Oamenii înstăriți iau lucruri destinate doar celor săraci dintr-un stat necredincios

În primul rând: 

Nu vă este permis să rămâneți într-o țară necredincioasă decât dacă aveți un motiv valid conform shari’ah și îndepliniți condițiile stabilite de sharee’ah. Acestea au fost explicate deja de mai multe ori. Vă rugăm să consultați Întrebarea nr. 12866 și 6154. 

În al doilea rând: 

Nu le este permis celor care nu au dreptul să ia aceste bonuri de alimente, indiferent dacă acestea provin dintr-o țară musulmană sau dintr-o țară necredincioasă, deoarece cel care le ia în acest caz intră sub verdictul celui care spune minciuni, iar Allah și Trimisul Său au interzis minciuna. 

S-a relatat de la Abu Hurayrah că Trimisul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Semnele ipocritului sunt trei: când vorbește, minte; când face o promisiune, nu o respectă; iar când i se încredințează ceva, trădează acea încredere.” (Relatat de al-Bukhaari, 33; Muslim 59). 

S-a relatat de la ‘Abd-Allah ibn Mas’ood că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Adevărul duce la dreptate, iar dreptatea duce la Paradis. Un om va continua să spună adevărul până când devine un siddeeq (cel care spune adevărul). Minciuna duce la fapte rele, iar faptele rele duc în Iad. Un om va continua să mintă până când va fi consemnat la Allah ca mincinos.” (Relatat de al-Bukhaari, 5743; Muslim, 2607). 

Aceasta implică, de asemenea, consumarea pe nedrept a bunurilor oamenilor. 

Allah spune (interpretarea sensului): 

„Și nu vă mâncați averile unii altora pe nedrept”

[al-Baqarah 2:188]

Nu îi este permis unui musulman să le ceară oamenilor bani atunci când nu are nevoie de ei. Muslim a relatat în Saheeh-ul său (nr. 1041) că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cel care le cere oamenilor bani pentru a-și spori averea cere un cărbune aprins; așadar să ceară puțin sau mult.” Aceasta înseamnă să ceară pentru a acumula o sumă mare atunci când nu are nevoie de ea. Acest lucru a fost afirmat de al-Haafiz. 

În al treilea rând: 

Musulmanii ar trebui să se ferească de săvârșirea unor astfel de fapte reprobabile, care nu le afectează doar propria imagine și reputație, ci și pe cele ale religiei lor, deoarece această faptă poate fi un motiv pentru ca necredincioșii să le atace religia sau să o critice. 

Allah îi laudă pe cei săraci care nu le cer oamenilor nimic. Allah spune (interpretarea sensului): 

„(Caritatea este) pentru Fuqaraa’ (cei săraci), care sunt restricționați în Calea lui Allah (de la călătorie) și nu se pot deplasa pe pământ pentru comerț sau muncă. Cel care nu îi cunoaște îi crede bogați din cauza modestiei lor. Îi poți recunoaște după semnul lor; ei nu cerșesc deloc de la oameni. Și orice cheltuiți în bine, cu siguranță Allah îl cunoaște bine”

[al-Baqarah 2:273]

Așadar, ce se poate spune despre cel care nu este sărac și nu are nevoie, dar cere sau cerșește de la oameni? Poate fi aceasta ceva demn de laudă și vrednic de apreciere? 

Iar Allah știe cel mai bine.