Poate accepta bani în schimbul faptului că este bătut și umilit în fața oamenilor?

În primul rând: 

Nu este nimic greșit în a recurge pentru judecată la acele consilii tradiționale cu care oamenii se ocupă pentru a rezolva conflicte și dispute, atât timp cât cel care pronunță judecata are cunoștințe despre sharee’ah, astfel încât să judece între oameni în conformitate cu ceea ce a revelat Allah, și nu potrivit capriciilor și dorințelor sau tradițiilor și obiceiurilor, dintre care multe contravin verdictelor lui Allah. Dacă ei judecă în conformitate cu verdictele lui Allah, acest lucru este de dorit, însă dacă judecă în moduri care contravin verdictelor lui Allah, atunci verdictele lor nu au nicio valoare, sunt false și trebuie respinse. Allah spune (interpretarea sensului): 

„Oare caută ei atunci judecata (zilelor) Ignoranței? Și cine este mai bun în judecată decât Allah pentru un popor care are credință fermă?”

[al-Maa’idah 5:50]

În al doilea rând: 

Învățații au avut opinii diferite cu privire la verdictul referitor la palme, lovituri etc. și dacă în asemenea cazuri se impune qisaas sau pedeapsa ta’zeer. Majoritatea consideră că se impune ta’zeer, dar nu qisaas. Sahaabah (Allah să fie mulțumit de toți) și învățații de seamă considerau că se impune qisaas. 

Imam al-Bukhaari (Allah să aibă milă de el) a spus în Kitaab al-Diyaat, sub titlul capitolului „Dacă un grup de oameni a omorât sau rănit un singur om, trebuie ca toți să plătească diyah sau să fie pedepsiți prin legea qisaas?” 

Abu Bakr, Ibn al-Zubayr, ‘Ali și Suwayd ibn Muqarrin au judecat că se impunea qisaas într-un caz de palmă. ‘Umar a judecat că se impunea qisaas într-un caz de lovire cu un băț. ‘Ali a judecat că se impunea qisaas într-un caz de trei lovituri cu biciul. Iar Shurayh a judecat că se impunea qisaas într-un caz de lovituri și zgârieturi, adică răni. Sfârșitul citatului  

Aceasta este opinia corectă. Cei care au relatat că exista consens cu privire la opinia opusă s-au înșelat; mai degrabă, dacă cineva ar afirma că exista consens printre Sahaabah cu privire la acest verdict, nu ar fi departe de adevăr. 

Ibn al-Qayyim (Allah să aibă milă de el) a spus:  

Oamenii au avut opinii diferite cu privire la această chestiune – adică qisaas în cazurile de palme, lovituri și alte lucruri în care persoana care ripostează nu îi poate face adversarului exact ceea ce i s-a făcut lui în toate privințele – dacă qisaas este justificat în acest caz sau dacă trebuie aplicată o altă formă de pedeapsă, și anume ta’zeer. Există două opinii: 

Opinia mai corectă este că qisaas este prescris în asemenea cazuri. Aceasta este opinia Califilor Călăuziți Drept, după cum s-a dovedit de la ei și a fost relatat de la ei de Ahmad și Abu Ishaaq al-Jawzjaani în al-Mutarjim. Aceasta a fost afirmată de Imam Ahmad, iar șeicul nostru (Allah să aibă milă de el) – adică Ibn Taymiyah – a spus: Este opinia majorității salaf. 

A doua opinie este că qisaas nu este prescris în asemenea cazuri. Aceasta este opinia relatată de la al-Shaafa’i, Maalik și Abu Haneefah și este opinia adepților ulteriori ai lui Imam Ahmad, într-o asemenea măsură încât unii dintre ei au relatat că exista consens cu privire la verdictul că în acest caz nu există qisaas! 

Însă nu aceasta este situația; mai degrabă, relatările potrivit cărora consensul Sahaabah era că qisaas este prescris sunt mai probabil adevărate decât relatările care afirmă că exista consens că acesta nu este prescris. Acest lucru este dovedit de Califii Călăuziți Drept și nu se cunoaște nicio opoziție față de aceasta. 

Ambele opinii se bazează pe faptul că Allah a poruncit dreptatea în acest sens, așadar rămâne de văzut care dintre cele două opțiuni este mai apropiată de dreptate? 

Cei care spun că qisaas nu este obligatoriu afirmă că ripostarea în același mod nu este posibilă în acest caz, astfel încât este ca și cum dreptatea ar impune folosirea unei alte forme de pedeapsă, și anume ta’zeer. Qisaas poate consta doar în ripostarea în același mod, de aceea nu este obligatoriu în cazul rănirii sau tăierii, cu excepția cazului în care este posibil să se facă aceleași lucruri. Când nu este posibilă ripostarea în același mod în privința rănirii sau tăierii, trebuie să recurgem la ideea de diyah, iar același lucru se aplică palmelor și lucrurilor asemănătoare, unde trebuie să recurgem la ta’zeer dacă ripostarea în același mod nu este posibilă.  

Cei care spun că qisaas este permis afirmă: Qisaas în asemenea cazuri este mai apropiat de Qur’aan și Sunnah, de qiyaas (analogie) și de dreptate decât ta’zeer. În ceea ce privește Qur’aanul, Allah spune (interpretarea sensului): „Răsplata pentru un rău este un rău asemenea lui” [al-Shoora 42:40] și „Așadar, cel care trece peste interdicția împotriva voastră, treceți și voi împotriva lui în același fel” [al-Baqarah 2:194].

Este bine cunoscut că răspunsul în același fel este obligatoriu pe cât posibil, astfel încât o palmă este mai asemănătoare cu o palmă decât ta’zeer, iar o lovitură este mai asemănătoare cu o lovitură decât ta’zeer, deoarece ta’zeer poate fi o lovitură într-un alt loc, care nu seamănă cu lovitura inițială ca tip, loc sau amploare. Astfel, încerci să eviți diferența inevitabilă dintre două palme și ajungi la o diferență mai mare (alegând ta’zeer), fără nicio dovadă din texte sau analogie.  

Ei au spus: În ceea ce privește Sunnah [Ibn al-Qayyim (Allah să aibă milă de el) a citat mai multe ahaadeeth care dovedesc că qisaas este permis în asemenea cazuri]. Apoi a spus: Dacă nu ar exista nicio dovadă cu privire la această chestiune în afară de practica Califilor Călăuziți Drept, aceasta ar fi o dovadă suficientă. 

Haashiyat Ibn al-Qayyim ‘ala Tahdheeb Sunan Abi Dawood (7/336, 337). Vezi de asemenea: al-Fataawa al-Kubra (3/402). 

În al treilea rând: 

Odată ce se dovedește că qisaas este prescris pentru bătaia pe care ai primit-o de la cealaltă parte, ai opțiunea de a-l ierta și de a-l scuti dacă consideri că regretă, I-a cerut iertare lui Allah, și-a cerut scuze și s-a îndreptat. Sau poți riposta (qisaas) făcându-i același lucru care ți s-a făcut ție, fără a depăși limita sau a-l nedreptăți. Sau poți renunța la dreptul tău la qisaas în schimbul unei compensații materiale stabilite de judecătorul shar’i. 

Dacă ripostezi făcându-i același lucru care ți s-a făcut ție, atunci nu îți este permis să iei bani în schimbul umilirii, deoarece ți-ai luat dreptul. În același fel, orice compensație care îți este acordată este în schimbul bătăii, nu al umilirii, deoarece umilirea este un prejudiciu intangibil și nu este permis să primești compensație materială pentru acest tip de prejudiciu. Majoritatea învățaților sunt de acord asupra acestui punct. 

Într-o relatare a Islamic Fiqh Council (nr. 109 (3/12) se spune: 

Tipul de prejudiciu pentru care este permisă primirea unei compensații este prejudiciul material real … acesta nu include prejudiciul intangibil.  

În al-Mawsoo’ah al-Fiqhiyyah (13/40), sub titlul „Compensația pentru prejudiciul intangibil”, se spune: 

Nu am găsit niciun faqeeh care să fi discutat despre aceasta; mai degrabă, este o idee modernă. Nu găsim în cărțile de fiqh niciun faqeeh care să fi vorbit despre compensația financiară pentru vreun tip de prejudiciu intangibil. Sfârșitul citatului. 

În concluzie: Ceea ce ți se cuvine este qisaas, sau să-l scutești complet – aceasta fiind alegerea cea mai bună dacă pare că s-a îndreptat sau regretă – sau să accepți o compensație în schimbul faptului că ai fost bătut. Dacă îți exerciți dreptul la qisaas, atunci nu mai ai dreptul ulterior la niciun ban. Însă dacă urmează să-ți primești drepturile doar sub formă de bani – ceea ce pare să fie cazul din întrebarea ta – atunci nu este nimic greșit în a-i folosi pentru tine sau a-i da ca milostenie. 

Și Allah știe cel mai bine.