Obiecția unui ateu față de procesul ‘awl în cazurile de moștenire

Problema prezentată de acest ateu nu este, în realitate, o problemă. Învățații au răspuns la ea. 

Această problemă nu se limitează la scenariul pe care l-a menționat. Mai degrabă, există multe alte scenarii similare. Învățații numesc acest tip de problemă ‘awl. Potrivit învățaților moștenirii, aceasta înseamnă situația în care suma părților prescrise este mai mare decât moștenirea. 

Modul de rezolvare a acestui tip de problemă este reducerea proporțională a părții fiecăruia dintre moștenitori în fiecare caz de ‘awl. Aceasta este dreptatea, astfel încât niciun moștenitor să nu suporte întreaga lipsă, în timp ce ceilalți nu pierd nimic [adică toți sunt afectați în mod egal]. 

Niciun caz de ‘awl nu a avut loc în timpul Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) sau al lui Abu Bakr (fie ca Allah să fie mulțumit de el). Mai degrabă, problema a apărut pentru prima dată în timpul lui ‘Umar ibn al-Khattaab (fie ca Allah să fie mulțumit de el), iar el a fost primul care a emis o hotărâre cu privire la aceasta, când i-a fost prezentat cazul unui soț și al două surori (fie surori depline, fie surori prin tată). ‘Umar a spus: Allah i-a alocat soțului jumătate, iar surorilor două treimi. Dacă încep cu soțul, cele două surori nu își vor putea primi partea deplină, iar dacă încep cu cele două surori, soțul nu își va putea primi partea deplină. El i-a consultat pe Sahaabah cu privire la aceasta, iar aceștia au sugerat procesul de ‘awl, comparându-l cu cazul datoriilor atunci când acestea sunt mai mari decât averea, situație în care averea trebuie împărțită proporțional, astfel încât lipsa să fie suportată de toți creditorii. 

Musulmanii au adoptat aceasta din timpul lui ‘Umar (fie ca Allah să fie mulțumit de el) încoace, apoi ‘Abdullah ibn ‘Abbaas a adoptat o opinie diferită cu privire la această problemă, întrucât nu a susținut opinia despre ‘awl. … Apoi această diferență de opinie a încetat să mai existe, iar toți învățații au adoptat opinia lui ‘Umar și a majorității Sahaabah.

Ibn Qudaamah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus în al-Mughni: 

Astăzi nu cunoaștem pe nimeni care să susțină opinia lui Ibn ‘Abbaas (fie ca Allah să fie mulțumit de el) și nu cunoaștem nicio diferență de opinie între fuqaha’ contemporani cu privire la problema ‘awl, laudă lui Allah. Sfârșitul citatului. 

A se vedea: at-Tahqeeqaat al-Mardiyyah fi’l-Mabaahith al-Fardiyyah de Shaykh Saalih ibn Fawzaan al-Fawzaan (fie ca Allah să îl păstreze), p. 161-166 

Pe baza acestora, soluția problemei menționate de acel ateu este următoarea: 

Soția primește o optime, fiicele primesc două treimi, tatăl primește o șesime, iar mama primește o șesime. 

Pentru a împărți averea între moștenitori, averea trebuie împărțită în douăzeci și patru de părți egale, ceea ce învățații numesc „numărul de bază”, adică cel mai mic număr care permite reprezentarea părților de moștenire prin numere întregi. Aceasta este similară cu problema găsirii celui mai mic numitor comun atunci când se adună fracții cu numitori diferiți, precum o jumătate și o treime. 

Dacă stabilim partea fiecărui moștenitor în acest caz, partea soției, care este o optime, devine 3/24; tatăl și mama primesc fiecare o șesime, care devine 4/24; iar fiicele primesc două treimi, care devin 16/24. Totalul acestor părți este 27/24, mai mare decât numărul de bază, și anume 24. Aceasta este problema ‘awl, față de care se opune acel ateu. 

Nu este posibil să i se acorde fiecărui moștenitor partea sa integrală, deoarece averea nu este suficientă. În acest caz, dreptatea impune ca partea fiecărui moștenitor să fie redusă proporțional cu lipsa din acest scenariu. Astfel, în loc ca averea să fie împărțită în douăzeci și patru de părți egale, ea este împărțită în douăzeci și șapte de părți egale, aceasta fiind suma părților tuturor moștenitorilor. 

Așadar, împărțirea finală va fi următoarea: 

Soția primește trei din douăzeci și șapte de părți, în loc de douăzeci și patru, astfel încât optimea la care are dreptul devine o nouă, din cauza procesului de ‘awl. 

Fiecare dintre părinți primește patru părți din douăzeci și șapte, în loc de douăzeci și patru. 

Fiicele primesc șaisprezece părți din douăzeci și șapte, în loc de douăzeci și patru. 

Astfel constatăm că lipsa afectează părțile tuturor moștenitorilor și, prin urmare, dreptatea este respectată, iar problema menționată de acest ateu este rezolvată. 

Dorim să folosim această ocazie pentru a-l îndemna pe acest om să se verifice pe sine și să reflecteze asupra căii pe care o urmează și să o compare cu Islamul. Nu va găsi niciodată ceva mai drept și mai bun decât Islamul, căci aceasta este religia lui Allah, păstrată de deformare și alterare. Să privească din nou legile Islamului, inclusiv acest tip de problemă de moștenire, și anume ‘awl. Nu va găsi în nicio altă religie care pretinde că a fost revelată divin sau în nicio lege creată de oameni ceva mai drept sau mai bun decât aceasta. 

Să se grăbească să intre în această religie, pentru a fi printre cei salvați de pedeapsa și mânia lui Allah și pentru a dobândi victoria după care nu va exista nicio pierdere. 

Îl rugăm pe Allah să îl călăuzească. 

Iar Allah știe cel mai bine.