Părinții Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) sunt în Paradis sau în Iad?

Există un hadis de la Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) care indică faptul că ei sunt în Iad. 

Muslim (203) a relatat de la Anas (Allah să fie mulțumit de el) că un om a spus: „O, Mesager al lui Allah, unde este tatăl meu?” El a spus: „În Iad.” Când s-a întors să plece, l-a chemat înapoi și a spus: „Tatăl meu și tatăl tău sunt în Iad.” 

Al-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Aceasta arată că oricine moare în stare de kufr va fi în Iad. Iar faptul că este înrudit cu cineva apropiat de Allah nu-i va fi de niciun folos. Arată, de asemenea, că oricine a murit în perioada fatrah (intervalul dintre profeția lui ‘Eesa (pacea fie asupra sa) și cea a lui Muhammad (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa)) și a urmat calea arabilor din acea vreme, care era venerarea idolilor, va fi de asemenea printre oamenii Iadului. Nu există nicio scuză pentru faptul că mesajul nu le-a ajuns, deoarece mesajul lui Ibraaheem și al altor Profeți (pacea fie asupra lor) ajunsese la acești oameni. 

Muslim (976) a relatat că Abu Hurayrah (Allah să fie mulțumit de el) a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „I-am cerut Domnului meu permisiunea să mă rog pentru iertarea mamei mele, dar El nu mi-a dat permisiunea. Și I-am cerut permisiunea să-i vizitez mormântul, iar El mi-a dat permisiunea.” 

Se spune în ‘Awn al-Ma’bood: 

„Dar El nu mi-a dat permisiunea” înseamnă: pentru că era kaafirah (necredincioasă), iar nu este permis să te rogi pentru iertarea kuffaarilor. 

Al-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Aceasta arată că nu este permis să te rogi pentru iertarea necredincioșilor. 

Shaykh Ibn Baaz (Allah să aibă milă de el) a spus: 

Când Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus „Tatăl meu și tatăl tău sunt în Iad”, el a vorbit cu știință, deoarece nu a vorbit pe baza capriciilor și dorințelor sale, după cum spune Allah (interpretarea sensului):

„Jur pe stea când apune (sau dispare).

2. Tovarășul vostru (Muhammad) nu s-a rătăcit și nu a greșit.

3. Și nici nu vorbește după propria dorință.

4. Aceasta nu este decât o Revelație revelată”

[al-Najm 53:1-4]

Dacă nu s-ar fi stabilit dovada împotriva lui ‘Abd-Allah ibn ‘Abd al-Muttalib, tatăl Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) nu ar fi spus ceea ce a spus despre el. Poate că auzise ceva care stabilise dovada împotriva lui pe baza religiei lui Ibraaheem, deoarece ei urmau religia lui Ibraaheem până când inovațiile au fost introduse de ‘Amr ibn Luhayy al-Khuzaa’i și inovațiile sale s-au răspândit printre oameni, precum răspândirea idolilor și rugăciunea către ei în locul lui Allah. Poate că ‘Abd-Allah auzise ceva care îi arăta că venerarea idolilor de către Quraysh era greșită, dar totuși i-a urmat, iar astfel dovada a fost stabilită împotriva lui. În mod similar, hadisul care spune că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a cerut permisiunea să se roage pentru iertarea mamei sale, dar nu i s-a acordat, și că a cerut permisiunea să-i viziteze mormântul, iar aceasta i s-a acordat, dar nu și permisiunea de a se ruga pentru iertarea ei, poate că ea auzise ceva care stabilise dovada împotriva ei; sau poate că oamenii din perioada Jaahiliyyah trebuie tratați ca necredincioși în privința hotărârilor din această lume, astfel încât nu trebuie să ne rugăm pentru ei sau să cerem iertare pentru ei, deoarece în aparență par necredincioși și trebuie considerați și tratați ca atare, iar cazul lor în Viața de Apoi îi revine lui Allah să-l judece. 

Fatawa Noor ‘ala al-Darb 

Al-Suyooti a fost de părere că părinții Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) vor fi salvați (de Iad) și că Allah i-a readus la viață după ce muriseră, iar ei au crezut în el. 

Această opinie a fost respinsă de majoritatea învățaților, care au decis că ahaadith-urile care indică acest lucru sunt inventate (mawdoo’) sau foarte slabe (da’eef jiddan). 

Se spune în ‘Awn al-Ma’bood: 

Majoritatea relatărilor care au fost transmise cu privire la faptul că părinții Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) au fost readuși la viață, au crezut în el și au fost salvați sunt inventate și false. Unele dintre ele sunt foarte slabe și nu pot fi saheeh în nicio situație, după cum imāmii hadisului au fost unanim de acord că sunt inventate, precum al-Daaraqutni, al-Jawzaqaani, Ibn Shaheen, al-Khateeb, Ibn ‘Asaakir, Ibn Naasir, Ibn al-Jawzi, al-Suhayli, al-Qurtubi, al-Muhibb, al-Tabari, Fath al-Deen ibn Sayyid al-Naas, Ibraaheem al-Halabi și alții. Învățatul Ibraaheem al-Halabi a explicat pe larg faptul că părinții Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) nu au fost salvați de Iad într-un eseu separat, la fel cum a făcut ‘Ali al-Qaari în Sharh al-Fiqh al-Akbar și într-un eseu separat. Baza acestei opinii este  autenticitatea acestui hadis („Tatăl meu și tatăl tău sunt în Iad”). Shaykh Jalaal al-Deen al-Suyooti s-a opus huffaaz-ilor și învățaților și a afirmat că ei au crezut și au fost salvați, scriind numeroase eseuri despre acest subiect, printre care al-Ta’zeem wa’l-Minnah fi anna Abaway Rasool-Illaah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) fi’l-Jannah. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah a fost întrebat: Există vreo relatare saheeh de la Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) potrivit căreia Allah i-a readus la viață pe părinții săi pentru ca ei să devină musulmani, după care au murit (din nou)? 

El a răspuns: Nu există nicio relatare saheeh în acest sens din partea învățaților hadisului. Mai degrabă, învățații sunt de acord că aceasta este o minciună inventată… Nu există nicio dispută între învățați că aceasta este una dintre cele mai evidente invenții, după cum au afirmat cei care au cunoaștere. Acest lucru nu apare în niciuna dintre cărțile de hadis de încredere, nici în Saheeh-uri, nici în Sunan-uri, nici în Musnad-uri și nici în alte cărți de hadis bine cunoscute. Nu a fost menționat de autorii cărților despre Maghaazi sau Tafseer, chiar dacă ei au relatat relatări da’eef (slabe) împreună cu cele saheeh (autentice). Faptul că este o minciună este clar pentru oricine are cunoștințe despre religie. Dacă un asemenea lucru s-ar fi întâmplat, ar fi existat o motivație puternică pentru a-l transmite, deoarece este ceva extraordinar din două motive: învierea morților și credința după moarte. Un asemenea lucru ar fi meritat mai mult să fie transmis decât orice altceva. Deoarece niciun narator de încredere nu l-a transmis, se poate înțelege că este o minciună. 

Mai mult, aceasta contrazice Coranul, Sunnah saheeh și consensul învățaților. Allah spune (interpretarea sensului): 

„Allah primește doar căința celor care săvârșesc răul din neștiință și nechibzuință și se căiesc curând după aceea; aceia sunt cei cărora Allah le va ierta, iar Allah este Atotștiutor, Înțelept.

18. Și nu este primită căința celor care continuă să săvârșească fapte rele până când moartea se apropie de unul dintre ei și spune: «Acum mă căiesc»; nici a celor care mor necredincioși”

[al-Nisa’ 4:17-18]

 Așadar, Allah afirmă că nu există căință pentru cel care moare necredincios. Și Allah spune (interpretarea sensului): 

„Credința lor nu le-a fost de niciun folos când au văzut pedeapsa Noastră. Astfel a fost calea lui Allah în privința robilor Săi. Și atunci necredincioșii au pierdut cu desăvârșire (când chinul Nostru i-a cuprins)”

[Ghaafir 40:85]

 Așadar, El ne spune că modul în care Se poartă cu robii Săi este că credința nu le va fi de niciun folos după ce au văzut pedeapsa; cu atât mai mult după moarte? Și există și alte texte similare. Apoi a citat cele două hadisuri pe care le-am citat la începutul răspunsului nostru. 

Majmoo’ al-Fatawa, 4/325-327.