Plânsul din teama de Allah

Fără îndoială, faptul că simți regret pentru pierderea acestei binecuvântări este un semn foarte bun. Trebuie să știi că musulmanul se poate obișnui să plângă de frica lui Allah făcând următoarele: 

1 – Făcându-te să simți frica de Allah. 

Acest plâns este rodul cunoașterii folositoare, după cum spune al-Qurtubi în comentariul său asupra versetului (interpretarea sensului): 

„Și ei cad cu fețele la pământ plângând” [17:109] 

Aceasta este o descriere elocventă a lor și o laudă la adresa lor. Este datoria oricui dobândește cunoaștere să atingă acest nivel, astfel încât, atunci când aude Quranul, să fie cuprins de teamă și umilință. În Musnad al-Daarimi se relatează de la Abu Muhammad că al-Taymi a spus: Celui căruia i se dă cunoaștere și nu plânge nu i se cuvine să aibă cunoaștere, deoarece Allah i-a descris pe cei care au cunoaștere; apoi a recitat acest verset. 

Al-Jaami’ li Ahkaam il-Qur’aan, 10/341-342. 

2 – Citirea Quranului și reflectarea asupra sensurilor sale 

Allah spune (interpretarea sensului): 

„Spune (o, Muhammad, lor): Credeți în el (Quran) sau nu credeți (în el). Cu adevărat, cei cărora li s-a dat cunoaștere înaintea lui, atunci când le este recitat, cad cu fețele la pământ în prosternare umilă.

Și ei spun: Slavă Domnului nostru! Cu adevărat, promisiunea Domnului nostru trebuie împlinită.

Și ei cad cu fețele la pământ plângând, iar aceasta le sporește umilința” [17:107-109] 

„Aceștia sunt cei cărora Allah le-a acordat harul Său dintre profeți, din urmașii lui Adam, dintre cei pe care i-am purtat (în corabie) împreună cu Nooh, din urmașii lui Ibrahim și ai lui Israel și dintre cei pe care i-am călăuzit și i-am ales. Când li se recitau Versetele Celui Prea Milostiv (Allah), ei cădeau prosternându-se și plângând” [19:58]

 S-a relatat că Ibn Mas’ood (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) mi-a spus: „Recită-mi Quranul.” Am spus: „O, Mesager al lui Allah, să ți-l recit când ție ți-a fost revelat?” El a spus: „Îmi place să-l aud de la altcineva.” Așadar, i-am recitat Soorat al-Nisa’, iar când am ajuns la acest verset – „Cum va fi atunci când vom aduce din fiecare națiune un martor și te vom aduce pe tine (o, Muhammad) ca martor împotriva acestor oameni?” [4:41] – el a spus: „Este suficient pentru acum.” M-am întors spre el și am văzut că ochii îi curgeau de lacrimi. Relatat de al-Bukhari și Muslim. 

3 – Cunoașterea măreției răsplății pentru plâns, mai ales atunci când omul este singur. 

S-a relatat că Abu Hurayrah (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah a spus: „Un om care plânge de frica lui Allah nu va intra în Iad până când laptele nu se va întoarce în uger, iar praful produs (în timpul luptei) de dragul lui Allah și fumul Iadului nu se vor afla niciodată împreună.” Relatat de al-Tirmidhi și al-Nasaa’i.

„Până când laptele se va întoarce în uger” este o metaforă pentru imposibilitate, asemenea versetului în care Allah spune (interpretarea sensului): „și ei nu vor intra în Paradis până când cămila nu va trece prin urechea acului” [7:40]. Tuhfat al-Ahwadhi. 

Și s-a relatat că el a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Șapte sunt cei pe care Allah îi va adăposti sub umbra Sa în ziua în care nu va exista nicio umbră în afară de umbra Sa: un conducător drept; un tânăr care crește în adorarea lui Allah; un om a cărui inimă este legată de moschee; două persoane care se iubesc de dragul lui Allah, se întâlnesc și se despart pe această bază; un om care este chemat (să comită un păcat) de o femeie cu rang înalt și de o frumusețe mare, iar el spune: «Mă tem de Allah»; un om care face pomană atât de secret, încât mâna sa stângă nu știe ce face mâna sa dreaptă; și un om care își amintește de Allah când este singur, iar ochii îi curg de lacrimi.” Relatat de al-Bukhari și Muslim. 

Plânsul în singurătate este menționat în mod special deoarece singurătatea este un moment în care inima tinde să devină mai împietrită și există un imbold mai puternic de a comite păcatul, fiind totodată momentul cel mai îndepărtat de posibilitatea de a se făli. Așadar, dacă o persoană se străduiește să facă aceasta și se face să simtă măreția și puterea lui Allah, iar ochii îi curg de lacrimi, atunci merită să se afle sub umbra Tronului Celui Prea Milostiv în Ziua în care nu va exista nicio umbră în afară de umbra Sa. 

4 – Reflectarea asupra situației tale și asupra îndrăznelii tale de a comite păcatul și teama de a-L întâlni pe Allah în această stare. 

Unul dintre oamenii evlavioși obișnuia să plângă zi și noapte, iar cineva i-a spus ceva despre aceasta. El a spus: „Mă tem că Allah mă va vedea comițând un păcat și va spune: «Îndepărtează-te de Mine, căci sunt mânios pe tine.»” De aceea, Sufyan obișnuia să plângă și să spună: „Mă tem că credința mea va fi luată în momentul morții.” 

Isma’il ibn Zakariya l-a descris pe Habeeb ibn Muhammad, care îi era vecin. El a spus: „În fiecare seară îl auzeam plângând, iar în fiecare dimineață îl auzeam plângând, așa că m-am dus la soția lui și i-am spus: «Ce se întâmplă cu el? Plânge seara și plânge dimineața!» Ea mi-a spus: «Pe Allah, când vine seara se teme că nu va trăi până dimineață, iar când vine dimineața se teme că nu va trăi până seara.»” 

Salafii (predecesorii evlavioși) obișnuiau să plângă și să fie foarte îndurerați. Când Yazeed al-Raqaashi a fost criticat pentru că plângea mult și i s-a spus: „Dacă Focul ar fi fost creat numai pentru tine, nu ai fi plâns mai mult de atât”, el a spus: „A fost oare Focul creat pentru altcineva în afară de mine și de companionii și frații mei dintre djinni și oameni?” 

Când ‘Ata’ al-Sulaymi a fost întrebat: „Ce este această durere?”, el a spus: „Vai de tine! Moartea este aproape, mormântul este casa mea, în Ziua Învierii voi sta în picioare, iar calea mea trece peste un pod deasupra Iadului și nu știu ce se va întâmpla cu mine.” 

Faddalah ibn Sayfi obișnuia să plângă mult. Un om a intrat la el când plângea și i-a spus soției sale: „Ce se întâmplă cu el?” Ea a spus: „Spune că vrea să întreprindă o călătorie lungă și nu are provizii potrivite pentru ea.” 

Într-o noapte, al-Hasan s-a trezit plângând și i-a tulburat cu plânsul pe ceilalți oameni din casă. L-au întrebat ce s-a întâmplat, iar el a spus: „Mi-am amintit un păcat pe care l-am comis și am plâns.” 

S-a relatat că Tameem al-Daari (Allah să fie mulțumit de el) a recitat acest verset (interpretarea sensului): „Sau cei care săvârșesc fapte rele cred că îi vom trata la fel ca pe cei care cred (în Unicitatea lui Allah – Monoteismul islamic) și săvârșesc fapte bune și drepte” [45:21] și a început să-l repete și să plângă până dimineața. 

Hudhayfah (Allah să fie mulțumit de el) obișnuia să plângă intens și i s-a spus: „De ce plângi?” El a răspuns: „Nu știu ce mă așteaptă – plăcerea divină sau mânia divină.”  

Sa’d ibn al-Akhram a spus: Mergeam cu Ibn Mas’ood și el a trecut pe lângă fierari, care scoseseră din foc o bucată de fier. S-a oprit, s-a uitat la fierul topit și a plâns. 

5 – Făcându-te să simți regret și simțind că ai neglijat îndatoririle față de Allah.  

Lacrimile celor care se căiesc noaptea potolesc setea și vindecă boala, după cum a spus Shaykh-ul Mufassireen (exegeților), Abu Ja’far al-Tabari, în comentariul său asupra versetului (interpretarea sensului): 

„Vă minunați atunci de această recitare (Quranul)?

Și râdeți de ea și nu plângeți” [53:59-60] 

Nu plângeți din cauza avertismentelor cuprinse în ea pentru cei care nu ascultă de Allah, când voi sunteți oameni care comit păcate, „irosindu-vă viața prețioasă în distracții și amuzamente (cântând)” [53:61] – sunteți nepăsători față de învățămintele și îndemnurile conținute în ea, îndepărtându-vă de versetele sale. 

Jaami’ al-Bayaan ‘an Ta’weel Aayi al-Qur’aan, 27/82. 

6 – Plânsul din teama de un sfârșit rău. 

S-a relatat că Ibn ‘Umar (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Când Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a trecut pe lângă al-Hijr (ținutul oamenilor din Thamood), el a spus: „Nu intrați în locuințele celor care s-au nedreptățit pe ei înșiși, ca să nu vă lovească ceea ce i-a lovit pe ei, decât dacă plângeți.” Apoi Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) și-a acoperit capul și a mers repede până când a ieșit din vale. Relatat de al-Bukhari și Muslim. 

Al-Nawawi a inclus acest hadith într-un capitol intitulat „Plânsul și simțirea fricii la trecerea pe lângă mormintele celor nedrepți și locurile în care au fost uciși, exprimarea nevoii de Allah și atenția de a nu fi nepăsător în această privință.” Riyadh al-Saliheen. 

7 – Ascultarea discursurilor și prelegerilor emoționante care înmoaie inima. 

S-a relatat că al-‘Irbad ibn Sariyah (Allah să fie mulțumit de el), care era unul dintre cei care obișnuiau să plângă, a spus: „Mesagerul lui Allah a ținut un discurs profund emoționant, la care ochii noștri au început să se umple de lacrimi și inimile ni s-au topit.” Relatat de al-Tirmidhi, Abu Dawood și Ibn Maajah. 

Fie ca Allah să ne ajute pe noi și pe voi să facem ceea ce Domnul nostru iubește și cu care este mulțumit.