Părinții care își supraveghează copiii

Sfatul nostru este ca mama sau tatăl să verifice din când în când lucrurile copiilor lor. Aceasta deoarece Shaytaan le poate înfrumuseța ideea de a păstra ceva haraam, la care nu este permis să se uite sau să asculte. Aceasta face parte din responsabilitatea pe care Allah a impus-o părinților față de copiii lor. 

Pentru mulți fii și fiice, mijlocul prin care sunt călăuziți și renunță la lucrurile rele în care se complac este vigilența taților și mamelor lor și grija atentă pe care le-o acordă. Este ușor să oprești răul la început sau să avertizezi cu privire la prietenii răi la început, însă dacă acest lucru a continuat mult timp, va fi dificil să-i salvezi pe fii și fiice din această companie rea. 

În majoritatea cazurilor, va fi posibil să afli ce lucruri rele au fiii și fiicele tale inspectându-le gențile, citindu-le cărțile și cunoscându-le prietenii. 

Câți tineri și câte tinere și-au dorit ca părinții lor să fi urmărit ceea ce făceau și să le fi examinat lucrurile într-un stadiu timpuriu, înainte ca stricăciunea să le cuprindă inimile. 

De aceea, te sfătuim să faci aceasta din când în când, fără să-i lași să-și dea seama, ca nu cumva să ia măsuri de precauție și să evite să păstreze ceva îndoielnic printre lucrurile lor. 

Această supraveghere ar trebui făcută dacă părintele observă un indiciu că fiul său începe să se abată. Dar dacă pare că fiul este drept și se ține departe de lucrurile rele, atunci nici părinții, nici altcineva nu au dreptul să-l supravegheze sau să-i inspecteze lucrurile personale, deoarece aceasta intră în categoria suspiciunii și a iscodirii, pe care Allah le-a interzis când a spus (interpretarea sensului): 

„O, voi cei care credeți! Feriți-vă de multe presupuneri; unele presupuneri sunt păcate. Și nu vă iscodiți unii pe alții”

[al-Hujuraat 49:12]

Dar dacă mama sau tatăl găsește ceva haraam, atunci trebuie să-l distrugă și apoi să-l sfătuiască pe copilul în a cărui posesie a fost găsit acest lucru rău.

S-a relatat că Abu Sa’eed al-Khudri a spus: L-am auzit pe Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) spunând: „Cine dintre voi vede o faptă rea, să o schimbe cu mâna sa (acționând); dacă nu poate, atunci cu limba sa (vorbind); iar dacă nu poate, atunci cu inima sa (urând-o și considerând că este greșită), iar aceasta este cea mai slabă formă de credință.” 

(Relatat de Muslim, 49). 

Imam al-Nawawi a spus: 

Cu privire la cuvintele Profetului „să o schimbe”, aceasta este o poruncă pozitivă, potrivit consensului ummah-ei (comunității musulmane). Qur’aan-ul, Sunnah și consensul ummah-ei sunt toate de acord că este obligatoriu să poruncești ceea ce este bun și să interzici ceea ce este rău; aceasta face parte și din sinceritatea (naseehah), care este religia. 

Mai mult, poruncirea binelui și interzicerea răului reprezintă fard kafaayah (o obligație comunitară). Dacă unii oameni își asumă îndeplinirea acesteia, ceilalți sunt absolviți de vină; însă dacă toți nu reușesc să o îndeplinească, atunci orice persoană care era capabilă să o facă, dar nu a făcut-o, fără scuză și fără teamă, este vinovată de păcat. 

Dar ea poate deveni fard ‘ayn (o obligație individuală), de exemplu dacă se află într-un loc pe care nimeni nu-l cunoaște în afară de el, sau nimeni nu o poate îndepărta în afară de el, ori dacă își vede soția, fiul sau sclavul făcând ceva rău sau neîndeplinind ceva bun.   

Al-Qaadi ‘Iyaad (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: Acest hadeeth (relatare profetică) stabilește principiul schimbării răului. Cel care urmărește să-l schimbe poate face aceasta prin orice mijloc posibil și îl poate îndepărta prin cuvânt sau faptă. Astfel, el poate sparge instrumentele falsității și poate vărsa (alcoolul) el însuși sau poate ordona să se facă aceasta și poate lua obiectele confiscate prin forță și să le restituie proprietarilor lor el însuși sau poate emite ordine ca acest lucru să fie făcut, însă trebuie să fie blând cu cei neștiutori și, de asemenea, cu cei aflați în poziții de putere și statut, dacă există teama de răul lor, deoarece aceștia sunt mai predispuși să răspundă blândeții decât asprimii. 

Sharh Muslim, 2/22-25 

Și Allah știe cel mai bine.