Păcătuirea intenționată și intenția de a se căi

În primul rând: 

Acest interlocutor – fie ca Allah să-l călăuzească – nu își dă seama că deja I-a nesocotit porunca lui Allah, slăvit și preaslăvit fie El, spunând acest lucru, chiar dacă nu a comis păcatele despre care a declarat clar că le va comite. 

(a)

S-a relatat de la Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el) că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Allah, slăvit și preaslăvit fie El, va ierta ummah (urmașii) mea pentru tot ceea ce le trece prin minte, atât timp cât nu acționează potrivit acelui lucru și nu vorbesc despre el.” [al-Bukhari, Muslim]. 

Shaykh al-Islam Ibn Taymiyah a spus: 

Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa)) ne-a spus că Allah iartă tot ceea ce îi trece unei persoane prin minte, atât timp cât nu vorbește despre acel lucru. Astfel, se face o distincție între gândurile care trec prin minte și cuvintele rostite. Și ne-a spus că nu va fi trasă la răspundere pentru un gând trecător decât dacă vorbește despre el. Ceea ce se înțelege este: decât dacă limba sa îl rostește, potrivit consensului savanților.

Sfârșitul citatului din Majmoo‘ al-Fatawa. 

(b)

S-a relatat de la Abu Kabshah al-Anmari că l-a auzit pe Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) spunând: Oamenii acestei lumi sunt de patru feluri.  Primul este un om căruia Allah îi dă avere și cunoaștere, astfel încât se teme de Domnul său în privința ei, menține legăturile de rudenie prin intermediul ei și își dă seama că I se datorează ceva lui Allah pentru aceasta. Acest om va dobândi cel mai înalt rang. Al doilea este un om căruia Allah îi dă cunoaștere, dar nu îi dă avere, însă este sincer în intenția sa și spune: Dacă aș avea avere, aș face ceea ce a făcut (primul om). El va fi judecat potrivit intenției sale, iar răsplata lor va fi aceeași. Al treilea este un om căruia Allah îi dă avere, dar nu îi dă cunoaștere, astfel încât își risipește averea fără cunoaștere și nu se teme de Allah în privința ei și nu menține legăturile de rudenie prin intermediul ei, și nu își dă seama că I se datorează ceva lui Allah pentru aceasta. Al său va fi cel mai jos rang. Apoi este un om căruia Allah nu i-a dat nici avere, nici cunoaștere, dar el spune: Dacă aș avea avere, aș face ceea ce a făcut al treilea om. El va fi judecat potrivit intenției sale, iar povara păcatului lor va fi aceeași. [at-Tirmidhi, Ibn Majah] 

Acest interlocutor trebuie, de asemenea, să acorde atenție faptului că este posibil să nu se poată căi din cauza faptului că este copleșit de capriciile și dorințele sale, consideră păcatul permis și persistă în el. Este posibil să nu poată face acest lucru deoarece i-a sosit timpul, iar sufletul său este luat. Să asculte cuvintele lui Allah, slăvit și preaslăvit fie El (interpretarea sensului):

„Și le vom întoarce inimile și ochii (de la călăuzire), așa cum au refuzat să creadă în ea prima dată, și îi vom lăsa în rătăcirea lor să umble orbește.”

[6:110]

Ibn al-Qayyim (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: Aceasta face parte dintr-o înțelegere mai profundă: aceea că un om se teme ca păcatele sale să nu-i provoace nenorocire în momentul morții și să nu-l împiedice să aibă un sfârșit bun. Al-Imam Ahmad a relatat de la Abu’d-Darda (fie ca Allah să fie mulțumit de el) că, atunci când era pe moarte, își pierdea cunoștința, apoi își revenea și recita: „Și le vom întoarce inimile și ochii (de la călăuzire), așa cum au refuzat să creadă în ea prima dată, și îi vom lăsa în rătăcirea lor să umble orbește” [6:110]. 

Din acest motiv, generația timpurie se temea de păcate, ca nu cumva acestea să-i împiedice să aibă un sfârșit bun.

Sfârșitul citatului din al-Jawab al-Kafi de Ibn al-Qayyim. 

În al doilea rând: 

Acest interlocutor trebuie să-I ceară iertare Domnului său și să se căiască înaintea Lui pentru că a spus acest lucru și pentru că a hotărât să comită păcatul și să persiste în el. Allah, slăvit și preaslăvit fie El, le-a poruncit robilor Săi să se căiască. El spune (interpretarea sensului):

„O, voi cei care credeți! Căiți-vă înaintea lui Allah cu o căință sinceră! Se poate ca Domnul vostru să vă șteargă păcatele și să vă primească în Grădini pe sub care curg râuri (Paradisul).”

[66:8]

Allah, preaslăvit fie El, ne-a spus că acceptă căința robilor Săi și că îi va ierta; ba chiar le va transforma faptele rele în fapte bune. Allah spune (interpretarea sensului):

„Și El este Cel care primește căința robilor Săi, iartă păcatele și știe ceea ce faceți.”

[42:25]

„În afară de cei care se căiesc, cred (în Monoteismul islamic) și săvârșesc fapte bune; pentru aceia Allah le va schimba păcatele în fapte bune, iar Allah este Iertător, Milostiv.”

[25:70]

Căința sinceră, potrivit savanților, este aceea care îndeplinește următoarele condiții: 

(a)  Sinceritatea în căință

(b)  Renunțarea la păcat

(c)  Regretarea păcatului

(d)  Hotărârea de a nu reveni la păcat

(e)  Căința la timp, deoarece Allah nu acceptă căința atunci când se aud horcăielile morții înainte ca sufletul să fie luat sau după ce soarele răsare din locul în care apune

(f)  Restituirea drepturilor oamenilor, dacă păcatul a avut legătură cu drepturile altor oameni 

Îi dăm fratelui nostru vestea bună că, dacă nu a făcut ceea ce intenționa și despre care a vorbit și s-a abținut de la acel lucru de frica lui Allah și din respect pentru limitele Sale sacre, atunci Allah, preaslăvit fie El, va înscrie în registrul său o faptă bună în locul faptei rele pe care se gândea să o facă. 

S-a relatat de la Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el) că Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Allah spune: «Dacă robul Meu se gândește să facă o faptă rea, nu o înscrieți pentru el decât dacă o face; iar dacă o face, înscrieți-o ca pe o singură faptă rea. Iar dacă se abține de la ea de dragul Meu, înscrieți pentru el o faptă bună. Dacă intenționează să facă o faptă bună, dar nu o face, înscrieți-o ca pe o singură faptă bună, iar dacă o face, înscrieți-o de zece ori, până la șapte sute de ori.» [al-Bukhari, Muslim]. 

Iar Allah știe cel mai bine.