Întrebare
„Sper să îmi puteți spune dacă această relatare – pe care am auzit-o de la un predicator – este autentică. El s-a ridicat la ora 4.20 dimineața pentru a se pregăti să se roage Fajr (rugăciunea de dimineață). S-a dus și a făcut wudoo (abluțiune), s-a îmbrăcat și s-a pregătit să iasă și să meargă la moschee. Era obișnuit să facă aceasta încă din copilărie. Era obișnuit să își împlinească toate rugăciunile în congregație la moschee, chiar și rugăciunea Fajr. A plecat din casă și s-a îndreptat spre moschee. În timp ce mergea, s-a împiedicat și a căzut, rupându-și o parte din veșmânt. S-a întors acasă pentru a-și schimba veșmântul și a îmbrăca altul. Nu s-a mâniat, nu a înjurat și nu a blestemat, ci doar s-a întors acasă și și-a schimbat pur și simplu hainele. Apoi a pornit din nou spre moschee și iar s-a împiedicat și a căzut, iar o parte din acest veșmânt s-a rupt și ea. S-a întors acasă și și-a schimbat veșmântul. Ambele veșminte se rupseseră, dar aceasta nu l-a descurajat din hotărârea sa de a împlini rugăciunea în congregație la moschee. A pornit din nou spre moschee și s-a împiedicat pentru a treia oară, dar deodată a simțit că nu cade și că cineva îl ținea și îl împiedica să cadă la pământ. Bărbatul a fost surprins și s-a uitat în jur, dar nu a văzut pe nimeni. A rămas confuz pentru o clipă, apoi și-a continuat drumul spre moschee. Apoi a auzit o voce spunând: „Știi cine sunt?” Bărbatul a spus: „Nu.” Vocea a răspuns: „Eu sunt cel care te-a împiedicat să cazi.” Bărbatul a spus: „Cine ești?” El a răspuns: „Eu sunt shaytanul.” Bărbatul l-a întrebat: „Dacă ești shaytanul, de ce m-ai împiedicat să cad?” Shaytanul a răspuns: „Prima dată când te-ai împiedicat și te-ai întors acasă să îți schimbi hainele, Allah ți-a iertat toate păcatele. A doua oară când te-ai împiedicat și te-ai întors acasă să îți schimbi hainele, Allah ți-a iertat familia. A treia oară când te-ai împiedicat, m-am temut că, dacă te întorci acasă și îți schimbi hainele, Allah îi va ierta pe toți oamenii din cartierul tău, așa că te-am sprijinit și te-am împiedicat să cazi.” Ceea ce mă nedumerește în această poveste este: este posibil ca shaytanul să vorbească cu o persoană, să o țină de mână și să o împiedice să cadă, așa cum este descris în această poveste?"
Răspuns
În primul rând:
Nu există nicio bază pentru această poveste în cărțile de Sunnah (învățături profetice), hadeeth (relatări profetice) și istorie. Ea contrazice Islamul din mai multe motive:
1 – Conversația dintre bărbat și shaytan. Este posibil ca shaytanul să îi șoptească unei persoane (waswasah) atunci când se află în forma sa reală, însă nu este posibil să vorbească cu ea, decât dacă shaytanul i se arată sub formă umană.
2 – Shaytanul spune că l-a sprijinit pe bărbat atunci când acesta s-a împiedicat. Acesta este un lucru de necrezut, iar shaytanul nu este capabil să facă așa ceva. Allah i-a făcut pe îngeri protectori și paznici ai omului, pentru a-l proteja de răul djinnilor, deoarece ei ne pot vedea, dar noi nu îi putem vedea. Allah spune (interpretarea sensului):
„Pentru el (fiecare persoană) sunt îngeri care se succed, înaintea lui și în urma lui. Ei îl păzesc din porunca lui Allah” [13:11]
În această poveste inventată se afirmă clar că shaytanul este capabil să protejeze o persoană împotriva a ceea ce i-ar putea face rău sau că shaytanul poate împiedica ceva ce a fost hotărât de Allah.
3 – Cel mai grav lucru din această poveste este faptul că shaytanul spune că prima dată Allah i-a iertat bărbatului toate păcatele, apoi, a doua oară, spune că Allah i-a iertat familia și afirmă că, dacă ar fi căzut a treia oară, Allah i-ar fi iertat pe oamenii din cartierul său! Toate acestea sunt minciuni împotriva lui Allah și pretinderea cunoașterii celor nevăzute. Chiar dacă un mujahid (războinic) este rănit în lupta împotriva kuffar (necredincioșilor), aceasta nu îi aduce asemenea virtuți, așadar cum pot fi atribuite celui care merge la moschee? Ele nu sunt atribuite celui care s-a împiedicat în timp ce chema oamenii la Allah sau mergea să mențină legăturile de rudenie ori îndeplinea alte acte de adorare, așadar cum pot fi atribuite celui care cade în timp ce merge la moschee?
Nu există nimic în legătură cu căderea sau împiedicarea care să aducă asemenea virtuți. Mulți dintre Sahaabah (companionii) au căzut, s-au împiedicat sau au fost răniți în vremea Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), însă nu există nimic în Sunnah care să le atribuie asemenea virtuți sau măcar unele dintre aceste virtuți. Allah nu iartă o familie sau oamenii unui cartier sau ai unui oraș datorită faptelor sau actelor de adorare ale unuia dintre cei drepți, cu atât mai puțin faptul că împiedicarea nu îl apropie pe om de Allah și nu este în sine un act de adorare. Dacă cineva ar beneficia de acțiunile altuia, atunci tatăl lui Ibrahim (pacea fie asupra sa) ar fi beneficiat de profeția fiului său, fiul lui Nuh ar fi beneficiat de profeția tatălui său, iar Abu Talib ar fi beneficiat de profeția nepotului său Muhammad (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa).
Mai mult, cum a știut shaytanul toate acestea pentru a-i putea spune bărbatului? Are shaytanul puterea de a împiedica mila să ajungă la unul dintre robii lui Allah asupra căruia El dorește să o reverse?
Nu. Allah spune (interpretarea sensului):
„Orice milă (adică orice bine) pe care Allah o dăruiește oamenilor, nimeni nu o poate opri; iar ceea ce El oprește, nimeni nu poate dărui după aceea. Și El este Atotputernicul, Atotînțeleptul” [35:2]
În al doilea rând:
Fără îndoială, aceste povești false sunt lucruri care se răspândesc printre cei care nu își înțeleg corect religia și care nu cunosc Unicitatea Domnului lor (Tawheed). Ele sunt răspândite de mincinoși și povestitori care născocesc minciuni împotriva legilor lui Allah.
Allah a emis un avertisment sever împotriva acestor mincinoși. Allah spune (interpretarea sensului):
„Spune (o, Muhammad): Într-adevăr, Domnul meu a oprit lucrurile josnice (Al‑Fawaahish) (marile păcate și orice fel de relații sexuale nelegitime), fie săvârșite în public, fie în secret, păcatele (de toate felurile), nedreptatea nelegiuită, asocierea de parteneri cu Allah în adorare, pentru care El nu a trimis nicio autoritate, și spunerea despre Allah a unor lucruri despre care nu aveți cunoștință” [7:33]
Ceea ce trebuie să facă khateebii (oratorii) și predicatorii este să fie mai presus de a fi simpli povestitori care spun oamenilor de rând povești ce contravin sharee’ah (învățăturilor islamice). Salaf (predecesorii evlavioși) acestei ummah (națiuni) au emis un avertisment sever împotriva acestor povestitori, din cauza efectelor negative pe care poveștile lor le au asupra oamenilor de rând și pentru că ele conțin lucruri care contravin legilor lui Allah.
Într-un hadeeth clasificat drept hasan (autentic) de Shaykh al-Albani în al-Silsilah al-Saheehah s-a relatat că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Când Copiii lui Israel au pierit, au început să spună povești.”
Shaykh al-Albani (Allah să aibă milă de el) a spus:
În al-Nihayah se spune: „când au pierit, au început să spună povești”, ceea ce înseamnă că s-au bazat pe cuvinte și au abandonat faptele, iar acesta a fost motivul pieirii lor, sau invers: când au pierit, aceasta s-a întâmplat deoarece au încetat să facă fapte bune și s-au îndreptat spre povești.
Al-Albani a spus, comentând aceasta:
Se poate spune că motivul pieirii lor a fost faptul că au acordat prea multă atenție poveștilor în detrimentul fiqh (jurisprudenței) și al cunoașterii benefice care îi învață pe oameni despre religia lor și îi motivează să facă fapte drepte. Deoarece au făcut aceasta, au pierit. Al-Silsilah al-Saheehah.
Așa stau lucrurile cu povestitorii; ei acordă prea multă atenție poveștilor și miturilor pe care le relatează oamenilor de rând, fără înțelegere sau cunoaștere, iar omul de rând aude multe, dar nu înțelege nicio hotărâre și nu dobândește nicio cunoaștere.
Ibn al-Jawzi a spus în Talbees Iblees:
Povestitorii nu sunt condamnați doar pentru că sunt povestitori, deoarece Allah spune (interpretarea sensului):
„Îți relatăm (o, Muhammad) cele mai frumoase povești” [12:3]
„Așadar, relatează poveștile” [7:176]
Mai degrabă, povestitorii sunt condamnați deoarece spun multe povești fără să menționeze vreo cunoaștere benefică și, de obicei, amestecă material autentic și neautentic în ceea ce relatează și se bazează pe lucruri care sunt în mare parte imposibile. Sfârșitul citatului.
S-a relatat că Abu Qilabah ‘Abd-Allah ibn Zayd a spus: Nimic nu ucide cunoașterea în afară de povești. Un om poate sta cu un alt om timp de un an și să nu învețe nimic de la el, iar el poate sta cu un om cunoscător și să nu se ridice până când nu a învățat ceva. Hilyat al-Awliya.
Cât de des relatează acești povestitori relatări rele maselor și le spun aceste fabule, care ajung să aibă un asemenea statut printre mase încât acestea cred tot ce aud și chiar le acordă întâietate în fața savanților și a celor care caută cunoașterea.
Al-Hafiz al-‘Iraqi (Allah să aibă milă de el) a spus:
Una dintre problemele lor este că vorbesc cu atât de mulți oameni și le spun lucruri pe care aceștia nu sunt capabili să le înțeleagă, iar aceasta îi duce la confuzie și îi face să dezvolte concepții greșite. Aceasta se aplică atunci când ceea ce le spun este autentic, așadar cum stau lucrurile dacă este fals?
Tahdheer al-Khawaas de al-Suyooti, citând din al-Baa’ith ‘ala al-Khalaas de al-‘Iraaqi.
Ibn al-Jawzi a spus:
Povestitorul relatează maselor relatări ciudate și le spune că, dacă ar fi avut chiar și cea mai mică urmă de cunoaștere, nu le-ar fi spus acestea. Astfel, masele pleacă având în minte multe concepții false, pe care le discută între ele. Dacă un savant le denunță, spun: am auzit aceasta, el ne-a relatat-o. Câți povestitori i-au indus în eroare pe alții prin relatările fabricate pe care le-au spus; câți oameni s-au îngălbenit de foame (din cauza a ceea ce au auzit încurajând ascetismul); câți și-au părăsit familiile, casele și orașele pentru a rătăci precum călugării; câți s-au abținut de la ceea ce este permis; câți s-au abținut de la învățarea și predarea cunoașterii, crezând că astfel se opun poftelor și dorințelor lor; câți și-au făcut orfani copiii din cauza ascetismului lor, deși erau încă în viață; câți s-au îndepărtat de soțiile lor și nu le-au acordat drepturile lor, astfel încât ea nu este nici necăsătorită, nici cu adevărat căsătorită. Sfârșitul citatului. Al-Mawdoo’aa
De aceea, povestitorii sunt criticați de mulți dintre salaf.
Maymoon ibn Mahran (Allah să aibă milă de el) a spus:
Povestitorul se poate aștepta la pedeapsă din partea lui Allah, iar cel care îl ascultă se poate aștepta la milă.
Al-Albani (Allah să aibă milă de el) a spus, după hadeeth nr. 4070 din al-Silsilah al-Da’eefah:
Aceasta a fost relatată de Ibn al-Mubarak în cartea sa al-Zuhd cu un isnaad (lanț autentic) saheeh.
Imam Ahmad ibn Hanbal (Allah să aibă milă de el) a spus:
Cei mai mari mincinoși dintre oameni sunt povestitorii. Oamenii au nevoie de povestitori sinceri care să le amintească de moarte și de pedeapsa mormântului. I s-a spus: Nu ai participat la adunările lor? El a spus: Nu. Al-Adaab al-Shar’iyyah de Ibn Muflih al-Hanbali.
Îi cerem lui Allah să îndrepte situația imam-ilor (conducătorilor) și a khateebilor (oratorilor) și să îi călăuzească spre ceea ce este cel mai bine pentru ei și pentru ceilalți.
Și Allah știe cel mai bine.
Conținutul de pe tawhid.ro este compilat și tradus de studenți ai cunoașterii islamice (ṭullāb al-ʿilm) din surse savanțe de încredere. Nu emitem fatwa independente și nu înlocuim consultarea directă cu un savant calificat (ʿālim).
Pentru cazuri personale sau întrebări specifice, vă recomandăm să consultați un imam sau un savant recunoscut din comunitatea dumneavoastră.