Pedeapsa pentru apostazie în Islam

Prioritatea Quranului și a Sunnah în hotărârile islamice

Musulmanul nu trebuie să încline mai mult spre o opinie savantă decât spre alta doar pentru că aceasta este în acord cu capriciile și dorințele sale sau cu raționamentul său. Mai degrabă, el trebuie să accepte hotărârea bazată pe dovezi din Quran și Sunnah. Este esențial să pună textele și hotărârile Shari`ah înaintea tuturor celorlalte lucruri.

Ce este apostazia?

Apostazia (Riddah) și ieșirea din Islam sunt lucruri care pot avea loc în inimă, pe limbă sau prin faptele cuiva.

Formele apostaziei

Apostazia poate avea loc în inimă, cum ar fi necredința în Allah, credința că există un alt creator alături de Allah sau ura față de Allah ori față de Mesagerul Său (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa).

Apostazia poate lua forma unor cuvinte rostite cu limba, cum ar fi defăimarea lui Allah sau a Mesagerului lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa).

Sau apostazia poate lua forma unor acțiuni fizice exterioare, cum ar fi prosternarea în fața unui idol, maltratarea Mus-hafului sau neefectuarea rugăciunii.

Apostatul (Murtadd) este mai rău decât cel care este necredincios de la început.

Shaykh Al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus, respingând credința panteistă a Batinis:

Este bine cunoscut că tătarii necredincioși sunt mai buni decât aceștia (Batinis), deoarece aceștia din urmă sunt apostați de la Islam, dintre cei mai răi apostazi. Apostatul este mai rău decât cel care este necredincios de la început în multe privințe. (Sfârșitul citatului din Majmu` Al-Fatawa, 1/193)

Circumstanțe care scutesc un musulman de a fi declarat necredincios

Nu orice musulman care cade în necredință este necredincios și apostat. Există motive pentru care un musulman poate fi scutit și nu poate fi considerat necredincios, de exemplu: ignoranța, înțelegerea greșită, constrângerea și greșelile.

• În ceea ce privește primul motiv, un om poate fi ignorant cu privire la hotărârea lui Allah, deoarece trăiește departe de ținuturile musulmane, cum ar fi cel care crește în deșert sau într-un ținut al necredincioșilor, ori cel care a venit de curând la Islam. Aceasta îi poate include pe mulți dintre musulmanii care trăiesc în societăți în care ignoranța predomină și cunoașterea este rară. Aceștia sunt cei cu privire la care întrebătorul este confuz dacă trebuie considerați necredincioși și executați.
• Al doilea motiv este atunci când o persoană interpretează hotărârea lui Allah într-un mod care nu este intenționat de Legiuitor, precum cei care îi urmează orbește pe oamenii Bid`ah (inovației) în interpretările lor greșite, precum Murji’ah, Mu`tazilah, Khawarij și cei asemenea lor.
• Al treilea motiv este atunci când un asupritor copleșește un musulman și nu îl lasă să plece până când acesta nu face cu voce tare o declarație evidentă de necredință pentru a îndepărta tortura, în timp ce inima sa este liniștită în credință.
• Al patrulea este atunci când cuvinte de necredință ajung pe buzele cuiva fără ca acesta să le intenționeze.

Nu orice persoană ignorantă cu privire la Wudu și rugăciune poate fi scutită, atunci când vede musulmanii instituind rugăciunea și rugându-se cu regularitate și poate citi și auzi versetele despre rugăciune. Ce o împiedică să se roage sau să întrebe cum se face aceasta și care sunt condițiile ei esențiale?

Pedeapsa pentru apostazie în Islam

Apostatul nu trebuie omorât imediat după ce cade în apostazie, mai ales dacă apostazia sa are loc din cauza unei îndoieli care a apărut. Mai degrabă, trebuie să i se ceară să se pocăiască și trebuie să i se ofere posibilitatea de a se întoarce la Islam și de a-și rezolva îndoielile, dacă are îndoieli. Apoi, dacă persistă în apostazia sa după aceea, trebuie omorât.

Ibn Qudamah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus în Al-Mughni (9/18):

Apostatul nu trebuie omorât până când nu i se cere să se pocăiască de trei ori. Aceasta este opinia majorității savanților, inclusiv `Umar, `Ali, `Ata’, An-Nakh`i, Malik, Ath-Thawri, Al-Awza`i, Is-haq și alții. Deoarece apostazia apare din cauza îndoielii și nu poate fi îndepărtată într-o clipă. Persoanei trebuie să i se acorde timp pentru a reconsidera chestiunea, iar cea mai bună durată este de trei zile.Sfârșitul citatului.

Sunnah autentică indică faptul că este esențial ca apostatul să fie omorât.

Al-Bukhari (6922) a relatat că Ibn `Abbas (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Pe cel care își schimbă religia, omorâți-l.”

Al-Bukhari (6484) și Muslim (1676) au relatat că `Abdullah ibn Mas`ud (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Nu este permis să se verse sângele unui musulman care mărturisește că nu există alt dumnezeu în afară de Allah și că eu sunt Mesagerul lui Allah, cu excepția unuia dintre trei cazuri: un suflet pentru un suflet (adică în cazul omorului); o persoană căsătorită anterior care comite adulter; și cel care își părăsește religia și se separă de comunitatea principală a musulmanilor.”

Sensul general al acestor Hadithuri indică faptul că este esențial ca apostatul să fie omorât, indiferent dacă poartă război împotriva Islamului (Muharib) sau nu.

Opinia potrivit căreia apostatul care trebuie omorât este doar cel care poartă război împotriva Islamului (Muharib) contravine acestor Hadithuri. Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus că motivul pentru care trebuie omorât este apostazia sa, nu faptul că poartă război împotriva Islamului.

Războiul verbal versus fizic împotriva Islamului: care este mai dăunător?

Fără îndoială, unele tipuri de apostazie sunt mai detestabile decât altele, iar apostazia celui care poartă război împotriva Islamului este mai detestabilă decât a oricui altcuiva. Prin urmare, unii dintre savanți au făcut diferență între ele și au spus că nu este esențial să i se ceară Muharibului să se pocăiască sau să i se accepte pocăința; mai degrabă, acesta trebuie omorât chiar dacă se pocăiește, în timp ce pocăința celui care nu este Muharib trebuie acceptată și acesta nu trebuie omorât.

Aceasta este opinia preferată de Shaykh Al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el).

El a spus:

Apostazia este de două tipuri: apostazia obișnuită și apostazia extremă, pentru care este prescrisă execuția. În ambele cazuri există dovezi că este esențial să fie executat apostatul, dar dovezile care indică faptul că sentința de moarte poate fi anulată dacă persoana se pocăiește nu se aplică ambelor tipuri de apostazie. Mai degrabă, dovezile indică faptul că acest lucru este permis doar în primul caz – adică apostazia obișnuită – după cum va fi clar pentru oricine studiază dovezile care vorbesc despre acceptarea pocăinței apostatului. În al doilea tip – adică apostazia extremă – obligația de a-l omorî pe apostat rămâne în vigoare și nu există niciun text sau consens al savanților care să indice că sentința de moarte poate fi anulată. Cele două cazuri sunt complet diferite și nu există comparație între ele. Nu se spune în Quran sau Sunnah și nici potrivit consensului savanților că oricine apostaziază prin cuvânt sau faptă poate fi cruțat de sentința de moarte dacă se pocăiește după ce este capturat și judecat. Mai degrabă, Quranul și Sunnah, precum și consensul savanților, fac diferență între diferitele tipuri de apostați. (Sfârșitul citatului din As-Sarim Al-Maslul, 3/696)

Al-Hallaj a fost unul dintre cei mai cunoscuți eretici care au fost omorâți fără să li se ceară să se pocăiască. Al-Qadi `Iyad (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Juriștii Maliki din Bagdad, în timpul lui Al-Muqtadir, au căzut de acord în unanimitate că Al-Hallaj trebuie omorât și crucificat din cauza pretenției sale la divinitate și a credinței sale în întrupare, precum și a afirmației sale „Eu sunt Al-Haqq [Dumnezeu]”, chiar dacă în exterior părea să adere la Shari`ah, și nu i-au acceptat pocăința. (Sfârșitul citatului din Ash-Shifa bi Ta`rif Huquq Al-Mustafa, 2/1091)

Pe baza acestui lucru, este clar că ceea ce spune întrebătorul despre faptul că apostatul nu este omorât decât dacă poartă război împotriva Islamului este greșit, iar diferențierea pe care am citat-o de la Shaykh Al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el) poate îndepărta orice confuzie și poate clarifica mai mult chestiunea.

Purtarea războiului împotriva Islamului nu se limitează doar la lupta cu armele, ci poate avea loc și verbal, cum ar fi defăimarea Islamului sau a Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), ori atacarea Quranului și altele asemenea. Purtarea războiului verbal împotriva Islamului poate fi mai rea decât purtarea războiului împotriva lui cu armele în unele cazuri.

Shaykh Al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

Muharabah (purtarea războiului împotriva Islamului) este de două tipuri: fizică și verbală. Purtarea războiului verbal împotriva Islamului poate fi mai rea decât purtarea războiului fizic – după cum s-a menționat mai sus – de aceea Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) obișnuia să-i omoare pe cei care purtau război împotriva Islamului verbal, lăsându-i în viață pe unii dintre cei care purtau război împotriva Islamului fizic. Această hotărâre trebuie aplicată mai strict după moartea Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa). Răul poate fi cauzat prin acțiuni fizice sau prin cuvinte, dar prejudiciul cauzat de cuvinte este de multe ori mai mare decât cel cauzat de acțiuni fizice; iar binele obținut prin cuvinte în reformare poate fi de multe ori mai mare decât cel obținut prin acțiuni fizice. S-a demonstrat că purtarea războiului împotriva lui Allah și a Mesagerului Său (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) prin cuvinte este mai rea, iar eforturile de pe pământ de a submina religia prin mijloace verbale sunt mai eficiente. (Sfârșitul citatului din As-Sarim Al-Maslul, 3/735)

Hotărârea privind neefectuarea rugăciunii: este aceasta apostazie?

În ceea ce privește neefectuarea rugăciunii, opinia corectă este că cel care nu se roagă este necredincios și apostat. Vezi întrebarea nr. 5208.

Și Allah știe cel mai bine.