Păcătuiește dacă ignoră opinia celui care i-a dat o fatwa deoarece nu a menționat dovezile pentru fatwa sa?

În primul rând:

Este obligatoriu ca cel care emite o fatwa cu privire la o chestiune religioasă să aibă cunoștințe despre chestiunea cu privire la care emite fatwa, fie că o consideră permisă, fie că o consideră interzisă. Cel care știe ceva poate vorbi despre acel lucru, iar cel care nu știe trebuie să încredințeze chestiunea pe care nu o cunoaște celui care o cunoaște.

Allah, Preaînălțatul, spune (interpretarea sensului):

„Și nu spuneți, cu privire la ceea ce limbile voastre rostesc ca minciună: «Acesta este permis și acesta este interzis», născocind minciuni împotriva lui Allah. Cu adevărat, cei care născocesc minciuni împotriva lui Allah nu vor izbândi”

[an-Nahl 16:116].

As-Sa‘di (Allah să aibă milă de el) a spus:

Adică, nu declarați lucruri interzise sau permise după propria voință, născocind minciuni împotriva lui Allah și atribuindu-I cuvinte pe care El nu le-a spus niciodată.

Sfârșitul citatului din Tafseer as-Sa‘di (p. 451)

Abu Dawood (3657) a relatat că Abu Hurayrah a spus: Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a spus: „Cel căruia i se dă o fatwa care nu se bazează pe cunoaștere va purta păcatul celui care a dat fatwa.”

Clasificat drept hasan de al-Albaani în Saheeh Abi Dawood.

Shaykh Ibn Baaz (Allah să aibă milă de el) a spus:

Una dintre cele mai grave crime este emiterea de fatwa fără cunoaștere; câți oameni s-au rătăcit și au fost pierduți ca urmare a acestui lucru, mai ales dacă fatwa a fost rostită în fața multor oameni și a venit din partea cuiva prin care unii oameni au fost înșelați. Pericolele acestui lucru sunt mari, iar consecințele sunt severe. Cel care emite fatwa fără cunoaștere va purta o povară de păcat asemenea celei a celor care îl urmează.

Sfârșitul citatului din Majmoo‘ Fataawa Ibn Baaz (3/219).

În al doilea rând:

În ceea ce privește acceptarea opiniei celui care spune că ceva este interzis sau obligatoriu, dar nu oferă nicio dovadă pentru aceasta:

Dacă cel care spune acest lucru nu este unul dintre savanții cunoscuți, atunci nu trebuie urmat în această opinie și nu este obligatoriu ca cel care îl aude să-i accepte sau să-i urmeze opinia.

Dar dacă este un savant cunoscut pentru cunoașterea și corectitudinea sa, atunci depinde:

Dacă cel care l-a întrebat este un căutător de cunoaștere care poate înțelege dovada atunci când îi este prezentată și este capabil să-i verifice validitatea, atunci nu este obligat să-l urmeze doar pentru că a spus acel lucru, până când nu îi explică temeiul opiniei sale și dovada sa, deoarece căutătorul de cunoaștere este capabil să cerceteze chestiunea, să afle opiniile diferite cu privire la o anumită problemă, să cântărească dovezile și să determine care dovadă este mai puternică.

Dar dacă cel care l-a întrebat este un musulman obișnuit, care nu este capabil să înțeleagă temeiul opiniei savantului și nu poate cântări dovezile și determina care este mai puternică, atunci este obligat să urmeze opinia muftiului. Aceasta este ceea ce i se cere în cazul său, după cum spune Allah, Preaînălțatul (interpretarea sensului):

„Așadar, întrebați-i pe oamenii mesajului dacă nu știți”

[an-Nahl 16:43].

Mai mult, a nu apela la un savant și a nu-i accepta opinia îi face pe oameni să piardă cu totul cunoașterea și duce la neglijarea hotărârilor shar‘i, deschizând ușa către batjocorirea religiei și urmarea opiniilor care contravin învățăturilor Islamului.

Dar dacă are îndoieli cu privire la opinia unui savant, îl poate întreba despre dovada acesteia, dacă este capabil să o înțeleagă atunci când îi este explicată.

Însă ceea ce este mai bine pentru el, dacă are îndoieli, este să întrebe un alt savant, dintre cei cunoscuți pentru devotamentul și corectitudinea lor religioasă, pentru liniștea sufletească și pentru îndepărtarea îndoielii și neliniștii, nu pentru a batjocori religia, a căuta concesii sau a căuta greșeli la savanți.

Dacă cel care întreabă îi cere muftiului dovada, atunci muftiul trebuie să i-o explice.

Ibn al-Qayyim (Allah să aibă milă de el) a spus:

Muftiul trebuie să explice dovada și temeiul hotărârii sale pe cât posibil și nu trebuie să-i prezinte celui care întreabă fatwa sa singură, fără dovada și temeiul hotărârii sale. Dacă face acest lucru, aceasta arată că nu este un savant calificat și că partea sa de cunoaștere este foarte mică. Cel care reflectează asupra fatwa-urilor Profetului (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace), al cărui cuvânt constituie în sine o dovadă, va vedea că acestea au evidențiat înțelepciunea din spatele hotărârii și dovada justeții sale.

Sfârșitul citatului din I‘laam al-Muwaqqi‘een, 4/123

Unii mufti pot să nu menționeze dovada hotărârii lor deoarece aceasta este foarte subtilă, iar musulmanul obișnuit poate să nu fie capabil să o înțeleagă. Dovada se poate baza pe o analogie (qiyaas) sau pe un principiu de fiqh ori usool și așa mai departe.

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus:

Musulmanul obișnuit nu trebuie să-i ceară muftiului dovada sau să spună: De ce ai spus cutare și cutare? Dacă vrea să-și liniștească mintea auzind dovada, poate să o ceară cu altă ocazie sau în aceeași întâlnire, după ce acceptă fatwa așa cum este.

Sfârșitul citatului din Aadaab al-Fatwa wa’l-Mufti wa’l-Mustafti (p. 85).

An-Nawawi a mai spus:

Nu este greșit ca muftiul să menționeze dovada în fatwa sa, dacă aceasta este un text clar și concis.

As-Saymari a spus: Nu este necesar să menționeze dovada dacă emite o fatwa pentru un musulman obișnuit, dar o poate menționa dacă emite o fatwa pentru cineva care are cunoaștere, precum cel care îl întreabă despre încheierea contractului de căsătorie fără un tutore. În acest caz, este bine să spună: Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a spus: „Nu există căsătorie fără un tutore”; sau dacă îl întreabă despre luarea înapoi a unei soții divorțate cu care căsătoria a fost consumată, poate spune: O poate lua înapoi, deoarece Allah, Preaînălțatul, spune (interpretarea sensului): „Iar soții lor au mai mult drept să le ia înapoi” [al-Baqarah 2:228].

Sfârșitul citatului din al-Majmoo‘ (1/52).

Ceea ce se poate înțelege de aici este că, dacă emite o fatwa pentru un musulman obișnuit, iar dovada nu este un text concis și clar, atunci nu este nimic greșit în faptul că nu menționează dovada în fatwa sa.

Și Allah știe cel mai bine.