseer Ibn Katheer (4/230)

As-Sa‘di (Allah să aibă milă de el) a spus:

„și fiți alături de cei adevărați”, adică de cei care sunt adevărați în cuvânt, faptă și conduită, ale căror cuvinte sunt adevărate și ale căror fapte și conduită nu pot fi decât bazate pe adevăr, lipsite de lene și apatie, libere de intenții rele și bazate pe sinceritate și intenții bune. Căci adevărul conduce la evlavie, iar evlavia conduce la Paradis. Sfârșitul citatului.

Tafseer as-Sa‘di (p. 355)

Abu Dawood (4989) și at-Tirmidhi (1971) au relatat că Ibn Mas‘ood a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Feriți-vă de minciună, căci minciuna conduce la nelegiuire, iar nelegiuirea conduce la Iad. Un om poate minți și se poate strădui din greu să mintă până când este consemnat la Allah drept mincinos. Trebuie să fiți adevărați, căci adevărul conduce la evlavie, iar evlavia conduce la Paradis. Un om poate spune adevărul și se poate strădui din greu să spună adevărul până când este consemnat la Allah drept unul care spune adevărul.”.

Clasificat drept saheeh de al-Albaani în Saheeh Abi Dawood

Allah și Mesagerul Său (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) ne-au interzis să ne angajăm în speculații sau bănuieli. Allah, Preaînaltul, spune (interpretarea sensului):

„O, voi cei care credeți! Feriți-vă de multe bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcate”

[al-Hujuraat 49:12].

Al-Bukhaari (5143) și Muslim (2563) au relatat de la Abu Hurayrah că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Feriți-vă de bănuială, căci bănuiala este cea mai falsă vorbire.”

Și Allah, Preaînaltul, spune (interpretarea sensului):

„Și nu urma (o, omule, adică nu spune, nu face sau nu mărturisi etc.) ceea ce nu ai cunoștință”

[al-Isra’ 17:36].

Ibn Katheer (Allah să aibă milă de el) a spus:

Qataadah a spus: Nu spune „am văzut” când nu ai văzut, nu spune „am auzit” când nu ai auzit și nu spune „știu” când nu știi, căci, într-adevăr, Allah te va întreba despre toate acestea.

Ceea ce putem concluziona din comentariile lor este că Allah, Preaînaltul, interzice să vorbești fără cunoaștere; de fapt, El interzice speculațiile sau bănuielile, care se bazează pe imaginație. Sfârșitul citatului.

Tafseer Ibn Katheer (5/75)

Al-Qutaybi a spus: Nu vorbi pe baza speculațiilor și bănuielilor.

Tafseer al-Baghawi (5/92)

As-Sa‘di (Allah să aibă milă de el) a spus:

Adică nu vorbi despre ceea ce nu ai cunoștință; mai degrabă asigură-te că tot ceea ce spui sau faci se bazează pe cunoaștere adecvată și nu crede că vei fi scutit pentru aceasta.  Sfârșitul citatului.

Tafseer as-Sa‘di (p. 457)

Interdicția referitoare la o astfel de vorbire este și mai categorică atunci când este vorba despre învățăturile islamice și hotărârile privind ceea ce este halaal și haraam. Nimănui nu îi este permis să vorbească despre religia lui Allah fără cunoaștere sau pe baza speculațiilor și presupunerilor. Imam Ahmad (6702) a relatat de la ‘Abdullah ibn ‘Amr ibn al-‘Aas (Allah să fie mulțumit de el), de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), că acesta a spus: „Qur’anul nu a fost revelat pentru a se contrazice pe sine; mai degrabă, unele părți ale lui le confirmă pe celelalte. Orice înțelegeți din el, puneți în practică, iar ceea ce nu înțelegeți, îndrumați către cel care are cunoștință despre el.”

A fost clasificat drept saheeh de comentatorii lui al-Musnad.

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah (Allah să aibă milă de el) a spus:

Orice cunoaște o persoană, este obligată să urmeze și să pună în practică, deoarece în cazul ei aceasta este asemenea unui conducător. Ceea ce nu cunoaște, precum ceea ce o nedumerește și nu îi cunoaște sensul, trebuie să lase în seama celui care are cunoștință despre acel lucru. Sfârșitul citatului.

Bayaan Talbees al-Jahamiyyah (8/377)

Pe baza acestui lucru:

Musulmanul nu trebuie să vorbească despre nimic despre care nu are cunoștințe suficiente, nici despre ceva ale cărui detalii nu și le amintește corect sau despre ceva ce nu cunoaște. Mai degrabă, el trebuie să vorbească – dacă vorbește – pe baza cunoașterii; altminteri, tăcerea este mai sigură. Allah nu îi cere să vorbească pe baza speculațiilor sau bănuielilor, care reprezintă cea mai falsă vorbire, și nici să vorbească despre ceva despre care nu are cunoștințe suficiente.

Uneori, musulmanului i se poate cere să vorbească pe baza speculațiilor și a ceea ce crede că este cazul sau despre ceva ce nu își amintește bine. În acest caz, el trebuie să îi explice aceasta ascultătorului și să îi spună că vorbește doar pe baza speculațiilor sau a ceea ce crede că este cazul, nu pe baza unei cunoașteri certe.