Părerea despre cel care spune „Dacă Domnul meu îmi cere socoteală pentru zgârcenia mea, Îi voi cere socoteală pentru generozitatea Sa”

Abordarea generală pe care musulmanul ar trebui să o urmeze cu privire la ceea ce aude sau citește este să încerce să afle cât de autentic este înainte de a-și întemeia pe acesta vreo cunoaștere sau faptă. Aceasta este ceea ce Allah a poruncit în Cartea Sa, după cum spune (interpretarea sensului): 

„O, voi cei care credeți! Dacă un Fasiq (mincinos — om rău) vă aduce vreo veste, verificați-o”

[al-Hujuraat 49:6]

Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a avertizat, de asemenea, împotriva acceptării a tot ceea ce este publicat, anunțat sau difuzat, deoarece transmiterea și relatările sunt o încredințare care trebuie îndeplinită în mod corespunzător, iar aceasta nu poate fi făcută decât prin verificare și confirmare. 

Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Este suficientă minciună pentru un om să vorbească despre tot ceea ce aude.” Relatat de Muslim (5). Această poveste nu a fost relatată de niciun erudit într-un hadeeth și nu se cunoaște niciun isnaad da’eef (slab) pentru ea, cu atât mai puțin un isnaad saheeh. Defectul din textul ei este evident, deoarece, deși nu este de neconceput ca un beduin să rostească asemenea cuvinte despre Allah, fie El preaslăvit — din cauza ignoranței și asprimii sale — este imposibil de imaginat că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) ar fi auzit asemenea cuvinte, care indică lipsă de bună-cuviință față de Allah, fie El preaslăvit, și le-ar fi aprobat sau ar fi tăcut cu privire la ele, cu atât mai puțin ar fi plâns aprobându-le, așa cum se spune în această poveste. 

Allah, slăvit și preaslăvit fie El, iubește ca oamenii să fie smeriți atunci când Îi cer și se întorc către El și iubește sinceritatea în smerirea de sine înaintea Lui și adorarea Lui, precum și recunoașterea slăbiciunii, neputinței, păcatului și neajunsurilor proprii. 

Astfel, Adam (pacea fie asupra sa) a spus în du’aa’ sa: 

„Ei au spus: «Domnul nostru! Ne-am nedreptățit pe noi înșine. Iar dacă Tu nu ne ierți și nu ne dăruiești mila Ta, vom fi cu siguranță dintre cei pierduți»”

[al-A’raaf 7:23]

Iar Nooh (pacea fie asupra sa) a spus:

„O, Domnul meu! Caut adăpost la Tine împotriva faptului de a-Ți cere ceea ce nu cunosc. Iar dacă nu mă ierți și nu ai milă de mine, voi fi cu adevărat dintre cei pierduți”

[Hood 11:47]

Și Profetul nostru (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) ne-a învățat să exprimăm smerenie și supunere și să ne recunoaștem păcatele în du’aa’-urile noastre. 

S-a relatat de la Shaddaad ibn Aws (Allah să fie mulțumit de el) că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: 

„Să nu vă spun eu despre cea mai bună rugă pentru iertare? ‘Allaahumma anta rabbi la ilaaha illa anta, Khalaqtani wa ana ‘abduka wa ana ‘ala ‘ahdika wa wa’dika ma astata’t. A’oodhu bika min sharri ma sana’tu, aboo’u laka bi ni’matika ‘alayya wa a’tarifu bi dhunoobi, faghfir li dhunoobi innahu laa yaghfiru’l-dhunooba illaa anta (O, Allah, Tu ești Domnul meu. Nimeni nu are dreptul să fie adorat în afară de Tine. Tu m-ai creat și eu sunt robul Tău și sunt credincios legământului și promisiunii mele față de Tine atât cât pot. Caut adăpost la Tine împotriva tuturor relelor pe care le-am făcut. Recunosc înaintea Ta toate binecuvântările pe care mi le-ai dăruit și mărturisesc înaintea Ta toate păcatele mele. Așadar, Te implor să-mi ierți păcatele, căci nimeni nu poate ierta păcatele în afară de Tine).’ Cine spune aceasta seara și decretul (adică moartea) îl ajunge înainte de dimineață va fi dintre oamenii Paradisului, iar cine o spune dimineața și decretul (adică moartea) îl ajunge înainte de seară va fi dintre oamenii Paradisului.”

Al-Bukhaari (6306). 

Aceasta este buna-cuviință a du’aa’-ului pe care Allah, slăvit și preaslăvit fie El, o iubește; aceasta este buna-cuviință a Profeților și Mesagerilor; nu este potrivit ca o persoană să fie aspră sau insolentă când se adresează Creatorului, slăvit fie El, spunând: „Dacă îmi cere socoteală, Îi voi cere socoteală.” 

A sta înaintea lui Allah și a I se adresa este o chestiune foarte serioasă, iar robul este slab și are mare nevoie de Allah. Nu se cuvine ca robul să se adreseze Domnului său cu vorbe aspre. Chiar dacă intenția sa este bună, robul trebuie totuși să vorbească într-un mod smerit. 

Ideea este că acest hadeeth este fals și fabricat și nu este permis să fie relatat sau atribuit Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa). În mod similar, nu este permis ca o persoană să se adreseze Domnului său în acest mod atribuit beduinului; mai degrabă, musulmanul trebuie să folosească vorbe de supunere care reflectă adevăratul său statut și poziție. 

Shaykh Haatim al-Shareef a spus:  

Hadeeth-ul menționat este un exemplu de hadeeth-uri care prezintă semne evidente că sunt fabricate și falsificate. Conține un limbaj slab, o compoziție neputincioasă și idei absurde, iar oricine are cunoștințe despre Sunnah Profetului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa), despre esența și elocvența ei nobile, nu va avea nicio îndoială că acesta nu poate fi un hadeeth saheeh de la Profet (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa). Nu am putut găsi această versiune a lui și mi-aș fi dorit ca cel care a pus întrebarea să ne fi spus sursa din care a găsit acest hadeeth, pentru ca noi să-i putem avertiza pe oameni cu privire la el. Însă Abu Haamid al-Ghazaali (Allah să aibă milă de el), după obiceiul său, a relatat un hadeeth fals în Ihya’ ‘Uloom al-Deen (4/130), similar ca sens cu hadeeth-ul despre care se întreabă aici. În acesta se spune că un beduin i-a spus Mesagerului (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa): O, Mesager al lui Allah, cine se ocupă de a-i trage pe oameni la socoteală în Ziua Învierii? El (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Allah, binecuvântat și preaslăvit fie El.” El a spus: El Însuși? El a spus: „Da.” Beduinul a zâmbit, iar Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: De ce zâmbești, o, beduinule? El a spus: Când Cel Generos are puterea de a pedepsi, El va ierta, iar când cere socoteală, El va ierta … 

Al-‘Iraaqi a spus despre acest hadeeth: Nu am putut găsi nicio bază pentru el. Al-Subki l-a menționat printre hadeeth-urile pentru care nu a putut găsi niciun isnaad. Takhreej Ahaadeeth al-Ihya’, nr. 3466; Tabaqaat al-Shaafa’iyyah al-Kubra, 6/364. 

Cu toate acestea, multe texte din Qur’aan și Sunnah saheeh indică vastitatea milei și iertării lui Allah și faptul că El acceptă căința celor care se căiesc și răspunde rugăciunilor celor care cer iertare. Allah spune (interpretarea sensului): 

„Și, cu adevărat, Eu sunt Iertător pentru cel care se căiește, crede (în Unicitatea Mea și nu asociază pe nimeni în adorare cu Mine), săvârșește fapte bune și apoi rămâne statornic în săvârșirea lor (până la moartea sa)”

[Ta-Ha 20:82]

„Și El este Cel care primește căința robilor Săi, iartă păcatele și știe ceea ce faceți”

[al-Shoora 42:25]

„Mila Mea cuprinde toate lucrurile. O voi rândui pentru cei Muttaqoon (evlavioși), care dau Zakaah și pentru cei care cred în Ayaat-urile Noastre (probe, dovezi, versete, învățăminte, semne și revelații etc.)”

[al-A’raaf 7:156]

În Saheeh al-Bukhaari (7554) și Saheeh Muslim (2751) s-a relatat de la Abu Hurayrah (Allah să fie mulțumit de el) că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Allah a scris un document înainte de a crea universul: Mila Mea precede mânia Mea.” 

Iar Allah știe cel mai bine. Sfârșitul citatului.