Opiniile salafilor și ale savanților sunniți cu privire la căința celui care ucide pe cineva în mod deliberat și pe nedrept

Fuqaha’ au avut opinii diferite cu privire la posibilitatea acceptării căinței celui care ucide pe cineva în mod deliberat și pe nedrept.

Majoritatea fuqaha’ sunt de părere că cel care ucide pe cineva în mod deliberat și pe nedrept se poate căi (iar căința sa poate fi acceptată), la fel ca în cazul celor care săvârșesc alte păcate majore, datorită textelor care vorbesc în mod specific despre aceasta, precum și textelor generale care vorbesc despre acceptarea căinței tuturor oamenilor. Printre acestea se numără versetele în care Allah, slăvit fie El, spune (interpretarea sensului):

„Și cei care nu invocă niciun alt ilaah (zeu) împreună cu Allah, nici nu ucid persoana pe care Allah a interzis-o, decât pe drept, nici nu comit relații sexuale ilicite __iar cel care face aceasta va primi pedeapsa.

69. Chinul îi va fi îndoit în Ziua Învierii și va rămâne veșnic în el, în umilință;

70. În afară de cei care se căiesc, cred (în Monoteismul Islamic) și săvârșesc fapte bune; acestora Allah le va schimba faptele rele în fapte bune, iar Allah este Iertător, Milostiv.

71. Iar cel care se căiește și săvârșește fapte bune și drepte, acela se căiește cu adevărat către Allah”

[al-Furqaan 25:68-70]

„Iar cel care ucide un credincios în mod intenționat, răsplata lui este Iadul, în care va rămâne veșnic, iar mânia și blestemul lui Allah sunt asupra lui și El i-a pregătit un chin măreț”

[an-Nisa’ 4:93].

Sensul general al acestui din urmă verset trebuie înțeles în lumina sensului specific al versetelor din al-Furqaan. Prin urmare, ceea ce se înțelege este: răsplata lui va fi Iadul, în care va rămâne veșnic, cu excepția celui care se căiește.

Deoarece căința necredinciosului, prin intrarea sa în Islam, este acceptată conform consensului savanților, este cu atât mai potrivit ca și căința ucigașului să fie acceptată.

Formularea folosită de fuqaha’ a diferit cu privire la condițiile necesare pentru ca această căință să fie acceptată și la ceea ce poate fi anulat ca urmare a acesteia.

Hanafii au spus că pocăința ucigașului, în sensul de a cere iertare și de a arăta regret doar, nu este valabilă; mai degrabă, ea depinde de aprobarea moștenitorilor victimei. Dacă uciderea a fost săvârșită în mod deliberat, este esențial să li se permită să aplice retribuția legală (qisaas), astfel încât, dacă doresc, să-l poată ucide, iar dacă doresc, să-l poată ierta; dacă îl iartă, atunci căința sa este acceptată și este absolvit de păcat în această lume.

Malikiții au vorbit în termeni generali despre acceptarea căinței celui care a ucis în mod deliberat. Al-Qurtubi a spus: Aceasta este opinia lui Ahl as-Sunnah și este opinia corectă.

Șafi’iții au spus: Cel mai grav dintre păcatele majore după necredință este uciderea pe nedrept, însă prin retribuție legală sau iertare, nimeni nu va mai avea vreo pretenție împotriva lui în Viața de Apoi. Cu toate acestea, dreptul lui Allah, slăvit fie El, rămâne și nu poate fi anulat decât printr-o căință sinceră. Simplul fapt că i se permite să fie supus retribuției legale nu este suficient în ceea ce privește dreptul lui Allah, decât dacă este însoțit de regret sincer pentru păcat și de hotărârea de a nu-l mai săvârși.

Hanbaliții au spus: Dreptul victimei în Viața de Apoi nu este anulat doar prin căință, asemenea tuturor celorlalte drepturi. Pe baza acestui fapt, victima va lua din hasanaat (faptele bune) ucigașului, într-o măsură proporțională cu amploarea nedreptății care i-a fost făcută.

Dacă retribuția legală este aplicată ucigașului în numele victimei sau dacă moștenitorii victimei îl scutesc pe ucigaș de retribuția legală, poate victima să ceară retribuție în Viața de Apoi? Există două opinii, după cum a menționat autorul lucrării al-Furoo‘.

Ibn ‘Abbaas și Zayd ibn Thaabit (Allah să fie mulțumit de ei) au avut o opinie diferită de cea a majorității cu privire la acceptarea căinței ucigașului. Ei au fost de părere că nu va fi acceptată căința celui care a ucis în mod deliberat și pe nedrept, deoarece Allah, slăvit fie El, spune (interpretarea sensului): „Iar cel care ucide un credincios în mod intenționat, răsplata lui este Iadul, în care va rămâne veșnic, iar mânia și blestemul lui Allah sunt asupra lui și El i-a pregătit un chin măreț” [an-Nisa’ 4:93]. Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el) a fost întrebat: Se poate căi cel care a ucis în mod deliberat un credincios? El a răspuns: Nu; (nu are nimic altceva) decât Iadul. Apoi a recitat versetul citat mai sus, care a fost ultimul lucru revelat cu privire la această chestiune și nu a fost abrogat de nimic. Mai mult, acest verset este o afirmație despre ceea ce se va întâmpla, iar astfel de afirmații nu sunt supuse abrogării sau modificării, deoarece ceea ce Allah afirmă despre ceea ce se va întâmpla nu poate fi decât adevărat.

Citat încheiat din al-Mawsoo‘ah al-Fiqhiyyah (41/30-31)

Ibn Jareer at-Tabari (Allah să aibă milă de el) a spus:

În ceea ce privește cuvintele „răsplata lui este Iadul, în care va rămâne veșnic”, comentatorii au avut opinii diferite cu privire la ceea ce se înțelege aici:

-1-

Unii dintre ei au spus că ceea ce se înțelege este că răsplata lui va fi Iadul, dacă El hotărăște că trebuie să fie pedepsit.

Printre cei care au susținut această opinie s-au numărat Abu Majlaz Laahiq ibn Humayd și Abu Saalih.

-2-

Alții au spus că ceea ce se înțelege este un anumit om care devenise musulman, apoi s-a lepădat de Islam și a ucis un om credincios. Ei au spus: Sensul versetului este: cel care ucide un credincios în mod deliberat, considerând că este permis să-l ucidă, răsplata lui va fi Iadul, în care va rămâne veșnic.

Aceasta a fost relatată de ‘Ikrimah, sclavul eliberat al lui Ibn ‘Abbaas.

-3-

Alții au spus că ceea ce se înțelege este: cu excepția cazului în care se căiește.

Printre cei care au susținut această opinie s-a numărat Mujaahid ibn Jabr.

-4-

Alții au spus că aceasta face inevitabil avertismentul lui Allah pentru cel care ucide în mod deliberat un credincios, indiferent cine este ucigașul, iar El nu i-a permis ocazia de a se căi de fapta sa. Ei au spus: Prin urmare, oricine ucide în mod deliberat un credincios va primi pedeapsa și veșnicia în Iad despre care Allah l-a avertizat și nu are opțiunea căinței. Ei au spus: Acest verset a fost revelat după pasajul din Soorat al-Furqaan.

Printre cei de la care a fost relatată această opinie se numără Ibn Mas‘ood, Ibn ‘Abbaas, Zayd ibn Thaabit și ad-Dahhaak ibn Muzaahim.

Ibn Jareer a spus:

Cea mai corectă opinie cu privire la aceasta este opinia celor care au spus că ceea ce se înțelege este: Cel care ucide în mod deliberat un credincios, pedeapsa lui, dacă este pedepsit, va fi Iadul, în care va rămâne veșnic, însă Allah îi poate ierta și le poate acorda harul Său celor care cred în El și în Mesagerul Său, caz în care nu îi va pedepsi făcându-i să rămână veșnic în el. Mai degrabă, El, slăvit fie El, îl poate ierta prin harul Său și nu-l va introduce în Iad sau îl poate introduce acolo, apoi îl poate scoate din el prin mila Sa, datorită promisiunii Sale față de robii Săi credincioși din versetul (interpretarea sensului): „Spune: O, ‘Ibaadi (robii Mei) care ați săvârșit nelegiuiri împotriva sufletelor voastre (prin săvârșirea faptelor rele și a păcatelor)! Nu deznădăjduiți de mila lui Allah; cu adevărat, Allah iartă toate păcatele” [al-Zumar 39:53].

Citat încheiat din Tafseer at-Tabari (9/61-69)

Ibn Katheer (Allah să aibă milă de el) a spus:

Opinia majorității generațiilor timpurii și târzii ale ummah este că ucigașul se poate căi înaintea Domnului său, slăvit și înălțat fie El, iar dacă se căiește, se întoarce către Allah, se umilește înaintea Lui și săvârșește fapte bune, Allah îi va schimba faptele rele în fapte bune, va despăgubi victima pentru nedreptatea care i-a fost făcută și îi va da suficient, astfel încât acesta să nu mai ceară repararea nedreptății de la ucigașul său.

Citat încheiat din Tafseer Ibn Katheer (2/380)

A se vedea și: Madaarij as-Saalikeen (1/392-399); Tafseer Ibn Katheer (6/124-130)

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (Allah să aibă milă de el) a spus:

Dacă spui: Ce spui despre relatarea saheeh de la Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el), potrivit căreia ucigașul nu se poate căi?

Răspunsul este unul dintre două lucruri:

Fie Ibn ‘Abbaas (Allah să fie mulțumit de el) a considerat improbabil ca cel care a ucis în mod deliberat să se poată căi și a considerat că nu va fi ajutat și călăuzit să se căiască, iar dacă nu este ajutat și călăuzit să se căiască, atunci acest păcat nu este anulat pentru el; mai degrabă, va fi tras la răspundere pentru el,

fie se poate spune că ceea ce a intenționat Ibn ‘Abbaas a fost că această căință a sa nu va anula drepturile celui care a fost ucis.

Citat încheiat din Majmoo‘ Fataawa wa Rasaa’il Ibn ‘Uthaymeen (8/222)

De asemenea, a fost relatat de la Ibn ‘Abbaas într-o relatare saheeh că el (cel care ucide în mod deliberat o altă persoană) se poate căi (iar căința sa poate fi acceptată). At-Tabari (9/67) a relatat că el a spus: Nu există iertare pentru ucigaș, decât dacă îi cere iertare lui Allah.

Shaykh al-Albaani (Allah să aibă milă de el) a spus: Aceasta a fost relatată de Ibn Jareer cu un isnaad jayyid. Poate că el a intenționat că nu va fi iertat, potrivit primei sale opinii, apoi s-a corectat și a spus: decât dacă îi cere lui Allah să-l ierte.

Citat încheiat din as-Silsilah as-Saheehah (6/298)

Și Allah știe cel mai bine.