O scurtă privire asupra grupării Nursiyyah – adepții lui Shaykh Sa‘eed an-Nursi

Se spune în al-Mawsoo‘ah al-Muyassarah fi’l-Adyaan wa’l-Madhaahib wa’l-Ahzaab al-Mu‘aasirah (1/328-333): 

Nursiyyah este o grupare religioasă islamică, care, în ceea ce privește organizarea sa, este mai apropiată de tariqah-urile sufite decât de mișcările organizate. Fondatorul său s-a concentrat asupra chemării oamenilor la adevărurile credinței și asupra străduinței de a purifica sufletul, creând o orientare islamică, în încercarea de a opri valul secularismului kemalist masonic care cuprindea Turcia după căderea califatului otoman și preluarea puterii de către Kamal Ataturk. 

Fondatorul acestei mișcări a fost Shaykh Sa‘eed an-Nursi (Said Nursi, 1873-1960 CE). S-a născut din părinți kurzi în satul Nurs, aproape de Lacul Van, în districtul Hizan al provinciei Bitlis, în Anatolia de est. Educația sa timpurie a avut loc în orașul său natal, dar, când a crescut, a dat dovadă de inteligență și strălucire, într-o asemenea măsură încât i s-a dat porecla Badee‘ az-Zamaan ("Bediuzzaman", însemnând "Cea mai unică și superioară persoană a vremii") și Sa‘eedi Mashhoor (faimosul Sa‘eed). 

La vârsta de optsprezece ani, a dobândit cunoștințe religioase și a studiat multe domenii filosofice. A învățat, de asemenea, să tragă cu arma, lupte și călărie, pe lângă memorarea Nobilului Qur’an. De asemenea, a adoptat un stil de viață ascetic și minimalist. 

Când Aliații au ocupat Istanbulul, se afla în prima linie a mujaahideen-ilor care au luptat împotriva lor. 

În 1908 CE, după răsturnarea Sultanului ‘Abd al-Hameed prin conspirația Comitetului Uniunii și Progresului (İttihat ve Terakki Cemiyeti), al cărui slogan era „Unitate, Libertate, Reformă”, în spatele căruia își ascundeau comploturile și conspirația lor malefică împotriva Islamului și musulmanilor, Badee‘ az-Zamaan a fondat Uniunea Muhammadi (al-Ittihaad al-Muhammadi) și a folosit aceleași sloganuri ca și Comitetul Uniunii și Progresului, dar cu sensuri islamice, pentru a demasca sloganurile înșelătoare în spatele cărora se ascundeau și pentru a evidenția realitatea lor masonică. 

Seculariștii care au condus Turcia după dispariția califatului s-au temut de chemarea sa și i s-au opus cu vehemență prin tot ceea ce au putut. L-au făcut pe Badee‘ az-Zamaan să-și petreacă viața în închisoare și l-au torturat; l-au mutat din închisoare în exil și din exil la noi procese în instanță.

 Și-a petrecut sfârșitul vieții în Isparta, izolat de oameni. Cu trei zile înainte de moartea sa, a mers la Urfa (Şanlıurfa) fără permisiune oficială, unde a trăit doar două zile. A murit în a douăzeci și șaptea zi a lui Ramadan, 1379 AH (1960). 

Badee‘ az-Zamaan le-a spus judecătorilor, când a fost închis în Iskashir: V-ați întrebat dacă sunt unul dintre cei care urmează tariqah-urile sufite. Vă spun: Epoca noastră este una a păstrării credinței, nu a păstrării tariqah-ului. Sunt mulți care vor intra în Paradis fără o tariqah, dar nimeni nu va intra în Paradis fără credință. 

Acuzațiile oficiale îndreptate împotriva lui Badee‘ az-Zamaan în instanțe pot fi rezumate astfel: 

1.Lucrul pentru distrugerea statului otoman și a revoluției kemaliste.

2.Reînvierea spiritului religios în Turcia.

3.Formarea unei societăți secrete.

4.Criticarea lui Mustafa Kemal Ataturk.

Dar el a respins toate aceste acuzații pe baza dovezilor și probelor, într-o asemenea măsură încât aceste procese au devenit o oportunitate de a-și propaga ideile și de a crește numărul adepților săi. 

Și-a concentrat toate eforturile și chemarea asupra rezistenței față de valul secularist, care a dus la următoarele: 

1.Desființarea califatului otoman.

2.Înlocuirea sharia islamice cu legi create de oameni, în special dreptul civil elvețian.

3.Desființarea educației religioase.

4.Interzicerea folosirii alfabetului arab și impunerea folosirii alfabetului latin.

5.Schimbarea adhaan-ului (chemarea la rugăciune) din arabă în turcă.

6.Impunerea turanismului (credința în unitatea rasială și măreția viitoare a popoarelor uralo-altaice) și a credinței că turcii au fost originea tuturor civilizațiilor.

7.Forțarea oamenilor să poarte acoperăminte europene pentru cap.

8.Transformarea zilei de duminică în zi oficială de odihnă în locul zilei de vineri.

9.Limitarea purtării jubbah-ului negru și a turbanului alb doar la clerici.

10.Traducerea Qur’an-ului în turcă, lucru care s-a întâmplat în 1350 AH/1931 CE, iar exemplare au fost distribuite moscheilor.

11.Interzicerea celebrării celor două Eid-uri, al-Adha și al-Fitr, desființarea calendarului Hijri și introducerea unor modificări în sistemul moștenirii.

12.Adoptarea stilurilor de viață occidentale, încercând imitarea tradițiilor, obiceiurilor și altor activități culturale ale Occidentului.

13.Încercări de a șterge credințele islamice din inimile oamenilor în general, în special ale tinerilor.

Tinerii acestei grupări (Nursiyyah) s-au remarcat prin castitatea și curățenia lor; erau tineri devotați Islamului într-o perioadă în care exista multă confuzie, ispită și promiscuitate. 

Cu toate acestea, existau unele critici care puteau fi aduse acestei grupări: 

1.

Această grupare nu a acordat atenție răspândirii credințelor (‘aqeedah) primelor generații ale Islamului și monoteismului pur (Tawheed), printre adepții săi și printre musulmani în general, care au nevoie să-și corecteze credințele înainte de a se implica în alte chestiuni. 

Mai degrabă, au adoptat ‘aqeedah Maturidi, care fusese susținută de statul otoman înaintea lor, și nu au încercat să scape de această ‘aqeedah inovată. 

2.

Nu au fost capabili să instituie o activitate islamică organizată care să poată face față conspirației evreiești ce se infiltrase în mare parte din viața politică de la acea vreme și era ostilă Islamului și musulmanilor. Dar – pentru a fi corecți – trebuie să recunoaștem faptul că circumstanțele în care a fost înființată această grupare nu erau favorabile prezentării sale în alt mod decât cel în care s-a prezentat. 

3.

Participarea lui Badee‘ az-Zamaan împreună cu alții la formarea „Uniunii Muhammadi” nu a fost mai mult decât o reacție care s-a stins curând. Mai mult, aceasta a dus la concentrarea conspirației Comitetului Uniunii și Progresului asupra lui și la comploturi pentru a-i pune capăt lui și chemării sale. 

4.

Gruparea a abandonat politica, iar Sa‘eed an-Nursi a adoptat sloganul „Caut refugiu la Allah împotriva lui Shaytaan și a politicii.” Aceasta s-a întâmplat începând cu 1921 CE.  Acest lucru a avut un impact negativ asupra adepților grupării, deoarece unii dintre ei au căzut pradă partidelor seculariste. 

5.

Shaykh-ul poate fi criticat pentru că l-a abandonat pe Shaykh Sa‘eed al-Kurdi și nu l-a sprijinit când acesta a declanșat o revoluție împotriva lui Mustafa Kemal Ataturk în 1925 CE, în sprijinul califatului. Au avut loc bătălii uriașe între el și kemaliști în regiunea Diyarbakır, în care au fost uciși mii de musulmani. 

6.

Aceasta s-a întâmplat deoarece el credea că străduința de a se purifica pe sine avea prioritate (față de jihadul fizic), urmată de chemarea la luminarea gândurilor. Astfel, gruparea a chemat la purificarea inimii și la evitarea implicării în conflicte interne cu musulmanii cu care se deosebeau, fie că erau conducători sau supuși; de asemenea, au chemat la aderarea la metode pașnice de da‘wah, adoptarea unei abordări treptate și evitarea luptei armate, cu excepția cazului unui dușman extern, precum necredincioșii sau ereticii. 

7.

Unii dintre adepții grupării Nursiyyah au dezvoltat recent sentimente izolaționiste și de superioritate, ceea ce i-a făcut să-și piardă capacitatea de a pătrunde în diferitele niveluri ale societății musulmane pentru a-i chema și a răspândi conștientizarea. 

Numărul membrilor a ajuns la peste un milion, iar unul dintre ei își poate petrece întreaga viață făcând copii ale Risale-i Nur (Risaalat an-Noor – un tafseer de Sa‘eed an-Nursi) și distribuindu-le; femeile mai tinere erau foarte active în acest domeniu. 

Încheierea citatului. 

Pe baza celor de mai sus, nu recomandăm citirea cărților acestei grupări, cu excepția specialiștilor și a căutătorilor de cunoaștere care au ajuns la un nivel avansat, din cauza credințelor pe care le conțin și care sunt contrare opiniilor lui Ahl as-Sunnah wa’l-Jamaa‘ah. Dar eforturile Shaykh-ului lor de a răspândi Islamul trebuie lăudate și Îl rugăm pe Allah să-l răsplătească pentru aceasta. Însă acest lucru nu ne face să lăudăm credințele sale care erau contrare Sunnah și nu îi lăudăm pe acei adepți ai grupării sale care au venit după el. Adepții săi s-au împărțit în multe grupări și nu pot fi considerați toți la fel; mai degrabă, fiecare individ sau grupare trebuie judecat după propriile merite, în funcție de ceea ce arată din credințe sau metodologie. 

Și Allah știe cel mai bine.